NORBIT :)


Sunt pachet de nervi, motivele nici nu mai contează. Poate tocmai de aceea ca să mă relaxez cumva după ziua asta de pomină scriu aici despre o comedie complet idioată, dar la care poți râde cu lacrimi. Ieri seară pe ProTV am prins un film pe care nu-l mai văzusem, iar asta chiar se întâmplă rar, căci televiziunile se întrec în reluări peste reluări.

Așadar duminică seara, plictiseală, gânduri negre că iar e luni în câteva ore (la mine se pare chiar justificat) :D, pe Pro se anunță o comedie. Un copil negru, NORBIT, este abandonat la orfelinat, aici se împrietenește cu o fețiță Kate (creolă să zicem), previzibil ea este adoptată, iar el rămâne și mai singur decât era. Noroc cu Rasputia, o fătoacă de 100 Kg care îl apără de ceilalți copii răi…ei cresc, se căsătoresc și începe calvarul…vai și amar de capul lui Norbit în ce nevastă s-a transformat Rasputia.

Normal, cum era de așteptat în oraș se întoarce Kate, vechea prietenă din copilărie devenită o tipă superbă. O serie de încurcături care de care mai comice îi apropie pe vechii prieteni, iar Rasputia și frații săi “șmecheri de șmecheri” nu văd asta cu ochi buni.
S-ar putea să placă filmul, tocmai din cauză că e super tembel, dar uneori astfel de filme prind bine.

Ce a fost surprinzător e că nu mi-am dat seama până la final că Eddie Murphy joacă rol dublu…dar hai că nu mai dau detalii pentru cei care nu l-au văzut și apreciază comediile cu negri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.