Iar s-au strâns cărți la mine în lista “de scris despre ele”, dar azi am strâns câteva în categoria “numai bune de citit pe plajă”, tolănit la soare sau sub o umbreluță sau cu picioarele în apă. Nu vă speriați, sunt cărți scurtuțe și ușoare, pe placul oricui, dar de ce să nu admit, mai ales pe placul doamnelor și domnișoarelor :)

Răpită la 12 ani – Sabine Dardenne

Cartea urmărește cutremurătoarea poveste reală a autoarei belgiene care la vârsta de 12 ani a fost răpită din vecinătatea casei sale de către un pedofil eliberat din închisoare pentru bună purtare. Povestea evocă calvarul unei fetițe confuze, aflată față în față cu cea mai grea încercare din viața ei, accea de a rezista și de a reuși să supraviețuiască unui coșmar cu un singur sfârșit posibil; moartea. La niște ani de la acest calvar, Sabine se hotărăște să-și facă publică întreaga versiune a poveștii în cartea de față, încercând să ajute la râdul său persoane care la un moment dat s-au aflat în aceeași situație ca și ea. Ea chiar spune că vrea să se știe public că aceste persoane nu sunt singure, iar poveștile lor merită spuse cu voce tare, ca monștii ca cel care i-a distrus ei copilăria și care a curmat viața altor fete să nu mai fie eliberați atât de ușor.

Mi-a pălăcut mult cum a pus Sabine problema în această carte. Nu vrut să-și plângă de milă și nici ca cineva să o compătimească prea tare, a vrut doar să-și arate furia, dar și curajul de a merge mai departe zilnic cu acest trecut nimicitor în spate. Cartea este una dintre cele mai reușite din colecția Cărțile adevărate de la All.

Dragostea nu-i de mine – Federica Bosco

Continuarea cărții “Îmi placi la nebunie”, a italiencei Federica Bosco m-a ținut între pagini să savurez povestea amuzantei dar nefericitei Monica, venită tocmai de la New York ca să-l urmeze pe faimosul ei iubit în Scoția. Ajunsă aici însă constată cu stupoare că nimic din ceea ce credea ea nu se adeverește, iubitul are o droaie de probleme nerezolvate, prietenul cel mai bun îi ascunde un secret teribil, el se scufundă în muncă și chiar ultimul lucru la care se gândește este ea, Monica, iubita venită de peste Ocean pentru a porni o nouă etapă în viața ei, viața în doi alături de un om care s-a arătat deosebit de interesat de ea.

Pe de cealaltă parte este David, iubitul etern care se joacă cu sentimentele ei și care îi deschide toate rănile numai pentru a le pansa iar. Ce va alege Monica? Trebuie să vă spun că nici în această a doua parte a romanului nu vom alfa, dar am auzit că autoarea pregăteștea partea a treia :)

Dicționar Robert de nume proprii – Amelie Nothomb

Pentru cei familiarizați oarecum cu stilul belgienei Amelie Nothomb, această carte se va încadra în tiparele obișnuite, însă pentru ceilalți va fi o carte ciudată despre o fetiță ciudată, cu nume ciudat, fără părinți (mama a omorât tatăl într-o criză de pe vremea când era însărcinată) și crescută de o mătușă neobișnuită. Cartea deși totuși tristă, ajunge să devină veselă din când în când datorită micuței ciudate, dar și intrigantă, atunci când realizezi că nu ai de-a face cu un copil candid și atât. Nu vă spun mai multe despre ea căci o puteți câștiga la concurs și nu vreau să vă stric plăcerea lecturii.

Cu această ocazie, vreau să mai menționez că indiferent cine câștigă această carte aș vrea ca după ce o citește să împărtășească impresiile cu noi chiar la acest articol dacă se poate. Baftă și nu uitați că puteți să vă înscrieți la concurs pânâ vineri 15 iulie inclusiv.

Cu LibrariaOnline.ro ai verde la citit, tocmai de aceea vă recomand câteva din ultimele cărți citite de mine, în speranța că numărul mic de pagini, diversitatea lor, curiozitatea și prețurile în “cădere liberă” or să vă îndemne la lectură. La lectură plăcută :)

P.L. Travers – Mary Poppins

Pentru cei care cred în copiii din ei: Mary Poppins, o carte superbă la orice vârstă. Eu am început cu primul volum chiar din întâmplare, am găsit-o, mi-am amintit că nu am citit-o până acum și m-am pus pe treabă. Câteva seri la rând m-am simit mică, mică sub pătură, parcă cineva mi-ar fi citit cartea și eu doar o ascultam. Mă întorsesem în copilărie :)

Martin Plimmer & Brian King – Coincidență sau hazard?

