Titlu: Narcis și Gură de Aur
Autor: Hermann Hesse
Editura: RAO, București, 1995
Traducere din germană: Ivan Denes
Nr. pagini: 284
Citită în martie 2010
Împrumut BCU Lucian Blaga
Nota: 10
“Dragostea față de Dumnezeu nu este aceeași totdeauna cu dragostea față de bine. Ah! de-ar fi atât de simplu! Ce este bine, știm că e cuprins în porunci, ascultă ce-ți spun, poruncile nu sunt decât fărâma cea mai măruntă din ființa lui. Se prea poate să împlinești întocmai poruncile și să fii foarte departe de Dumnezeu.”
Cineva care nu mă cunoaște mi-a recomandat această carte, dar atât de bine m-a citit că sincer m-am speriat când am ternimat cartea și m-am gândit un pic la momentul recomandării. Adevărul e că datorită titlului (de basm românesc, așa) existau mari șanse să nu mă apropii de carte, mai repede mergeam pe mâna unui “lup de stepă”, dar acum mă bucur enorm că nu am căzut întâi în gura lupului ci într-o “Gură de Aur”, pentru că m-am îmbogățit sincer cu o poveste de milioane, foarte pe placul meu.
Narcis și Gură de Aur s-au cunoscut într-o mănăstire de ev mediu germanic, excelent evocată de Hesse, întâlnirea acesta a fost decisivă în viața celor doi. (Fac o paranteză, dar gândindu-mă că și în Zorba și în multe alte locuri am găsit câte o “întâlnire” din care s-a născut un alt sens în viețile personajelor, îmi întăresc din ce în ce mai mult ideea că în acestă existență, trebuie să credem în “întâlnire” mai mult decât în orice altceva, trebuie să credem poate în cea mai nesemnificativă ființă care ne iese în cale, ne poate schimba iremediabil viața.)
Deși sub același acoperiș al mănăstirii, cei doi se dezvoltă complet diferit, în timp ce Narcis cu o nestrămutată credință în Dumnezeu dorește să rămână la mănăstire și să ajute oamenii vindecându-le sufletele, Gură de Aur dorește să plece în căutarea sinelui (a Dumnezeului personal aș spune). În timp ce Narcis înceacă să înțeleagă lumea prin prisma divinităii, Gură de Aur va fierbe până nu o va putea înțelege doar prin el și prin simțurile sale. Cei doi, deși atât de diferiți devin prieteni, pentru că fiecare deși nu l-a înțeles pe celălalt ca și gândire a încercat să-l înțeleagă ca pornire, ca elan, ca vibrație. În acest aspect a constat toată legătura lor extraordinară.
Interesant este că fiecare dintre ei merge pe calea aleasă fără niciun regret chiar dacă în principiu cred amândoi că nu întotdeauna dorințele sunt cele care hotărăsc soarta omului ci foarte probabil că ceva predestinat. Narcis pare a se ghida cu precizie după acestă “lege” în schimb legea pare a se subordona lui, căci pentru el ea devenise dorință. Am remarcat la Narcis o capacitate extraordinară de a se accepta și de a accepta totul atât de senin și de “bucuros resemnat” (e o calitate tipică ascezei până la urmă). Gură de Aur în schimb pare a face din lege deliciul suprem de încălcare, dar nu o încălcare de dragul încălcării ci de dragul cunoașterii. El practic prin faptul că își alege destinul înafara mănăstirii (grădinii raiului) gustă din “fructul interzis”, iar asta îl face extrem de fericit. Cunoaște lumea cunoscându-se pe sine, cunoaște durerea și fericrea diferit de Narcis, dar cu o expresie asemănătoare…
Viețile celor doi prieteni par a se îndepărta foarte mult, sunt ani întregi în care nu mai știu nimic unul de altul, dar curios se reîntâlnesc exact atunci când ar fi avut cel mai mult nevoie unul de celălalt. Într-un mod total neașteptat prietenia lor le salvează viețile (a fost previzibil până la un punct, dar totuși Hesse nu a forțat povestea, astfel că am ajuns surprinsă acolo unde păream sigură de final).
Poate că în niciun alt roman nu am găsit atât de frumos evocată dragostea. Pe de-o parte la Narcis unde ea se întruchipează prin forța credinței și a sufletului, pe de cealaltă parte la Gură de Aur unde se împlinește prin dorință și femeie. Cele două părți se îmbină perfect, formând un întreg, astfel că cele două personaje se unesc pe un plan pe care nu l-au bănuit. Ce îi “lipsește” unuia deține celălalt, cei doi devin două personalități ale aceleiași ființe. Narcis este fața către Dumnezeu și suflet, iar Gură de Aur fața către lume și către trup.
Ar fi de prisos să mai zic ceva, dar aș dori atât de mult să pot vorbi cu cineva face to face despre acestă carte și despre ce dâre a lăsat ea în sufletul unui om cu patima lecturii sau pe trupul unei ființe istovite de această poveste.
4 comentarii
Din păcate, nu pot împărtăşi impresii punctuale că am citit-o acum vreo 10 ani, dar a fost prima lectură de Hesse şi m-a cucerit definitiv :) Şi Lupul de stepă mi-a plăcut foarte mult, dar Narcis şi Gură de Aur m-a vrăjit…
pe asta nu am citit o, dar m-ai facut atat de curioasa…..
Desi am citit mai multe carti de Hesse (printre care si Jocul cu margele de sticla) si am apreciat calitatea lecturii, inca nu m-am hotarat daca stilul lui Hesse imi place sau nu. O sa incerc si Narcis si Gura de Aur vada daca asta o sa ma faca sa ma hotarasc. :)
@Rontziki: o să încerc și "Lupul de stepă" că de mult vreau :)
@Monica: daaa, sunt sigură că o să-ți placă :*
@Oana: la mine asta a fost prima de la Hesse, poate de aceea m-am entuziasmat așa :D