Într-un cuvânt “filme”, recomandările mele pentru zilele libere ce urmează:
SHERLOCK HOLMES (2009) cu Robert Downey Jr., Jude Law, Rachel MacAdamns, un film de Guy Ritchie după personajul lui Sir Arthur Conan Doyle
Nu ar strica să fie văzut la cinema căci e frumos, cadrele sunt interesante, simți efectiv cum se mișcă camera. Nu e deloc specific lui Guy Ritchie care ne-a obișnuit cu pelicule gen: Snatch (pe care nici acuma nu l-am văzut tot) sau Revolver. Filmul are de toate: acțiune în primul rând, umor de calitate, looooove, bărbați frumoși și femei fatale (Rachel MacAdams pe care o știm din The Notebook). Și vai ce tare mi-a mai plăcut Jude Law în filmul ăsta, așa o latură sensibilă i-am descoperit :)
THE INVENTION OF LYING (2009) cu Ricky Gervais, Jennifer Garner și Rob Lowe, regia și scenariul Ricky Gervais și Matthew Robinson
Acest film are la bază o idee foarte originală (Clau a zis că se miră cum de nimeni nu s-a gândit la această idee până acum), dar în același timp și foarte sarcastică. Am crezut că va fi o comedie care mă va împrăștia de râs, dar de fapt e o comedie care te pune pe gânduri. Imaginați-vă o lume în care toată lumea spune numai adevărul și unul se trezește că poate să mintă :) Genial… Dar complicat e atunci când având în vedere circumstanțele apare și iubirea :D
THE TIME TRAVELER’S WIFE (2009) cu Eric Bana și Rachel MacAdams, în regia lui Robert Schwentke, adaptat de Bruce Joel Rubin după romanul scriitoarei Audrey Niffenegger
Un film romantic, dar trist ca naiba, de văzut în doi că altfel ai gânduri aiurea după (eu și așa le-am avut) :D, un film cu o poveste întortocheată din care nu poți pierde nici măcar 1 minut că se poate întâmpla să nu mai înțelegi nimic. O poveste de dragoste atipică, un bărbat (care suferă de o boală?!?) călătorește prin timp fără să poată controla acest lucru devenit extrem de supărător. În aceste călătorii întălnește inițial o fetiță, care devenită femeie îl reîntâlnește, se căsătorește cu el (știind care-i este problema), dar care se vede pusă în fața unei situații paradoxale: cum să trăiești alături de un bărbat care trăiește mai multe vieți? E interesant, totuși am senzația că mi-au scăpat amănunte importante din film, așa că cel mai deștept ar fi să citesc și cartea.
4 comentarii
Titlul e foarte bine ales la „The time traveller’s wife”… Filmul dezamăgeşte însă, ideea cu fetiţa care se îndrăgosteşte de tipul ăla este un pic cam ciudată în opinia mea…
Filmul este aproape o copie inversată la „Birth”(în Birth un băiat de 10 ani se îndrăgosteşte de o femeie care nu e alta decât Nicole Kidman)!!! Totuşi „Birth” mi-a plăcut muuuuuuult mai mult, fiind unul din puţinele filme la care am râs cu lacrimi la o anumită scenă, genială scenă!!!
În „The time traveller’s wife” mi-a plăcut mult atunci când ea l-a înşelat cu el însuşi (prin timp)! O idee interesantă şi originală… :)
1. Sherlock Holmes, o dezamăgire cruntă. S-a pus accentul excesiv pe acţiune. Prefer oricând filmele cu Sherlock, făcute de Hallmark. Au mai mult respect vizavi de personaje. Recomand să vezi cât mai repede Snatch.
2. The invention of lying chiar mi-a plăcut.
3. The time travelers wife mi-a plăcut foarte mult. E foarte întortocheat, dar dacă eşti atent, n-ai cum să te pierzi de acţiune.
Invention of lying l-am vazut dar….aaaaaahhhh, ce plictisitor mi s-a parut, de fapt nici nu l-am vazut pe tot pt. ca am adormit! Pe scara 1-5, nota 2!
@Tiq: trebuia să-l vezi până la final totuși :)