Hai, Dunărea mea*

Eu mi-o amintesc bine de tot pe Elena Roizen. Este (era) o cântăreață de muzică populară dintr-o zonă a țării, care din punct de vedere folcloric nu-mi spune nimic. Nu mă identific cu ce se cântă în acea zonă (normal că nu, eu mă identific cu alde Tiberiu Ceia ori Sava Negrean Brudașcu, dacă tot e să vă spun), dar uite că Elena Roizen îmi plăcea, îmi plăcea pentru că ea cântă despre Dunăre cu dragoste nebunească în glas, iar eu jur că am auzit *Hai, Dunărea mea în minte de câte ori am privit vara asta Dunărea, la fel cum auzeam Sous le Ciel de Paris, când mă plimbam pe malul Senei.

DSCF4429

Așa am văzut eu Dunărea. Poate că pare romanțat, poate chiar a fost romanțat, poate că exact așa mi-am dorit să fie. Vacanța de la Dunăre va rămâne mereu în inima mea. A fost o frumoasă rupere de ritm. M-am mirat, vă spun drept, n-am crezut în potențialul unei vacanțe de acest gen și ea a ieșit nesperat de bine.

Întâi a fost cazarea de la Orșova, de la pensiunea Palos de care m-am îndrăgostit încă de pe net. Apoi la fața locului, căsuța din poveste m-a sensibilizat complet, apoi Orșova în întregul său mi se părea o capitală de rivieră, glumeam cu Clau pe tema asta, dar chiar, Defileul Dunării e „Riviera Românească”, nu? happy

DSCF4145

Porțile și Cazanele Dunării sunt locuri pe care orice român, fie și mai puțin patriot, trebuie să le vadă și să cugete asupra lor. Porțile de Fier, singura Hidrocentrală de pe Dunăre, un colos pentru a cărui construcție s-au mutat 8 localități de pe malul românesc și 7 de pe malul sârbesc, ne-a intrat în memorie încă din anii de școală, iar Defileul Dunării de la Orșova la Moldova Nouă este probabil cel mai frumos traseu turistic din România. Vă recomand să-l parcurgeți cu mașina în ambele sensuri și apoi să faceți și o mini croazieră în zona Cazanelor Mari și Cazanelor Mici cu vedere spre golful Mraconia (cu Mănăstirea și Bustul în munte al lui Decebal) și cu treceri măcar pe la una din peșterile de pe traseu.

Din punct de vedere logistic, o vacanță în zona aceasta nu ar trebui să fie foarte scumpă. Poate doar benzina să vă coste ceva mai mult (pentru că sunt mulți km de făcut în zonă), în rest, la capitolul cazare și mâncare viața nu e scumpă. Afectiv însă, o vacanță aici s-ar putea să vă tulbure. Mie mi-a plăcut enorm, am rezonat cu locurile, am văzut dincolo de ele, am simțit acea chemare a Dunării și am avut în ghimpe în inimă la Cazanele Mici, unde știu căți români și-au pierdut viața în mirajul unei vieți mai bune. (Malurile par foarte apropiate, dar Dunărea e tare parșivă aici și a devenit un aliat puternic al regimului comunist de care acei amărâți doreau să scape).

DSCF4311

Prețuri pe malul Dunării:

  • cazare la Orșova, 80 ron/noapte, cameră dublă, cu baie, peisaj deosebit, acces la bucătărie, wifi gratuit, parcare gratuită, posibilitate de a lua masa contra cost
  • cumpărăturile pot fi făcute la Billa în Orșova, pentru mic dejun și băuturi (apă, multă apă pe caniculă) aprox. 50 de ron/zi pentru două persoane
  • plimbare pe Dunăre la Cazane 30 de ron/persoană, durată aprox. 90 de minute
  • din păcate n-am prea văzut multe terase pe mal la Orșova, deși potențial ar fi de nici că s-a pomenit, deci nu vă pot da prețuri de terase, în schimb am mâncat la Moldova Nouă la o gheretă, înghețată „numa bună” la 2 și 3 lei happy

Multe aș putea să vă povestesc despre Dunăre și de zona asta frumoasă, dar parcă n-am cuvinte destule, sau destul de potrivite și nu aș vrea să vorbesc în citate, nu văd rostul. Mergeți la Dunăre, în Defileu, la Cazane să vedeți cu ochii voștri cum e… Mi-a plăcut însă o frază a lui Dinescu (fără să fiu fan al personajului), frază care mi-a descris mie cumva sentimentul ce l-am simțit în fața Dunării aici: „Trăiesc o viaţă foarte frumoasă, mă interesează lumea asta normală și decât invitat pe yacht-ul vreunui miliardar, mai bine în bărcuţa mea la malul Dunării”.

