Universitățile din străinătate vs. Universitățile românești

Mai trec uneori prin faze nasoale în care îmi vine să-mi bag picioarele în sistemul educațional românesc și mai ales în infailibilitatea profesorilor, și atunci caut să-mi alin amarul sau poate dimpotrivă să-mi alimentez sentimetele negative intrând pe un site care mie personal îmi place foarte mult și-l consider extrem de util (deschizător de minți): Campus News. Aici am dat zilele trecute peste niște interviuri susținute de câțiva studenți/masteranzi/doctoranzi români care au avut prilejul să plece cu o bursă (în acest caz burse oferite de FDP) în străinătate. În multitudinea de experiențe povestite s-au remarcat părerile lor vis a vis de imensele diferențe dintre Universitățile la care au avut șansa să studieze în străinătate și Universitățile pe care le-au absolvit sau nu în România.

Vă las și pe voi să judecați… (am selectat din interviuri părțile referitoare la acest subiect)

FDP: Care sunt principalele diferente pe care le-ai observat intre modul de predare si de studiu olandez si cel pe care il stiai de acasa?

Raluca Hritcu: Profesorii nu vin sa predea, ei vin sa dezbata, sa provoace la discutii, sa modereze, sa starneasca idei. Nimeni nu dicteaza, cursurile sunt uploadate imediat dupa curs pe o platforma digitala pe care fiecare student o poate accesa prin intermediul parolei si al userului personal. Temele nu se inmaneaza profesorului, ci se incarca pe aceasta platforma, pana la termenul limita stabilit de profesor. iar daca termenul limita trece, sistemul se blocheaza si tema netrimisa devina astfel nula. Fara exceptii. Studentii vin la cursuri sa dezbata, sa provoace la randul lor idei, sa-si valideze propriile idei, sa-si astampere o sete. E jenant aici sa nu ai ce spune, sa nu participi la discutii, sa nu-ti fi citit teoria dinainte. Fata de profesor si mai ales fata de colegii tai.

Nu-mi place in sistemul romanesc faptul ca de multe ori manualul de pe care invatam era cel al profesorului de la curs, desi nu era neaparat cel mai bun de pe piata sau desi era scris cu multi ani in urma. In plus, aici, pentru prima data de cand sunt in scoala, mi se spune Raluca de catre profesori, desi pronuntia e atat de dificila pentru ei, incat numele meu devine Racula sau Raruca sau cine stie cum. Dar ei incearca sa tina comunicarea la un nivel cat mai personal. In Romania am fost mereu Hritcu. Si inca un lucru mic: imi amintesc si acum cat tremuram pe la usile din ASE, cautand un profesor. Mi-era frica sa bat la usa, nu-mi dadeam seama daca e un moment bun sau nu, cat de dispus e profesorul respectiv sa comunice atunci cu mine. Aici toti au birouri cu pereti de sticla, iar usa e de cele mai multe ori deschisa, poti vedea oricand daca profesorul e ocupat sau nu, daca e un moment bun sa-i ceri un sfat. Apropierea asta mi se pare benefica si demna de urmat ca model.

FDP: Cum ai perceput sistemul olandez de studiu comparativ cu cel romanesc?

Cosmin Neamtu: In cadrul sistemului olandez, nivelul de studiu in general este mai ridicat, structura anului universitar si a graficului activitatilor de invatamant este mai diferita (dar intr-un sens pozitiv), iar cursurile sunt la un nivel competitiv ridicat. Desi nu cred ca un student mediu in cadrul sistemului olandez este mult mai bine pregatit decat unul provenit din sistemul romanesc, facilitatile pe care universitatile de aici le pot oferi sunt mai consistente si diversificate.

Nu vreau acum sa fac o paralela si sa spun ca un student trebuie sa plece din tara pentru a invata sau a se afirma (acestea se pot realiza foarte bine si acasa), insa am observat ca datorita unui cumul de factori la care este expus (de natura educationala, financiara, sociala), studentul este dispus sa invete, sa munceasca si sa se implice ceva mai mult decat ar fi facut-o in mod normal. Deci ramane doar o problema de vointa…

FDP: Care sunt, pentru tine, cele mai importante diferente dintre studiul intr-o universitate britanica si una romaneasca?