Pentru cei ce cred în semne: Coincidență sau hazard este una dintre cele mai rapid de citit cărți din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Deși cred că este cea mai groasă și constintentă dintre cele 4 prezentate, subiectul este atât de facil, dar și atât de antrenant încât nu am putut să o mai las. Păcat că mă așteptam la niște concluzii pe care nu le-am mai primit. Dar în schimb am aflat multe coincidențe stranii, celebre sau mai puțin celebre de care nu știam :D

Octavian Paler – Deșertul pentru totdeauna

Pentru cei care cred în destin: Deșertul pentru totdeauna este una dintre cele mai frumoase cărți ale lui Paler și una dintre cele mai complicat de povestit. Este pur și simplu o carte de simțit și citit cu sufletul (aș zice că toate ale lui Paler sunt așa, dar în același timp îmi place să cred că asta are ceva special, mult peste altele) ;)

Miguel de Unamuno – Jurnal intim

Pentru cei care pur și simplu cred: Jurnal intim, un jurnal în adevăratul sens al cuvâtului. Autorul trece prin perioade de maximă suferință și în acest jurnal el evocă întoarcerea spre Dummezeu, spre cel interior, mai apoi spre cel superior. În orice caz este un periplu al spiritului prin toate stările existenței. Cartea este o experineță poate mult prea personală.

Dacă aceste cărți nu v-au convins poate cele la 5, 10 sau 15 lei or să vi se pară ceva mai interesante :)

Prima parte a cărții îl aduce în prim plan pe filosoful francez Jaques Maritain, cel care a pus bazele a ceea ce avea să devină Declarația Universală a drepturilor omului. Pentru a sprijini Comitetul promotor al acestei Declarații Universale, UNESCO a comandat un chestionar întocmit de Maritain pentru a porni în studierea drepturilor legale și tradiționale ale popoarelor Chinez, Islamic, Hindus, American și European. Câteva dintre răspunsuri au venit chiar de la liderii unor importante grupări sau de la gânditori de seamă ai unor popoare, cum ar fi liderul pacifist în mișcarea pentru independență a poporului indian, Mahatma Gandhi, sau filosoful și istoricul italian Benedetto Croce, filosoful și poetul indian Hamayan Kabir, sociologul indian S.V. Puntambekar, filosoful chinez Chung-Shul Lo sau jurnalistul și istoricul britanic E. H. Carr.

Maritain a fost un mare gânditor, iar alegrea lui pentru coordonarea acestui proiect a fost una inspirată. El s-a mai remarcat și prin scrierile filosofice, epistemologice, istorice și culturale, dar și prin teoriile sale politice. Etica sa inspirată de scrierile aristotelice și de principiile tomiste ale justiției, a demonstrat că baza drepturilor universale vine ca o continuare firească a drepturilor naturale, fundamentale și inalienabile. Provocarea adresată liderilor politici și sociologilor din întrega lume a fost “să-și imagineze o înțelegere universală între oamenii din cele patru colțuri ale lumii, oameni aparținând unor culturi și civilizații complet diferite”.

Răspunsul la chestionarul UNESCO a dezvăluit o concepție a eticii universale dincolo de limitele înguste ale diferitelor tradiții cu care au intrat in contact la diferitele popoare de pe Pâmânt.

De la babilonieni la greci și mai apoi la romani nu pot fi trecute cu vederea contribuțiile filosofilor în ceea ce privește originile timpurii ale drepturilor omului. Cele 282 de legi date de regele babilonian Hammurabi, sunt atât de “universale” încât nimeni, nici măcar regele nu poate fi judecat înafara lor. Contribuția marcantă este fără îndoială ceea ce s-a numit legea Talionului “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, sau aceea că natura pedepsei este data de gravitatea infracțiunii.

Mai târziu în Grecia Veche, justiția și tot ce a avut legătură cu ea a fost asociată cu gândirea marelui filosof Platon. Republica lui Platon s-a bazat pe eternele adevăruri absolute. Mai apoi, ca și Platon, Aristotel cu Politica sa a adus un mare aport noțiunilor de justiție și drepturi civile.

În aceeași notă în Roma Antică, Cicero prin capodopera De Legibus, a jurat credință principiilor Republicii și a pus bazele dreptului natural, un concept înrudit cu drepurile civile de mai apoi.

