Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit.
Sunt bataturi mai trainice pe ele.
Metalul ce durea la inceput
Le-a intarit, topindu-li-se-n piele.
Ele imi cer mai multa incordare
Si cer gandirii proaspat inteles.
Cerinta lor e mult mai hotarata
Cand fruntea grea mi-o sprijina ades.
Incep sa bag de seama, in sfarsit,
Ca multe imi raman neintelese,
Ca-n orice fapt sunt adevaruri mari
De care-odata nu parea sa-mi pese.
Incep sa simt infriguratul chin
Al setei de-a cunoaste-aceste taine,
De a nutri spre ele-un dor flamand,
De-a le cunoaste pure, fara haine.
(Nicolae Labiș)
