Moartea lui Ivan Ilici

Lev Tolstoi pare să transmită ceva și prin coperta unei cărți nu doar prin conținut. Așadar am pornit la drum cu o ideea clară: cartea sigur va fi interesantă, sigur va avea mesaj.
Ivan Ilici Golovin este magistrat și consilier la Curtea de Apel. Toate bune și frumoase: slujbă râvnită de mulți, famile frumoasă, ambiție multă. Ivan Ilici este un om bun care nu a făcut nimic greșit toată viața lui. Era un fiu ascultător (vezi exemplele fraților săi) și un soț iubitor (în ciuda firii soției), un tată dedicat și un coleg loial. Așa era viața lui Ivan Ilici până în ziua în care se îmbolnăvește subit și constată în pofida vieții sale exemplare că “Moartea” îi dă târcoale. Dacă la început nu vrea să se gândească la imineța morții odată cu trecerea săptămânilor în care se simte tot mai rău, faptul că va muri îi apare tot mai puțin străin și tot mai aproape.
Tragismul apare atunci când el vede că viața celorlalți merge înainte iar a sa e pe sfârșite. Faptul că e muritor îl burversează total, se întreabă mereu de ce? cu ce a greșit? cum se poate că tocmai el? pentru ce viața sa fără pată dacă tot va muri? Dar odată cu acestea vin și revelațiile negative: nu poate să-și suporte doctorul pentru că îl tratează așa cum trata el inculpații la Curtea de Apel, realizează că e doar un “caz” la fel cum și el avea la Curte numeroase cazuri, familia pentru care a făcut totul îl privește ca pe o povară, foștii colegi abia așteaptă să-i ia locul, el devenise doar un “post” care trebuia eliberat, nu-și găsea alinarea în nimic, iar durerea care-l chinuia era mereu prezentă. Exista și o dilemă, dacă durerea lui Ivan Ilici e mai mult fizică decât psihică?
Cartea începe cănd Ivan Ilici moare după trei zile de dureri mari în care a strigat fără oprire, dar continuă cu povestea simplă și directă a scurtei sale vieți de doar 45 de ani. Astfel că “Moartea lui Ivan Ilici” s-ar înțelege ca “Viața lui Ivan Ilici” și așa cum spune și Ioan Vartic în prefața cărții “în viziunea tolstoiană finală între viață și moarte există o sinonimie paradoxală. Când ea, moartea se termină, se încheie și viața. În mod complementar, când viața se sfârșește, nu mai există nici moarte.”