Urmând pașii lui Cicero, filosoful grec Epictet a aderat la ideea de “frăție universală”, aducând în vizorul celorlați idea libertății: “dacă nici regii și nici sclavii nu sunt liberi, atunci cine este cu adevărat liber?”.

În estul Chinei, gânditorul cu cea mai mare influență a fost Confucius, care pe lângă cele deja subliniate a mai adus în opinia publică și rolul “exemplului de urmat” în ceea ce privește libertățile și drepturile cetățenești. El acalmă printre primii rolul conducătorului.

De timpuriu, de pe vremea regelui Hammurabi, au existat legi care să protejeze atât angajatul cât și angajatorul, legi care au reglementat munca și relațiile care se stabileau între cei participanți la acest act. Încă din premodernism, aceste legi au fost contradictoriu discutate semn că ele interesau într-o foarte mare măsură. Aristotel va apăra importanța drepturilor proprietății, subliniind faptul că atunci cănd toată lumea va avea propria sferă de interes, nu va fi posibil un același grup de dispută. (p. 40)

În timp ce drepturile la proprietate sunt recunoascute în cele mai multe societăți asiatice, gânditorii în perspectică ca și Confucius, Manu sau Buddha, considerau limitarea bunăstării ca ceva esențial pentru pacea și dreptarea socială.

Evitarea unei excesive bunăstări și a milei de sine au fost în egală măsură încurajate de cele trei mari religii monoteiste. Biblia evreilor, Noul Testament și Koranul au “condamnat” abuzurile unei bunăstări crescute (acmulare de avere și putere) în slujba proprie, individuală. (poate va urma) :)

(Din cartea The Human Rights Reader)

Un lucru e clar: japonezii au un stil care te dă peste cap. Romanele japoneze, lungi sau scurte (acestea trei sunt de categorie mediu spre scurte), vin mereu cu niște povești despre tot și despre nimic, despre întâmplări care par cu neputință a se întâmpla, dar care te fac să îți spui: “de ce nu, totuși, și poveștile incredibile pot avea veridicitatea lor”.

În plus (nu știu dacă după trei romane pot afirma cu tărie ceea ce o să afirm), romanele japoneze au mereu undeva, central sau periferic, sexul în toată manifestarea lui, și o să vedeți despre ce vorbesc…

La sud de graniță la vest de soare – Haruki Murakami

Am fost la prima întâlnire cu acest autor prin această carte supranumită Casablanca în stil japonez. Cartea mi-a plăcut, povestea de dragoste a fost foarte pe placul meu: o iubire din copilărie se transformă într-o mare aventură după aproape 30 de ani. Romanul este foarte vizual și pur și simplu melodios, totul s-a derulat în note fantastice de jazz. L-am reascultat la propriu la Nat King Cole cu al său Pretend, auzeam muzica descrisă în carte. Deci, un roman minunat din multe puncte de vedere.

Și acum ce nu mi-a plăcut (sunt curioasă dacă face în toate romanele la fel, mai am unul în plan în viitorul apropiat): într-o poveste atât de romantică, acele “sex scenes” mi s-au părut pur și simplu nepotrivite. Acuma, a nu se înțelege că sunt o pudică sau ceva de genul acesta care s-a oripilat instant, nuuu, chiar nu. Dar aceste descrieri cu iz de Sandra Brown (pe care n-am citit-o, dar am auzit că de aia era așa apreciată), pur și simplu m-au scos din sărite. Nu mi-a plăcut faptul că s-a insistat pe asta ca și cum era izbânda personajelor. Celor două personaje centrale, atât de îndrăgostite și atât de spirituale li s-a impregnat latura asta animalică, aproape de mahala. Nu-l judec pe autor, dar chiar cred că se putea aborda altfel această latură a romanului, însă după cum am mai spus, se pare că este o marcă japoneză. Îi dau un 9/10 acestei cărți cu promisiunea că o să reveăd Casablanca văzută prima oară acu’ 8-9 ani)

Yazuka Moon – Shoko Tendo

Știu că am fost răcită și am stat în pat un weekend, vreme în care mi-am făcut timp după această carte. Cu subtitlul “Memoriile unei fiice de gangster”, știam că nu are cum să nu-mi placă și chiar mi-a plăcut, până la un punct la și asta, adică exact până acolo unde toate descriile minunate și aventurile extraordinare prin care trece Yazuka Moon s-au întâlnit cu scenele crunte de sex sălbatic care au trasnformat romanul în unul “cam porno”. Poate nu oi fi citit eu romane porno, nu zic, că întradevăr nu am citit, dar simt așa că asta se apropie de acel gen. Din nou, nu m-am simțit deloc oripilată, dar nu m-am așteptat… e ca și cum stai și citești ceva liniștit și dintr-o data… “wow, stai puțin că nu e manual, nu trebuie să-mi explici chiar tot, serios, îmi iau un Hustler și am și poze, sau pe cuvânt, sunt pe net destule filme și nu trebuie să-mi stric ochii citind, nu?” ;) Dau cărții un 8,50/10, evident pentru că nu avea și poze :))

