Avatar- A Fairy tale


Ca să nu pățesc la fel ca și cu Stăpânul Inelelor din care până la această dată dintr-o mie de motive am văzut doar prima parte și anume Frăția inelului (de care vag îmi amintesc, deci tre să-l revăd), am zis să mă duc la Avatar acuma când încă e pe val (poate chiar pe un val prea mare din moment ce atâta lume merge să-l vadă și-l caracterizează în diverse feluri).

Deci l-am văzut vinerea trecută când am prins două locuri bune la Odeon în Polus. La CinemaCity nu mai aveau locuri bune decât în timpul acestei săptămânii și la ore mai nepotrivite. Oricum noi am vrut să-l vedem la Odeon că se aude mai bine și ne place mai mult. Din păcate și aici sala a fost plină și se vânduseră locuri și pe primul rând și pe margine (chiar nu înțeleg de ce ar merge cineva la 3D pe un asemenea loc). Mie nu-mi place când sala e full și forfotă multă, dar noh… mă bucuram de locurile noastre excelente.

Ce mi-a plăcut:
-povestea are mesaj drăguț, e un basm ce mai…
-actorii sunt frumoși chiar și fiiind urâți
-ideea poate nu e originală, dar se vede că e lucrată (să nu uităm totuși ce filme a făcut Cameron, acest Sergiu Nicolaescu al Hollywood-ului)
-efectele speciale au fost demențiale, mai ales în 3D
-muzica mi-a plăcut cel mai mult “I see you” e o melodie de Oscar (sper)
-Michelle Rodriguez e chiar hot (vă spune o fată) :D

Ce nu mi-a plăcut:
-clișeele nu plac nimănui (exista cineva care se îndoia că Jake Sully nu va rămâne în corpul albastru?)
-filmul e prea lung și de la un punct vrei sincer să se termine căci însăși povestea se epuiza încet, deci nu mai aveau sens unele scene de final
-ideea unul film “prea popular” care aduce cohorte de oameni în cinematografe nu-mi place deloc
-poziția Vaticanului mi se pare deplasată (ei zic că filmul promovează natura ca înlocuitoare a religiei)

Per ansamblu filmul e bun și de văzut, dar dacă nu l-ați văzut încă așteptați să se liniștească apele și mergeți să-l vedeți când nu se mai înghesuie lumea, poate o să-l savurați mult mai relaxați.

8 comentarii

  1. DA..:) DRAGUTZ FILMUL SI FARA 3D ..PENRU MINE INTRA LA CATEGORIA RECREATIVE.. ADICA MA MAI RELAXE SI E UN PIC..
    ITI RECOMAND INSA DACA NU L-AI VAZUT DEJA 'E SCAPHANDRE ET LE PAPILON'SAU SI CARTEA DE JEAN DOMINIQUE BAUBY
    MIE UNUL MI-A PLACUT MULT
    SI AM MAI VAZUT UNUL ARGENTINIAN CARE MI-A PLACUT MULT…'NO MIRES PARA ABAJO'(DON'T LOOK DOWN) DAR NU E CHIAR PENTRU ORICINE
    CHIAR SUNT CURIOS CE IMPRESIE AU SA ITI FACA..

  2. Până la urmă ai ajuns la concluzia că şi povestea de dragoste din film e un clişeu? :))

    Poziţia Vaticanului e stupidă ca de obicei atunci când vine vorba de ceva care le cam atacă baza pe care şi-au fundamentat existenţa chiar dacă atacul nu e explicit. Pentru că ăsta e singurul motiv pentru care ar putea ataca Avatar. Dar cine are ochi de văzut, a văzut deja.

  3. @doruletz: da, e recreativ Avatar, dar avem nevoie și de așa ceva, mersi de recomandări. "Scafandrul și fluturele" vreau să citesc cartea întâi că e de ceva vreme pe lista de așteptare :)

    @'mnealui: s-a cam urât lumea de Avatar… ce-i prea mult strică, știu :))

    @emi: povestea de dragoste în sine nu-i un clișeu, dar nu neg faptul că dacă ea ar fi rămas neîmplinită mi-ar fi spus mai multe decât așa, până la urmă romantismul din neîmplinire vine, nu? Bine a fost și așa :)
    Da poziția Vaticanului e de tot râsul, dar se știe oare că Vaticaul consideră un film drăguț și susține The Simpsons? :))

  4. Dar este evident că The Simpson e bun, pentru că e un film pentru "tâmpit" oamenii. Cred că şi Familia Bundy e un film drăguţ pentru Vatican. Cât timp nu te pune să gândeşti măcar un pic e perfect. Crede şi nu cerceta, nu?

  5. filmul e dragut, nu am ce zice..
    marturisesc, am avut scaunul 1 din sala cand l-am vazut…oricum, a fost grozav!

  6. @Bogdan Stanciu: s-a văzut mișto chiar și de scaunul 1? Nu am stat niciodată pe locuri din astea așa că doar presupun că nu se vede bine…

Dă-i un răspuns lui emi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.