Cine l-a ucis pe Palomino Molero?

Titlu: Cine l-a ucis pe Palomino Molero
Autor: Mario Vargas Llosa
Editura: Humanitas, București
An aparitie: 2003
Colecția: Cartea de pe noptiera
Ediție: editia I
Pagini: 200

Prima carte a lui Mario Vargas Llosa pe care o citesc (consider că nu se pun frânturile din Pantaleon și Vizitatoarele de care am dat cu mult timp în urmă) însă una care mi-a plăcut destul de mult și care m-a ținut cu sufletul la gură. Cartea are o tentă polițistă, dar este în același timp o dramă de familie combinată cu o poveste de dragoste nereușită, cel puțin în lumina asta mi s-a înfățișat mie.

Povestea începe într-o micuță localitate spaniolă unde este descoperit cadavrul unui soldat de la aviație (baza militară avea sediul în apropiere), cadavru aflat într-o stare de nedescris, adică se vedea că cel ce fusese viu odată a fost torturat bine de tot înainte de a da ortul popii. Se descoperă că el era Palomino Molero, un “amărât”, “sfrijit”, cântăreț pasionat, singurul copil al unei văduve care l-a rugat să nu plece departe de casă cu atât mai mult că el s-a înrolat voluntar și nu a fost recrutat.

Protagonişti devin astfel locotonentul Silva şi subordonatul său Lituma desemnați să se ocupe de caz. Lucrul acesta nu este deloc ușor pentru că acea odioasă crimă care aparent nu are nici un substrat logic, este mai mult decât pare. În timpul cercetărilor în care oricum localnicii nu cred (se bazează pe faptul că se ascunde ceva, iar făptașii evident nu vor fi prinși, scepticism specific) mai intervine pasiunea devastatoare (și comică, trebuie să recunosc) a locotenentului Silva pentru Dona Adriana, femeie măritată și “birtășiță” la probabil singurul local din zonă. Femeie zdravănă și focoasă, ea trezește interesul locotenentului fără a face nimic special, ba din contră “îi taie macaroana” de fiecare dată însă acesta nu se dă bătut.

Crima asupra lui Palomino Molero face parte din categoria crimelor fărăr cusur, în care s-au șters sau mușamalizat toate urmele, însă din senin o scrisoare anonimă ajunge în mâinile locotenentului și dă peste cap întreaga investigație. Se pare că amărâtul de Molero s-a îndrăgostit tocmai de fata generalului Mindreau, fată de care acesta avea grijă ca de ochii din cap și chiar mai mult decât atât. Se dezvăluie lucruri pe care nu le-ai fi priceput de la început, iar unele te-ar fi oripilat de-a dreptul.

Silva rezolvă un caz pe care oricum nimeni nu l-ar fi crezut unul solvabil, Lituma pare total bulversat de finalul neșteptat, lumea în continuare nu crede că s-a găsit adevărtaul criminal, iar idila neîmplinită dintre Silva și Dona Adriana face ca finalul acestei cărți să rămână nu doar deschis ci de-a dreptul în coadă de pește (m-a dezamăgit ușor). Însă cartea are calitatea de a concentra mult în pagini puține, ceea ce îmi place la nebunie. (Esențele tari vin în sticluțe mici, nu?)

Descoperiți și voi ițele acestei povești încurcate și credeți-mă că nu puteți face cunoștință cu Llosa mai bine :)