Cu un autocar destul de bun și de cald și cu un ghid (de fapt ghidă) care ne-a făcut ziua și ne-a amuzat peste măsură am pornit vânătoarea de ruine și castele total necunoscute nouă.
Din nefericire a început să plouă destul de consistent, dar, și aceasta e o adevărată ciudățenie, doar când eram noi în autocar. În momentul când coboram se lumina, ieșea soarele și parcă era un alt anotimp. Râdeam de fiecare dată, pentru că așa ceva nu ni se mai întâmplase.
Prima oprire, Abbazia di Santo Nilo, o construcție foarte frumoasă, care îmbină arta greacă și romană, destul de aproape de Roma, cu o bibliotecă de mii de volume originale, locul în care au fost restaurate o parte din operele lui Da Vinci. Și prin capul meu, auzind de biblioteca aceea a trecut din nou un gând care ducea la Numele Trandafirului a lui Umberto Eco, așa că am avut o strângere de inimă pe acolo. Orașul în care se găsește Abazzia, este foarte cochet, mi-a amintit de Jacou din sudul Franței.
De aici am luat-o către punctual culminant al excursiei, Castelli Gandolfo, reședința de vară a Papei. Locul chiar este minunat, așezat pe malul lacului Albani, la o altitudine considerabilă de la care poți vedea marea Tireniană în zilele senine, Castelul care nu seamănă chiar a castel ci mai degrabă cu o reședință de lux modernă, mie una, mi-a plăcut. Practic este ridicat pe vârful unui deal, înconjurat de păduri și de lacul amintit cu o culoare turqoise. În curtea “castelului” se află bineînțeles o piață, o basilică, nenumărate magazine cu suveniruri, cafenele și gelaterii (chiar, nu am mâncat o înghețată încă și în Italia e cea mai bună din luuuume).
Deja văzusem atâtea și ni s-au transmis atât de multe informații căci nici nu mai pricepeam ce vedeam și ce nu vedeam, nu mai puteam procesa foarte bine, poate pentru că era trecut de ora 13, nu mâncasem și eram în ultimul hal de obosită. Dar din fericire ne-am oprit să mâncam la Rocca di Papa, un restaurant cunoscut se pare unde se servește mâncare tradițională, dar mie nu mi s-a părut chiar ceva ieșit din comun. Evident am mâncat căci era cazul, dar nu ceva nemaipomenit. În schimb am râs până la epuizare și mi-am dat seama că oricât de diferiți ar fi oamenii pot mereu să râdă cu o poftă nemaiîntâlnită, pentru aceleași lucruri.
Cu stomacul plin, altfel discutăm, putem să plecăm lejer la Marino, o localitate unde în fiecare toamnă se ține cu cunoscut festival al vinului. Prin zonă circulă legenda femeii cu trei sâni, doi pentru lapte și unul pentru vin. Aici se află și un magazin cu vinuri foarte accesibile ca preț și foarte “bio”, mă rog, nu m-am băgat în seamă căci nu mă pricep deloc și nici nu am vrut să cumpăr, dar autocarul era plin de doritori. Pe mine m-a atras un castel extrem de romantic aflat pe o colină, dar despre care ghida nu s-a mai oboist să ne mai zică ceva, oricum era prea preocupată să cânde la microfonul din autocar (very funny).
Ne-am întors în Roma pe înserate și am făcut un ocol destul de rapid pe lângă Circus Maximus, zărind Colosseumul din depărate și Arcul lui Constantin, pe care mi-am promis să le vizitez zilele astea. Mă gândeam că dacă nu ar fi fost această ieșire cu orice altă ocazie de a veni la Roma, nu cred că aș fi mers în aceste locații frumoase și altfel, față de ce vezi la Roma. Pentru cei care își plănuiesc o vacanță aici este de reținut măcar zona lacului Albani, ideală pentru un concediu departe de forfota orașului.
M-am întors agale spre hotel, pe același traseu ca și dimineața, doar că de data aceasta totul era plin de oameni și de luminile nopții și o lună mare și plină care îmi veghea calea.
