Titlul: Dacă într-o noapte de iarnă un călător…
Autor: Italo Calvino
Traducerea: (din italiană) Anca Giurescu
Postfață: Bogdan-Alexandru Stănescu
Editura: Polirom, București, 2006
Nr. pagini: 310
Preț: 10 lei (ofertă)

O carte perfectă de ianuarie care avea însă toate șansele să fie terminată în mai… am vrut sincer să o abandonez și nici până acum nu știu clar de ce am termint-o totuși. Ca și experință de lectură a fost interesantă (nu am mai citit așa ceva), ca și plăcere de lectură vă spun sincer că pe alocuri m-a plictisit foarte tare. Poate povestea de dragoste începută în librărie și consumată printre cărți și povești polițiste despre romane furate și scriitori frustați, m-a făcut totuși să dau o șansă fiecărei pagini.

Concepută de Calvino ca o “cartea a cărților” (se poate citi și a cititorului), acest “manifest” pentru “plăcerea de a citi” intitulat trebuie să recunosc, foarte atrăgător “Dacă într-o noapte de iarnă de un călător…” s-a dovedit a fi prea complicat, frustant și fără “ceea ce în mod obișnuit” mă atrage la o carte”. Multă lume a lăudat-o peste măsură, mulți au spus că e o poveste modernă despre cititori, alți au zis că este răzbunarea unui autor pentru cititorii care au obiceiul de a lăsa cărțile neterminate… bun… pentru mine lucrurile au stat așa.

Începutul mi-a plăcut, căci nu știam exact ce anume se vrea de la “cititor”, după 50 de pagini am înțeles exact ce se vrea “să-i pună nervii la încercare”, după 100 de pagini (în care uneori m-am pierdut) am realizat că aceată carte nu-i pentru toată lumea (sincer), după 200 de pagini (salvate de Cititor și Cititoare) m-am prins că până și un roman despre “romane cu nume ciudate” tot despre dragoste e…

Povestea pe scurt vine așa: Un Cititor cumpără romanul “Dacă într-o noapte de iarnă un călător…” al lui Italo Calvino, dar ajuns acasă și pus pe lectură, observă că romanul pe cate-l citește este de fapt altul. Mergând la librărie să ceară socoteală, o întâlnește pe Cititoare, care confruntată și ea cu aceeași problemă, vine la librărie să vadă cum stă treaba cu romanul pe care-l citea. Cei doi se întâlnesc, află că toată ediția e greșită și atunci cer să li se dea romanul cel nou pe care l-au găsit în paginile cărții pe care credeau că o citesc (ați înțeles ceva? că dacă nu îmi pare rău, dar chiar așa stau lucrurile). Ajunși acasă cu noul roman și puși din nou pe lectură, aceștia descoperă că nici romanul pe care credeau că-l citesc nu este același… și tot cam așa de vreo 10 ori… evident între timp Cititorul și Cititoarea se îndrăgostesc, evident nu fără mici aventuri de “cititori” și într-un final…

Ce naiba… pot lăsa și eu o recenzie netermintaă, dacă Italo Calvino și-a permis să lase așa cam 10 romane. “Acesta este un roman despre plăcerea de a citi romane…” Hmmm…