Vibrator – Mari Akasaka

În ciuda titlului, nu prea a fost nimic vibrator în acestă carte și ca să fiu sarcastică cred că nici nu ai avea nevoie. Până să citesc celelalte două romane de mai sus, am crezut că acesta este un roman japonez destul de bun, ba chiar l-am recomandat, nu mai citisem japonezi până la el și asta se întâmpla în 2006. Acum m-aș gândi de două ori. Are foarte puține pagini, cam 100, semn că autoarea a reușit să spună în mai puține cuvinte ce au spus, ceilalți în mai multe, dar chiar și așa în acele puține cuvinte din acele puține pagini a înghesuit niște… scene cu bulină roșie. Nici nu știu ce să descriu. Mai bine vă întreb: ați avut curiozitatea să vă întrebați ce se întâmplă (exact) când opresc tirurile pe centruă și niște domnișoare strident îmbrăcate urcă în cabină? Ei… o să aflati din acest roman, destul de în detaliu… deci, have fun, între pagini :) De la mine primește un 8/10 :P

Cărțile pot fi cumpărate de pe librarultău.ro sau librăriaonline.ro.

Azi scriu amestecat despre cateva carti, scurte, dar suficient de complexe cat sa va facă să le citiți cu mare atenție, într-un timp relativ scurt și care s-ar putea dovedi niște recomandări pentru vacanța de Paște ce va să vină. Pentru mine acestă vacanță a fost mereu cea mai scurtă, așadar:

Cititorul din peșteră – Rui Zink (90 de pagini)

Am primit-o de la Cristina, după ce a dat norocul peste mine și am câșțigat-o la concursul organizat la ea pe blog. Cele 90 de pagini ale cărții se pot citit cu mare patimă cam în două ore, dar eu am tras de ea două zile, am carat-o după mine la bibliotecă, am citit în mașină și toate astea pentru că nu am avut suficient timp sa-i acord, dar doream foarte tare să o citesc. E frumoasă cartea, despre un personaj fantastic care descoperă plăcerea lecturii în cel mai inedit mod cu putință. E o carte de nota 9 aș zice din simplul motiv că parcă se termină prea repede totul, nu se dezvoltă nimic și nici nu te pune pe tine ca cititor la mare treabă ca zic așa, dar are un puternic impact asupra ta.

Sonata Kreutzer – Lev Tolstoi (117 pagini)

La recomandarea mai multor persoane am citit-o chiar în noiembrie trecut, când am fost plecată la Roma. Cum nu aveam internet in camera, seara citeam câteva pagini si uite așa avea să rămână cartea asta, lectura mea din cetatea eterna. Este o foarte frumoasă poveste de dragoste, tipic rusească, tipică secolului în care este povestită, intrigantă, iritantă chiar, dar foarte artistică, în stilul lui Tolstoi, este o nuvelă cu iz de roman, m-am tot gândit cum de nu a transformat-o maestrul rus intr-un ditamai romanul, așa cum ne-a obișnuit până acum. Este o sonata de nota 10, fără dubiu, cred că o poți găsi mereu diferită, la fiecare citire.

Pobby și Dingan – Ben Rice (110 pagini)

Am citit-o într-o zi în mașină în timp ce-l așteptam pe Clau să iasă de la dentist, nu mi-a luat mai mult de o oră jumate, jur, au zburat paginile de nici nu simțit. În plus mi-a plăcut foarte mult povestea lui Pobby și a lui Dingan, cei doi prieteni imaginari. Din păcate a fost o poveste tristă, mi-a venit să plâng la final, dar din fericire a fost o frumoasă lecție despre ce cât de mult ne pot ajuta visele și despre cât de mult ne poate salva imaginația și cât de departe o putem duce. O altă carte care primește o notă mare, un 9,50 pentru o carticiă frumoasă, despre copilărie și inocența ei, despre sentimentele unor copii față în față cu tragedia. Minunat.

