Titlu: Ghid de măritiș pentru fete moderne
Autor: Sarah Ivens
Editura: Humanitas, 2008
Colecția: Cocktail
Traducere: Mădălina Tureatca
Nr. pagini: 220
Preț: 10 lei în librăria Gaudeamus (Cluj)
Recomandare: cine trece de 20 de pagini va merge până la final, cine nu, mai bine nu se obosește :D
De ceva vreme vreau să vă vorbesc despre o cărțulie extrem de haioasă. Dar mă tot gândeam că probabil mulți se vor întreba cum naiba se împacă o asemenea carte cu “cărămizile” lui Blaga de exemplu sau cu alte nume grele… păi… încă de la început trebuie să vă spun că nu se împacă :)) doar că eu am citit această carte în paralel cu multe altele, am citit-o alene, cu tot timpul din lume, nu ca pe un roman și nici ca pe o carte de genul celor “practice” ci ca pe o revistă glossy cu ceva mai multe pagini, să zicem.
E oricum prima carte citită din aceste colecții de “cocktail” care au invadat mai nou toate editurile, însă deși a fost foarte amuzant ce am citit, aș recunoaște că nu voi deveni fan (chiar dacă în secret poate o să mai citesc și “La măsura 12 nu ești grasă” :))).
“Povestea” (cam impropriu spus căci sunt mai multe care formează un tot), se bazează pe următoarea ipoteză: “urmează să te măriți și te transformi într-un mic monstru în loc de o mimoză inocentă”. Cartea îți oferă destule exemple de așa ceva, dar îți dă și soluțiile… adică e un fel de “așa nu” în materie de stres premarital. Care stres probabil cel mai bine îl cunosc cele cele care trecut prin el, adică simpaticele “bridezillas” de care am auzit cu toții.
O să râdeți în hohote la anumite faze, unele întâmplări o să vă facă să vă puneți serioase întrebări cu ceea ce va deveni femeia din voi înaintea nunții, altele o să râdeți aducându-vă aminte de voi în acea perioadă, pe care de ce să nu recunoaștem toate o vrem super frumoasă.
Autoarea, Sarah Ivens, vine și ea cu exemplul personal, care e de cele mai multe ori delicos, explică frumoasa de ea cum i-a venit să sară la gâtul părinților care nu o înțelegeau, cum era să se certe cu toate domnișoarele de onoare pentru că “alea” se băgau prea mult în seamă și evident cum era să-și strângă viitorul soț de gât pentru fleacuri legate de culoarea baloanelor.
Dincolo de poveștile amuzante, în care se găsesc o groază de idei legate de “nunta perfectă”, o grămadă de posibile scenarii pentru petrecerile burlăcițelor, o mulțime de sfaturi utile până la urmă despre posibiliatea de a avea o cununie și o petrecere la care a visat “probabil” toată viața, fără stres și lacrimi de nervi, dincolo deci, e poate chiar nunta ta :)) Dacă a fost să-mi placă ceva la această carte atunci aceste aspecte au fost chiar așa cum au trebuit să fie.
Oricum un punct în plus are subtitlul: “Cum să-ți organizezi nunta de vis și să scapi cu viață” :))
8 comentarii
Hmmmm..probabil ca ar trebui sa ma indeletnicesc cu citirea cartii asteia, ca tot sunt in postura de mireasa in devenire…:)))
Uneori avem nevoie si de carti mai lejere, care sa ne destinda…si chicklit e la mare moda acum….nu am citit nicio carte de genul asta, dar ma tenteaza….
@Margeluta: și chicklit e la modă… am o carte din colecție dar nu am citit-o încă…
Pe asta ai pute-o citit, te-ai inspira din fazele drăguțe și ai analiza mai bine situațiile stresante :)
suna tentant:P:P:P
@Monica: dacă te tentează merită să încerci să o citești :)
asta-i carte buna pt mine :-)
bianca, cine a zis ca asa zisele carti usurele/haioase etc, nu se pot impaca bine cu marile nume -grele-? aici e farmecul lor!
@Jamilla: da, trebuie să o citești… mai ai ceva timp până la nuntă :)
eu chiar cred ca din cand in cand mai merge si cate o carte de genul asta "de fete". Uneori dupa ce citesc cateva carti mai consistente simt nevoia unei prostiare de genul asta. Si unele din ele sunt chiar hazlii :)
Si…avand in vedere ca sunt mai noua pe aici, pot sa intreb si care e faza cu Blaga? :D
@Oana: ooo, dar 100% e așa, eu nu pot citi doar cărți "grele", trebuie să-mi aerisesc mintea și cu altceva.
Cu Blaga nu e mare lucru, doar că eu îmi fac teza pe Blaga, îmi place și aș vrea să fie mai "cunoscut", dar nu pot să spun că sunt până peste cap cucerită de el. Însă consider că i s-au făcut multe nedreptăți și merită mai mult decât două poezii studiate în liceu :D