Săptămâna aceasta am descoperit pe Plimbărici.ro (unde mai intru eu să întreb una alta și să mai văd pe unde se plimbă oamenii) o poveste absolut incredibilă. Se face că o familie de români (mama, tata și 3 copii mititei) au lăsat baltă toată viața lor de aici din “România ză lend of ciois” și au plecat să facă înconjurul lumii. Vă spun drept că o seară întreagă am tot citit povestea lor și nu am reușit să temin cele 800 de zile de plimbări necontenite și experiențe acumulate. Întreaga poveste “Peicipecolo” se poate citi pe site-ul pe care l-au creat ei și unde și-au povestit aventura extraordinară (neîncheiată). Dacă sunteți curioși intrați să vedeți măcar pozele senzaționale.
Cât curaj sau câtă nebunie îți trebuie să te apuci de așa ceva? M-am întrebat destul de serios dacă eu aș putea recurge la această “călătorie”, iar răspunsul e NU, pentru că nu am curaj uneori, iar pentru asta îți trebuie curaj tot timpul. Dar “amănuntul” acesta nu mă împiedică să-i admir pe cei care au găsit în nebunia lor curajul necesar de a o face.
Părinții aveau meserii destul de bune în țară, iar copiii deși mici aveau cu siguranță un viitor aici, însă Dan, capul familiei s-a gândit că o experiență de acest gen i-ar ține împreună 24/24, iar copiii ar putea învăța în fiecare zi lucruri noi din locuri noi. Chiar dacă băieții de 7 respectiv 5 ani ar fi trebuit să fie la școală sau la grădiniță, părinții au înțeles că ei pot învăța la distanță cu câte două ore pe zi (este o metodă verificată, care dă rezultate foarte bune, dar costă). Fetița cea mică, Ilinca este însă prea micuță din păcate ca să își dea seama ce i se întâmplă. Și totuși: și-au lăsat job-urile, și-au vândut casa, și-au luat o “casă pe roți” și au pornit la drum :)
Au început din America de Nord, de prin Florida, unde îi aștepta mașina cumpărată (botezată Simon) și au vizitat luni de zile numai locuri senzaționale, evitând zonele aglomerate și orașele mari. Aici copiii au văzut diverse animale și plante, au atins puii de crocodil și am văzut cum se poate forma o tornada, au socializat cu alți copii de pe acolo, am început să învețe limba, deci au avut parte de foarte multe lecții pe viu, plus cele la distanță de care părinții se țineau strict.
După sudul și vestul Statelor Unite au pornit spre Canada, iar de aici spre Alaska (au niște poze care te lasă fără grai), iar apoi au mers în America de Sud unde îmi pare că le-a plăcut cel mai mult. Ultima țară vizitată a fost Argentina pe care o și descrie extrem de frumos și care le-a ocupat un loc mai special în inimă.
Acesta sunt primele 800 de zile (descrise amănunțit pe site)…să vedem ce va urma ?!?
Alte povești asemănătoare și la fel de incredibile :)
Trois enfants autour du monde.
Camping car autour du monde
Family Dreamtime
Quatorze pattes autour de la terre
Around the world
Voi ați avea curajul sau nebunia necesară pentru o astfel de experință? (Exclus răspunsul: Nu avem bani!)
8 comentarii
Iti trebuie intradevar curaj…dar uite ca sunt si astfel de oameni care vor sa-si cunoasca limitele…
Ce pot sa spun?decat sa le fie usoara calatoria!
NIci eu n-as avea curaj. Poate doar daca nici eu nici sotul meu n-am avea rude apropiate din cauza carora sa ne facem griji. Pentru ca momentan, pe mine doar familia ma tine in loc sa nu fac anumite chestii. :(
@tasha: da, păi clar sunt oameni care vor să-și cunoască limitele, cred că totuși aceștia au vrut să le depașască :D
@Tomata: tocmai aici e paradoxul. Eu nu cred că ei nu aveau pentru cine să-și facă griji ci doar au trecut peste asta. Când te înhami la un asemea plan, nu poți decât trecând peste orice, chiar și peste cei care ar avea nevoie de tine. Oamenii ăștia funcționează după alte principii, decât cele pe care noi le considerăm OK.
Tocmai de aceea noi nu suntem capabili de așa ceva :(
De mai bine de jumătate de oră, după ce am citit la tine despre ei, nu mă mai desprind de pagina lor de net :)
Acum încerc să mă şi gândesc dacă aş face sau nu aşa ceva…Cred că aş avea curajul să-mi iau lumea în cap, ca să zic aşa, bineînţeles într-un context similar (familie), dar nu ştiu dacă mi-aş dori atât de mult timp…deşi sunt ahtiată după călătorii, uneori, îmi place senzaţia de "settle down"…
Ca să nu mai vorbim că e greu să-ţi pui astfel de întrebări facând complet abstracţie de aspectul "din ce voi trăi în timpul ăsta". Din fericire pentru ei, şi meseriile lor le-au permis să lucreze şi în timpul călătoriei, ceea ce e super! Meseria mea nu mi-ar permite să lucru în altă ţară decât poate în nu ştiu câţi ani si cel mult prin Europa, dacă s-ar uniformiza diverse sisteme la nivel la UE…
Cred că pe lîngă curaj îţi trebuie şi un dram de nebunie. Sunt de admirat, însă pentru copii mi se pare cam prea riscant. Cu un copil nu aş pleca aşa la drum. Să dea Domnul să aibă parte doar de experienţe frumoase şi să nu se ivească probleme. Oricum şi partea financiară este extrem de importantă. Cînd se vor termina banii oare ce vor face?
E o poveste extrem de interesantă, dar după mine şi puţin de condamnat.
@Rontziki: deci te-a prins și pe tine, bănuiam :)
Ai dreptate, în sensul că aveau meserii care nu cereau 8 ore pe zi, erau meserii de creație, puteau fi făcute cam oriunde, iar doamna cu un copil atât de mic cred că era în concediu de maternitate :D
Aspectul "din ce vom trăi în timpul ăsta" cred că totuși a fost gândit în amănunt, chiar dacă și-au vântut casa, cred ca au mizat și pe "limitare", resurse cât mai puține..este și asta o strategie.
@Bianca Popa: "Când se vor termina banii…", cred că s-au gândit și la asta. Ei au publicat niște cărți la întoarcere, și mai sunt promise altele. Ceea ce mă face să cred că aveau semnate niște contracte dinainte, de care evident nu au spus. A! plus sponsorizările. Știi cum e? Dacă puneau partea financiară în față, povestea nu mai părea atât de exotică. Dar evident au avut susținere financiară.
O fi aşa, dar pentru copii nu mi se pare ok. Ei până la urmă îşi împlinesc un vis, dar pentru micuţi nu e deloc uşor, chiar dacă fac ei să pară din fotografii. Sunt părinte şi ştiu cum e.
@Bianca: da, ai și tu dreptatea ta, nu mă bag la partea cu copiii, dar cred că nu le-a stricat în totalitate, adica cel putin pentru băieței amintirile vor dăinui toată viața în schimb fața de fetiță este puțin nedrept pentru că este cam micuță.