Indemn la simplitate – Ernest Bernea (112 pagini)

O carte emoționantă la care m-am gândit multă vreme după ce am terminat-o. Mi-a fost efectiv rău că am citit-o in bibliotecă și nu undeva în aer liber pe o câmpie verde, pentru acestă carte nu se citește într-o camera întunecată și închisă ci se respiră în natură încărcat de toate emoții unei ființe perene. Cartea lui Ernest Bernea m-a destins, m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate nici  eu nu fac parte din cei care se mai bucură de lucrurile simple, că poate nici eu nu îmi fac timp pentru ele și uite așa las frumusețea simplă să treacă pe lângă mine în fiecare zi fără să mă obosesc să o ating. Și e așa păcat… Nu pot să-i dau doar 10, așa că o las fără notă, e în firea lucrurilor.

Sper că aceste cărți să ajungă și la sufletele celor care nu sunt fani ai lecturilor lungi și ai cărților gen cărămidă, cărora trebuie să le dedici o mare parte din timpul liber și cu care trebuie efectiv să te lupți. Există și acest gen de cărți ca cele pe care le-am recomandat mai sus, păcerea lecturii în doze mici, dar parfumate. Iar despre esențele tari, știm cu toții ce se spune ;)

Titlu: Soni
Autor: Andrei Ruse
Editura: Tritonic, București, 2009
Nr. pagini: 256
Nota: 7.50/10 (pentru talent, nu pentru poveste)
Preț: 32 de lei pe librariileonline.ro

Recunosc că am citit cartea lui Andrei Ruse la foc automat (am fost flodată cu informații despre ea și despre cât de minunat scrie un roman de 23 de ani). Și tot la foc automat vă spun că m-a dezamăgit într-un mare hal (nu m-am lecuit de pomul lăudat). S-a terminat execrabil, dacă i-am dat o șansă până la final a fost pentru că povestea promitea, dar finalul a stricat totul… Ah, Andrei de ce a trebuit să strici totul, mi-e așa de ciudă pe tine…

Cred că Andrei Ruse (care are ce-i drept talent de a învârti cuvintele, are mare potențial) s-a gândit: “de ce să nu transform totul în ceva, care să semene cu filmul meu preferat: Vanilla Sky? În plus poate ignoranții nu l-au văzut încă… haha”.  Andrei, nu-i așa că ți-a plăcut filmul ăla?

Aș zice că îmi pare rău că am dat banii pe carte asta, puteam cumpăra altceva mult mai valoros de 32 de lei, dar nu e așa, îmi pare bine că am citit-o, că am gustat-o, că m-am întristat și mai apoi enervat, chiar dacă nu-i prea mare lucru de zis înafară de faptul că această scriere poate fi ecranizată bine. Eu aș distribui-o pe Maria Dinulescu în rolul lui Soni, de fapt la ea m-am gândit tot timpul cât am citit cartea. Se prea poate ca transformat în subiect de film, această carte să fie salvată cumva în ochii mei. Dar nu sunt ochii mei avizați spre astfel de remarci. Dacă se va turna un film după această carte aș fi extrem de curioasă să-l văd.

Altfel spus, povestea  “cu litere mici” (n-am prins ideea), poate să placă multora. Soni, o tânără în floarea vârstei află că are cancer și toate planurile ei se duc dracului. Dar… pentru că mai nou ni se varsă pe gât în cantități, de nu le putem înghiți, rețete despre cum să trăim la maxim, căci într-o zi am putea muri, ea adoptă un stil de viață bazat de ideea: oricum mor, deci hai sa-mi bat joc de tot ce nu am avut tupeul a-mi bate pe când încă credeam că o să trăiesc veșnic. În plus o să-mi bat chiar joc de viața mea de rahat. Cum? Păi… o să o fac și mai de rahat… Logic, nu?

Dar, ca în mai toate filmele americane (stai, că nu era film american, în fine) Soni se îndrăgostește de unul care are SIDA, doar că ea fiind pe moarte își permite să nu-i pese și să…. și să, știți voi… Așa că, avem brusc în carte, doi care au SIDA… și acum vă las pe voi să judecați dacă finalul este previzibil… sunt curioasă…

Ideea ar fi că nimic din ce pare nu e așa cum pare deși după ce citești ultima linie îți dorești ca totul să pară așa cum ai crezut de la început. Era mult mai bine și mai puțin artificial. Luați de cititi și dați de știre dacă autorul v-a plăcut. Eu simt așa (în aer) că acestă carte va plăcea multora, chiar dacă eu nu am vorbit-o tocmai de bine.