Anii

Am trăit ca să zic așa o mică dezamăgire în dimineața asta, dezamăgind și eu la rândul meu, dar o pun pe seama faptului că am fost greșit înțeleasă și chiar îmi pare rău. De altfel chiar vreau să-mi cer scuze pentru atitudine, dar uneori nu pot reacționa decât sincer. Diplomația nu mă caracterizează întotdeauna.

Apoi pentru că așa se potrivesc lucrurile, am citit la Adi o postare scurtă și cuprinzătoare care nu știu ce înseamnă pentru el, dar eu am interpretat-o pentru mine. Aproape că m-a întristat la cât de adevărată e, aplicată peste tot.

Și pe terenul ăsta sensibil m-am gândit un pic la anii mei, trecuți și viitori, la ce a fost, la ce e (căci paradoxal ăștia ar trebui să ne preocupe mai mult) și evident la cei viitori. Am simțit și un regret recunosc, dar peste toate parcă primează sentimentul de bucurie, de împlinire, chiar dacă nu pe toate planurile, probabil că nici nu s-ar putea pe toate planurile, ar fi ceva ce nu am putea duce. Și atunci cineva (dacă nu chiar noi) ne limitează, ne cenzurează și ne dă în diferite porții în diferite momente chiar dacă noi vrem tot din prima.”

Mi-am amintit instant de melodia “Anii” de la Direcția 5, în care nu mă regăsesc total dar mesajul e răvășitor, emoționant și cumva optimist. O știți? E foarte bună piesa.

Și revenind la anii care trec peste noi lăsând urme nu doar pe chipurile noastre ci și în sufletele noastre, anii aceștia care sunt de fapt viața noastră cu bune și cu rele, anii ăștia care ne furnizează amintiri de neuitat și supărări de netrecut, anii ăștia…
Cum vom ști dacă anii ăștia sunt tot ce am putut oferi mai bun nouă și celor dragi? Cum vom ști dacă anii ăștia peste care trecem cu atâta ușurință, nu sunt singurii care ne-au fost dați?

Sau viața e doar omida pe care o omorâm înainte de a deveni fluture?