Tudor Hanea: Cred ca diferentele intre cele doua sistem educationale sunt prea multe pentru a fi enumerate aici. Cu totii stim vechea poveste despre anacronismul sistemului romanesc si axarea pe practica a celui din strainatate. Probabil ca cine citeste acest interviu cunoaste deja aceste aspecte. Vreau doar sa punctez trei lucruri care mie cel putin mi s-au parut extraordinar de folositoare:

1. Seminariile sunt mult mai interactive. De obicei, la fiecare seminar un student prezinta o lucrare/studiu pe un subiect dat. Facand acest lucru la fiecare materie inveti sa iti exprimi ideile si sa duci pana la capat o prezentare. In Romania lucrurile sunt mult mai rigide si de multe ori termini facultatea fara sa fi deschis de prea multe ori Power Point-ul, daramite sa vorbesti in public.

2. Toti studentii isi trimit eseurile pe un site specializat de anti-plagiat numit ,,turnitin”. In acest fel se exclude posibilitatea de a folosi acelasi eseu cu un coleg, de a plagia materiale de pe internet, etc. Fiecare eseu primeste un scor ce reflecta cat de mult din continutul sau este identic/seamana cu alte eseuri sau lucrari publicate. In mod evident, un scor ridicat poate duce la exmatricularea studentului in cauza. Din punctul meu de vedere o solutie asemanatoare se poate implementa si in Romania. Va dati seama cate eseuri vor fi descoperite ca fiind identice? Pe de alta parte eu sunt convins ca daca s-ar aplica acelasi tratament si manualelor universitare am avea niste rezultate interesante.

3. Examenele se desfasoara in afara universitatii cu supraveghetori externi. Fiecare student sta singur in banca iar de multe ori ai in jur colegi care dau examene la alte materii. orice fel de echipament electronic este obligatoriu inchis si pus intr-o punga la baza pupitrului, astfel eliminandu-se complet posibilitatea copierii.

FDP: Relatiile dintre profesori si studenti ti se par diferite fata de cele din tara?

Mihaela Verman: Aici in Olanda profesorii in general pun in fata ce ai facut bine si astfel iti dau curaj, chiar daca ai gresit. De asemenea, par si mult mai deschisi. Chiar si in Romania in timpul facultatii vedeam profesorii foarte disponibili sa stea de vorba cu noi, insa perceptia generala era ca intre profesor si studenti exista un perete de sticla. Nu-mi dau seama de cauza acestuia: poate amfiteatrele pline de la cursuri, poate pur si simplu ca intrand in facultate te simti mic pe langa profesori, care au un anumit statut si o anumita prestanta. Iar perceptiile initiale au inertie mare, din pacate. Unul dintre cele mai dificile cursuri din facultate avea o asemenea “aura” de celebritate din pacate negativa, incat din anul I deja aflai de la colegii mai mari ca urma sa vina cursul acela la care multi vor avea restanta. In mod straniu, profesorul incerca sa se apropie de noi si chiar explica foarte bine. Nu era nevoie decat de efortul de a veni la cursuri si de a citi cursul precedent. Daca nu sustineai efortul, intr-adevar era extrem de dificil. Acum chiar folosesc unele notiuni invatate acolo. Dar studentii trebuie si putin impinsi de la spate sa nu lase pe maine (sesiune) ce pot face astazi. Temele, rezumatele, (toate notate), lucrarile de control eventual pot fi o metoda de a face aceasta. Bineinteles acest lucru presupune si mai multa munca din partea profesorilor si a asistentilor de la seminar.
Cred ca entuziasmul si transmiterea acestuia catre student lipsesc cel mai mult in cadrul invatamantului romanesc.

Din interviurile bursierilor FDP.