CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta

Știu că blogurile “cititoare” sunt pline de liste de lecturi, știu că și cele mai puțin cititoare postează o recenzie/două din care ne putem inspira, dar eu vreau recomandări personalizate de la oamenii care au ajuns să mă cunoască cât de cât și care cred că ar trebui neaparat ca eu să citesc o anunită carte. Și nu oricând, ci fix în această vară, adică până în 15 septembrie. (a se înțelege că aștept recomandări de la toată lumea nu doar de la cei care mă cunosc)



CONCURS: Recomandați-mi o carte pe care ar trebui să o citesc vara asta…

Aștept recomandările voastre până pe 25 iulie. Dintre recomandări o să aleg o carte, una la care nu m-am gândit până acum că aș putea să o citesc vara asta. Cel sau cea care a recomandat respectiva carte va primi ca premiu o altă care din biblioteca mea, probabil una pe care eu am citit-o deja și pe care aș putea să o recomand mai departe (încă nu știu nici eu care va fi acea carte, dar mă voi ține de promisiune și o să ofer o carte).

Sper ca lumea să sară cu recomandări foarte interesante din care să-mi fie greu să aleg…

25 comentarii

  1. Sugar, fa-ti o lista pe undeva sau o pagina in care sa notezi toate lecturile pana la momentul X, nu de alta, da' sa vedem si noi ce sa nu-ti recomandam (si sa avem de unde sa ne inspiram).

    Io cred ca ti-am tot recomandat carti si am si uitat ce-ai mai citit, deci is cam pe nicaieri.

    O sa incerc totusi sa-ti recomand Caietele lui Serafino Gubbio, operator, ca-s curioasa cum ti se pare si Climate de Andre Maurois ca tocmai o citesc si imi place destul de mult. Amandoua is subtirele. :D

  2. Libraria iubirii – Paola Calvetti (sa-ti incante sufletul si sa-ti dea idei de afaceri:p)
    Moartea lui Bunny Munro-Nick Cave(canta bine si scrie la fel de bine):)

  3. Eu am citit acum cateva luni A long walk to Freedom – autobiografia lui Nelson Mandela si inca nu pot nici acum sa imi iau gandul de la ea!!!!
    Daca nu ai citit-o merita! :)
    Si sunt de acord cu Tomata, fa-ti lista ca sa stim ce ai citit :)

  4. intermitentele mortii de jose saramago.

    pt. ca te surprinde prin tema si-ti deschide fanta creativitatii si pt. ca finalul e atat de prost incat iti poti exersa creativitatea castigata gasind tu un final mai bun.

    :) Succes!

  5. intermitentele mortii de jose saramago.

    pt. ca te surprinde prin tema si-ti deschide fanta creativitatii si pt. ca finalul e atat de prost incat iti poti exersa creativitatea castigata gasind tu un final mai bun.

    :) Succes!

  6. Îţi recomand cartea cu scrisorile dintre Julius şi Ethel Rosenberg de atunci când se aflau la Sing Sing. E dureros de citit, însă merită. Am acasă o ediţie tare veche, dacă nu o găseşti, îţi pot trimite.

  7. Ai primit recomandări aşa de faine că deja m-ar tenta să ghicesc ce vei alege din ele :) şi oricum fur şi eu din recomandările de aici :)
    Până una-alta, mă gândesc ce să-ţi recomand…Păi să fie Peixoto – Cimitirul de piane şi Llosa – Mătuşa Julia şi condeierul, dacă nu ai citit-o deja :)

  8. 1. Portret in sepia-Isabel Allende
    2. G.Messadie-Maria Antoaneta
    3.H.Murakami-Kafka la malul marii
    4.S.Maugham -Valul pictat

  9. Zi Dupa Zi – (Giorno Dopo Giorno )- Salvatore Quasimodo

    An aparitie: 2010
    Autor: Salvatore Quasimodo
    Editura: PARALELA 45
    Nr. pagini: 184
    pret: 19 lei
    …..
    Tu nu ma mai astepti cu inima josnica
    a orologiului. Nu conteaza daca deschizi
    sau scrutezi dezolarea : raman ore
    aspre, parjolite, cu bataie de frunze
    neasteptata in geamurile
    ferestrei tale, inalta peste doua strazi de nori.
    imi raman incetineala unui suras,
    cerul intunecat al unei haine, velurul
    de culoarea ruginii înfasurat in par
    si despletit pe spate si-acel chip al tãu
    scufundat intr-o apa abia miscata.

    Lovituri de frunze asprite de galben,
    pasari de funingine. Alte frunze
    crapa azi crengile si sar
    rasucite : verdele fals si cel adevarat
    din aprilie, acel ranjet dezlantuit
    al certei infloriri.
    …si tu nu infloresti,
    nu pui zile, nici vise sa urce
    dintr-un de-dincolo al nostru, nu mai ai ochii tai
    copilaresti, nu mai ai maini gingase
    sa-mi cauti chipul ce-mi scapa ?

    Ramane pudoarea de a scrie versuri
    de jurnal intim sau sa arunci un urlet in gol
    ori in inima incredibila care inca
    mai lupta cu timpul sau surpat.

    VERDELE FALS SI CEL ADEVARAT
    traducere: C. Georgescu

  10. SUNT TARE CURIOS CARE ESTE CRITERIUL PE BAZA CARUIA SE POATE ALEGE O CARTE. CITERIUL PE BAZA CARUIA SE RECOMANDA ESTE MAI SIMPLU, INSA SA FIU SINCER NICI DE ASTA NU SUNT INSTARE. CRED CA NU AM CITIT NICI O CARTE DOAR PE BAZA RECOMANDARII CUIVA, IAR EU MAI DEGRABA TI AS RECOMANDA ALTCEVA, DAR RAMANE SI FIESTA, hemingway

  11. Mulțumesc mult de tot pentru recomandări… încă mai puteți trimite până pe 25 iulie după cum am spus…

  12. Am vazut concursul in ultimul moment :) dar, chiar si fara concurs, vreau sa iti recomand Gargui de Andrew Davidson. e foarte interesanta si cu greu o lasi din mana.
    acum nu stiu cum esti tu, dar mie nu imi plac povestile de genul 1001 de nopti in care un personaj povesteste .. din pacate in Gargui sunt cateva momente in genul asta dar nu pot spune ca toate m-au plictisit.
    si inca ceva, daca o sa o citesti, sa stii ca la sfarsit o sa ai o surpriza:) si nu, nu are legatura cu finalul cartii.

  13. Mulțumesc încă odată pentru recomandări, vreau să vă spun că multe dintre cărțile propuse de voi nu le-am citit, astfel că toate aceste comentarii pot constitui o listă sănătoasă de lecturi viitoare :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.