Prin Rontziki a ajuns și la mine o leapșă pe care am văzut-o prin foarte multe bloguri, încerc să o rezolv cerându-mi scuze pentru mica întârziere…
1. Cât din viața personală expui scriind un blog?
Măi, sincer am scris și “questi” personale mai ales când am fost provocată să răspund la diferite întrebări. Ideea e că deși acest blog a fost gândit inițial ca un “jurnal”, după ce a început lumea să vină și să citească nu mi-am putut permite să rămân în chiar în “costumul Evei”. Nu am nimic de ascuns, dar unele lucruri chiar nu le pot spune în gura mare. Probabil că pe blog puteți afla multe, chiar foarte multe despre mine, dar nu mă puteți cunoaște doar din aceste postări.
2. Cu ce îți dăunează blogul?
Nu știu dacă îmi dăunează blogul, dar sigur îmi dăunează netul pe care pierd multă vreme, nu neg, am și aflat multe de pe net, poate m-a ajutat, dar sincer mă deranjază că stau pe net aiurea în loc să citesc, să scriu (ce trebuie), să mă uit la filme sau să petrec mai mult timp cu prietenii/familia.
3. Cu ce te ajută blogul?
De exemplu mă ajută să fiu mai creativă și să nu-mi blochez anumite porniri de a scrie, de exemplu o recenzie sau ce o fi aia pe care o scriu după ce citesc anumite cărți, apoi mă ajută să mă destresez (uit de altele cât timp scriu pe blog) și nu în ultimul rând m-a ajutat să găsesc persoane cu aceleași preocupări ca și mine, pe unii îi consider prieteni deja…
4. Ce reacții permiți?
Orice reacții cred că permit, nu am cenzurat pe nimeni, nici nu am prea avut de ce să cenzurez pe cineva, în principiu atâta timp cât nu ne jignim și ne respectăm permit orice.
5. Care ți-e rutina de blogger?
Hmm… păi deschid laptop-ul când mă trezesc și până mă adun intru să văd cam cine a dat pe Bialog. Dacă plec spre școală sau am altă activitate, las cititul blogroll-ului de pe mai târziu. Dacă am muncă de “acasă cu cărțile în brațe” îmi permit să citesc întâi blogurile mele dragi, să comentez și apoi să mai și postez, iar abia apoi îmi văd de treabă. Recunosc, în timpul zilei întru să văd dacă a mai zis cineva ceva vis a vis de ce am scris. Dacă am de scris pe laptop, intru și mai des…
În weekend-uri, dacă sunt acasă scriu și petrec ceva vreme (multă) pe blog, dacă plec, am musafiri sau sufăr de lipsă de chef… nu prea dau pe blog.
Voi cum împăcați blogul cu real life? Trimit mai departe întrebările: Marianei, Vulpitzei, Ioanei și Tiq-ului (haha, hai că asta-i faină)
11 comentarii
Hehe, la mine e fix invers. in weekend nu prea stau pe bloguri. nu ca m-as omori cu asta in timpul saptamanii, da' oricum sambata si duminica stau mai putin pe net.
interesant…
ne asemamanam;))
Norocoasa Tomata cu scufita, ca n-a prins microbul.
Bia, sunt in aceeasi oala cu tine, petrec tot mai mult timp pe net, scriind, procesand poze sau citindu-i pe cei ale caror bloguri imi sunt deja dragi.
E bine dar e si rau… din aceleasi motive pe care le-ai enumerat si tu.
multumesc, receptionat :-P pot sa mai astept nitel pana raspund? nu de alta, dar sunt destul de noua in peisaj, nu prea poate fi vorba de o "rutina" :-) te pup
Mda, tăte-s faine… :) Ce mă-mbârligi tu cu lepşele, numa` de lucru îmi dai… :D
Mulţam de executare! :)
Bia, te rog să nu te superi pe mine că nu am reușit să scriu povestea pentru concurs :( Am fost și sunt încă suuuper prinsă cu adunatul de lucrușoare pt copii, nu sunt nici în vreo formă fizică de invidiat și sunt obosită de crăp :( Dar sper ca acesta să fie începutul, și să pot participa la următoarele concursuri :) Te pupez și îți mulțumesc că ești mereu așa entuziastă și plină de energie :)
@Tomata: și eu stau puțin în weekend-urile în care am altceva mai bun de făcut, dar când nu am blogul/netul e o bună companie :))
@Monica: ;)
@retzetar: l-a prins și ea, stai liniștită, doar că ea l-a prins mai devreme decât noi și acum e mai relaxată :)
@Ioana: poți răspunde când dorești :)
@Tiq: nu-ți fie lene :P
@Rontziki: mulțumesc la mulțumiri :D
@Lia: nu mă supăr, te aștept data viitoare cu mare drag :*
Rezolvată şi aceasta! :)
Multumesc, am executat :)
@Tiq și Vulpițza: mulțumesc frumos că ați rezolvat-o :)