DSCF4299

20 comentarii pentru “Hai, Dunărea mea*

  1. Eu nu mai zic nimic big grin!
    Nu cred ca mai are rost sa-ti zic cat imi place coltul asta de tara, pentru ca ti-am mai zis. Exact la fel ca si tine am simtit si eu cand am fost. Citind randurile tale si privind pozele parca ard de nerabdare sa mai merg o data.

  2. Uite ca , rusinica sa-mi fie , stau de 11 ani in Timisoara si inca nu am vazut chipul lui Decebal in apropiere de Ieselnita si nici nu m-am dat cu barca pe Dunare , desi Orsova am vizitat-o , iar la Severin am mers de multe ori.Dar nu este timpul pierdut.
    Reviwe-ul tau asupra excursiei este excelent! Pentru cine locuieste in apropiere , o vizita acolo poate insemna o zi…plecare dimineata si intoarcere seara.Benzina sa fie big grin
    Elena Roisen nu este singura doamna a muzicii populare dobrogene , insa ai dreptate , canta atat de frumos si cu atata pasiune despre Dunare si Dobrogea. „Hai Dunarea mea!” este un cantec de dragoste …cu care eu am crescut! happy Ca si „Fata cu ochi maslinii” ,un alt cantec de dragoste , interpretat de Aneta Stam , o alta doamna a cantecului dobrogean.
    Sa va fie de bine si sa ma mergeti pe Dunare. big grin

      1. Păi trebuie să mergi, musai… serios acuma, e tare aproape de tine și e de mers cu mașina că știu că-ți place să șofezi happy

  3. Daca zic ca e frumos, zice lumea ca e cliseu. Insa, chiar arata foarte frumos. Nu am mai fost pe aici de ani de zile si imi pare rau. Sper ca in anii ce urmeaza drmurile sa ma poarte si aici.

  4. Am fost anul trecut in zona intr-o tura cu bicicleta. E superb si as reveni oricand, apusurile la malul Dunarii si solitudinea drumului in plina zi (mai ales partea de la Cazane spre Moldova Noua) mi-au daruit amintiri nespus de frumoase – de-altfel sa pedalezi cu Dunarea in dreapta, sa-i vezi nuantele de verde si albastru cum se schimba in timpul zilei, sa simti vantul ca singur insotitor pentru ganduri, sunt momente cu care nu te intalnesti prea des in viata si atunci cand se intampla iti tot vine sa-ti multumesti ca te-ai dus acolo happy

    1. Toată admirația pentru voi care faceți trasee cu bicicleta, cred că este infinit mai frumos!!! Am văzut și acum lume pe biciclete și aici la Dunăre și pe Transalpina happy Jos pălăria!

  5. tare frumoase poze ai adus din calatoria asta, se vede ca ti-a priit. eu am rude in chiar moldova noua, cand traia bunica mergeam in fiecare an. de 5 ani, de cand nu mai e ea, parca nu mai am aceeasi motivatie si, desi tot planificam in fiecare an sa mergem pe acolo sa vedem rude + vizitat zona, pana acum nu s-a legat. am vazut insa cazanele in treacat cand am iesit din tara pe la sarbi (in 2011 si 2012) si am ramas cu nostalgia locului.
    eu am in cap o calatorie mai mare, care sa cuprinda zona cazanelor si apusenii, dar sa vedem, stii tu cum e cu planurile…!

    1. Știu cum e cu planurile, dar asta e, tot le facem, dacă ne place să călătorim! Eu una nu mă pot potoli să nu mai fac planuri de plimbăreală laughing

      Baftă, să-ți iasă planurile! kiss

  6. si eu vreau acolo! am niste prieteni care se duc saptamana viitoare dar deja avem alte planuri, nici nu stii ce rau imi pare. Dunarea, Maramures, Bucovina, muntii, marea, asta e lista mea de Romania. nu stiu cand, intr o zi cu soare happy

  7. Si eu am fost anul asta si pe langa faptul ca am fost extaziata sa-l vad pe Decebal, chestie pentru care mi-am luat misto de la toata gasca, m-am bucurat maxim de zona. Drumurile cu masina chiar pe malul Dunarii is cam varza, dar daca tot nu mergi toata ziua, merita. E o zona exceptionala si, la fel ca multe altele, ne e inca pusa in valoare asa cum trebuie.

    1. Sunt multe porțiuni de drum cam varză sad Dar, odată, de două ori merită parcurs drumul… nu-ți chiar rupi mașina, sunt zone în România mai nasoale ca și șoselele și mult mai vizitate…

  8. intamplarea a facut ca exact sambata trecuta ne-am dat si noi cu vaporasul pe dunare, exact printre cazane happy traseul nostru a durat mai mult, vreo 3ore dus-intors si a costat 52lei, fara vizitarea pesterilor. mi-a placut intens, am respirat apa, muntii si frumusetea locului din toti porii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.