De la două drăguțe din blogosferă am primit lepșe pe care le-am combinat. Anca mă întreabă la ce ridic din umeri (adică la ce am o reacție gen wtf?) :), iar Just me mă face să merg să mă uit printre ceaiurile mele.
O să încep în sens invers, tocmai mi-am făcut un ceai… verde și în momentul de față dețin doar 3 sortimente: ceaiul verde, unul de fructe de pădure după care nu mă omor căci pur și simplu nu mă dau în vânt după ceaiurile de fructe și mai am un ceai de mentă care pe căldurile astea merge perfect…. rece.
Iar acum să înșir câteva lucruri la care efectiv ridic din umeri căci nu le pot explica:
1. Am tot spus că nu pot pricepe răutatea gratuită a oamenilor, adică acel stil de a face rău doar de dragul de-al face, de-a scoate pe cineva din pepeni fără ca tu, ca om nasol ce ești să ai ceva de câștigat din asta. Sunt atât de mulți și mă plâng de atâtea ori din cauza lor că… ridic din umeri și nu-i înțeleg.
2. Nu pricep cum cineva mai poate crede că în România se mai poate schimba ceva la nivel de clasă politică. Mi se pare că acești naivi care încă mai speră nu au altceva mai bun de făcut, cum ar fi să se detașeze complet de tot ceea ce înseamnă “conducerea țării” și să trăiască așa cum își aștern… singuri sau și mai bine să plece din țară.
3. Ridic din umeri de fiecare dată când îmi dau seama că dacă prostia ar durea unii s-ar tăvăli în chinuri. Adică mă minunez că unii pe lângă faptul că sunt mai puțin înzestrați intelectual asta că să nu le zic mai urât, mai fac și pe deștepții. Deci, ești prost și mai pui și frână (o arați cu orice preț).
4. Bărbații care cred că o relație serioasă înseamnă că vor intra “sub papuc”. Nu pot decât să le dau un sfat: Grow Up.
5. Femeile care nu vor să se căsătorească și nici să aibă copii, pentru că e mai cool să fii liberă ca pasărea cerului, le e frică de certificatul ăla de căsătorie de zici el ar schimba și altceva înafară de starea civilă, iar un copil le-ar îngreuna viața iremediabil. Am avut ocazia să întâlnesc câteva.
Și hai să nu mă întind că pare că la prea multe ridic din umeri și risc să mă enervez… mai bine mai beau ceai. A! și cine vrea să se servească cu lepșele e invitat și încurajat să o facă… nu le dau mai departe că e luni… știu :)
5 comentarii
am vazut leapsa cu ceaiu la Just me si de atunci am zis ca sper sa o faci ca sa o iau de lat ine, ca imi place.:)
deci o sa ma ocup deeasi eu!!!!!!
@Oana: te rog… abia aștept să citesc despre ce ceaiuri bei :D
Tovarăşa, sper că nu te-ai enervat prea tare?
Recomand un ceai fain: Zen Ceai (verde cu aroma de mango şi lămâie, e vreo 5,7 lei în Kaufland)! ;)
Hai să-ţi ridic puţin moralul! Doar… vine vara!
ceaiurile la pliculet nu sunt bune, merge menta daca e fresh…asa cred eu
da, sa speram ca si noi vom invata sa traim fara sa asteptam minuni de la clasa politica, insa asta inseamna sa ai unele calitati politice pe care oamenii care, zic eu, traiesc in romania ar trebui sa le aiba, insa ma indoiesc ca ei le au, deci sa te iei de clasa politica mi se pare o prostie. calitati – demnitate, curaj, fiindca lasitatea, inclusiv frica de a ti lua viata in maini, chiar daca vei muri de foame, nu stiu daca sunt intelese foarte bine de catre romani. mi-aduc aminte ca anticii puneau atata pret pe valorile morale atunci cand vorbeau despre politica, despre organizarea statului. mi se [parea ciudat fiindca pentru noi statul inseamna instanta normativa care ti da de mancare, iar viata in cadrul statului nu are nimic de a face cu morala, ci cu norme, reguli, principii si mecanisme complicate. ma miram sa citesc altceva la antici, fiindca la noi nu se vorbea despre curaj ca despre o valoare esentiala a functionarii statului. insa acum cred ca am reusit sa inteleg mai bine aceste lucruri…
@Tiq: tre să încerc un Zen din acela… poate să devin mai Zen așa :))
Mersi de melodie… "un meduz și o meduză…" :))
@Armin: ceaiul verde chinezesc e la pliculeț și e foarte bun, e foarte concentrat un plic, nu ai nevoie mai mult pentru o cană.
Clasa politică… nu ma pot să comentez, pur și simplu. Ori nu mă pricep eu, ori ceva e clar "putred", iar ce e putred așa va rămâne. O cireașă putredă le strică pe toate celelalte.