Cod galben. 6 e vară !!!


De 25 de ani încoace eu știu că vara e cald. Asta e sigur, apoi dacă uneori verile sunt mai ploioase, alteori mai secetoase, depinde de la an la an. De vreo 5 ani însă faptul că vara e cald pare să incomodeze în asemenea măsură ce nu s-a pomenit. Le înțeleg pe toate, știu de încălzirea globală, știu că mai ales în orașele mari unde mai circulă și cohortele de mașini asfaltul mai că se topește, știu că de multe ori la etajul 10 al unui bloc simți că te prelingi pe pereți. Știu, dar… au ajuns să mă dispere “codurile”. Adică acele “questii” care panichează populația, care mai că-i amențită pe copii și bătrâni mai ales cu leșinuri în masă, coduri menite să facă oarecum din țânțar armăsar și care defapt spun un lucru simplu: E vară, e cald, soarele arde, suntem în iulie-august. Dacă acest lucru deranjază încercăm să-l evităm dar nu-l transformăm în știre de interes național. Ni se spune că e cald ca și cum noi nu am știa asta, ni se servesc coduri pe post de “prea cald azi pentru dumneavoastră”. Da oare nu vrei tu să mă lași să decid eu când e prea cald pentru mine?
Mă rog… de mâine cică e cod galben iar în aproape toată țara și ghici de ce? Pentru că va fi CALD, evident peste 35 de grade la umbră. Vorba vine peste 35, eu sunt sigură ca azi de exemplu la Cluj a fost mai mult, dar informare de dragul informării. Asta înseamă că mâine în mașina mea neagră o să mor asfixiată chiar din parcarea din fața blocului în primele 2 minute până își face clima treaba când oricum va fi prea târziu, deci COD ROȘU pentru cei cu mașini negre :))
Întrebare: Oare cu ce cod ne-am trezi dacă în iunie-iulie-august ar fi FRIG, colo pe la 10-15 grade (asta ca să nu zic nimic de îngheț)?
Bun, celor care le priește vara, care nu se tem de soare le doresc coduri cât mai ușoare, bronz frumos și sănătos, apă prin apropiere și o cafea cu lapte pe balcon “dimineța pe răcoare” vorba celor de la Zdob și Zdub.

5 comentarii

  1. Vai. Dar stii ca la tv tot timpul se exagereaza! Ca si la cutremurele acelea. vaaaai, cata lume speriata. [-x eu nu ma mai uit la tv

  2. alle: nu doar de TV vorbesc, în ultimii doi ani și eu mă uit la TV foarte rar, dar știri despre coduri și alte exagerări citesc și pe net. De exemplu Hotnews a fost "informatoru" de data asta :)

  3. :) Ca să nu mai vorbim de "furtunile care au devastat oraşul", de ne suna mama prietenei mele care stă la mine, că a văzut că la Bucureşti e catastrofă! Şi eu abia urcasem de afară, de la maşină, unde da, plouase, tunase şi fulgerase, dar nimic mai mult! Nişte imbecili inconştienţi şi iresponsabili care se joacă de-a apocalista în direct, să înnebunească oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.