Cu Grecia aveam o relație cumva de evitare conjuncturală. Mi se părea departe cu mașina, sau cel puțin drumul spre Corfu, din urmă cu 8 ani, această senzație mi-a lăsat-o, așa că am găsit alte destinații mai apropiate de care m-am îndrăgostit iremediabil, accesibile la orice oră și în orice anotimp. După Corfu n-am mai fost în Grecia, habar n-am cum or fi vacanțele la Paralia sau Halkidiki, dar știu că românii le laudă și la 20 de ani după ce le-au descoperit. În plus, cum am spus și cu altă ocazie, vacanța la mare nu era ceva obligatoriu pentru noi an de an. Ne place să batem străzi din sate și orașe mai mult decât să ne prăjim pe plajă, însă s-a întâmplat ca în sarcină ceva să-mi intre iremediabil la suflet: APA! Nu știu nici până azi care a fost nebunia cu apa, dar am visat la mare, nisip și bălăceală cum n-am mai făcut-o în toată viața mea de până acum. A fost, așadar, firesc să ne plănuim cât mai curând o vacanță la mare în formula extinsă. Nu aveam o fixație să fie în Grecia, dar cum sunt sigură că ajungem exact acolo unde trebuie să ajungem, lucrurile s-au legat astfel încât să ajungem în Creta.
Weekend prelungit în Ținutul Secuiesc (varianta Harghita)
După ce ne-am tot întors, sucit și răsucit 2 săptămâni, am ales să plecăm totuși în Ținutul Secuiesc în weekendul prelungit de 1 mai, chiar dacă nu eram siguri cât de prietenos va fi drumul pentru Albert. Da, am trecut și noi de o lună jumate la scaunul de mașină pentru băieți “mari” și deși la început a părut să-l îndrăgească, treptat drumurile au devenit ceva mai “cu cântec” decât în mod obișnuit. Aici mă refer la drumurile noastre de voie de nevoie, aproape zilnice, prin Cluj și prin apropiere. Însă, toate temerile referitoare strict la drumul cu mașina spre centrul țării (că în rest deja știm că avem un copil destul de adaptabil) au fost spulberate de un călător mic care s-a comportat peste așteptări, semn că suntem încă pe drumul cel bun în ale plimbatului în 3, chiar dacă în această direcție, încă, TOTUL e pe testate. Acestea fiind lămurite cât de cât, poate vă întrebați ce ne-a venit cu Ținutul Secuiesc, nu?
Ziua liberă a bebelușului (varianta Târgu Mureș)
La început de februarie am plecat într-un day trip la Târgu Mureș. Aș zice că a fost prima ieșire de acest fel cu bebelușul ca pasager, dar adevărul este că am mai făcut două drumuri Ineu – Timișoara, dus/întors (în aceeași zi) la început de ianuarie. Dar pentru că atunci, am făcut drumurile strict ca să-l ducem și să-l luăm pe Clau de la aeroport, deci nu ca să ajungem în oraș, să ne plimbăm și eventual să luăm masa pe undeva, o să considerăm prima călătorie de agrement cu copilul această ieșire la Târgu Mureș. Sigur, acesta nu este și cel mai lung drum cu mașina al lui Albert, căci el mai are la activ 2 drumuri de Ineu, dus/întors, dar în zile diferite (drumul Cluj – Ineu ajunge la peste 5 ore cu tot cu opriri), prima dată la două luni (pentru Botez) și a doua oară la trei luni (pentru vacanța de iarnă). Albert este foarte încântat de drumul cu mașina, cel puțin până acum, drumurile mai sus menționate au fost foarte lejere și dacă ne menținem așa mi-e că l-aș cataloga drept plimbăreț de pe acum, dar să nu ne hazardăm. Însă, ne doream tare mult să vedem cum se comportă la o excursie de o zi, care nu înseamnă doar moțăit în scoică și privit pe fereastră, așa că “i-am dat o zi liberă” să vedem cum “se descurcă”. :)
Să nu ne punem inimile de zahăr doar pe brad…
În noaptea de Crăciun am dormit tare puțin și asta nu pentru că Albert nu m-ar fi lăsat să dorm, cum ați putea crede, ba chiar ne-a lăsat o noapte faină și caldă, cu liniște și zâmbete minunate în somn, însă după ce băieții au adormit, eu mi‑am întors pe toate părțile atât corpul cât și inima. Era primul Crăciun în 3 și m-am gândit serios dacă eram capabilă “să-l fac” memorabil, de neuitat pentru copilul nostru, pentru noi doi, pentru familiile noastre extinse, căci poate (sigur) Albert nu-și va aminti conștient cum a fost primul lui Crăciun (deși pozele vor reconstrui pentru el povestea peste ani), dar noi nu vom mai avea niciodată acest prim Crăciun de care să ne bucurăm exact în momentul în care se petrece. Așa că da și o inimă prea plină poate da insomnii în cele mai neașteptate momente :)
Sweet November
Cum îmi este de obicei Noiembrie? Să fiu sinceră, destul de mohorât, mai puțin în toamna petrecută în Sudul Franței și toamna aceasta în care nu prea a contat ce și cum se vede pe geam :) Oricum, în România, fără dubiu, de la jumătatea lui Noiembrie și până la Sărbătorile de iarnă avem, din punct de vedere al vremii, cea mai întunecată perioadă din an: zile foarte scurte, multă ploaie mocănească, ceața groasă din depresiuni (ghiciți unde se poziționează Clujul), frigul ce se instalează bine de la o zi la alta și un miros de iarnă tot mai puternic…
(Au)Gustul ultimei veri în doi
Anul acesta, ca în niciun alt an, încă din primele lui zile, AM AȘTEPTAT! Dacă în ianuarie așteptarea asta ni s-a părut cu o bătaie foarte, foarte lungă, așa de lungă că nici nu puteam să ne imaginăm vara, luna august, iar septembrie părea la ani lumină, acum, de vreo două luni de zile, lucrurile ni s-au părut că au escaladat foarte, foarte repede… Zicala aceea “mult a fost și puțin a rămas” ne-a răsunat în urechi mai ceva ca o sirenă trecându-ne prin toate stările, pentru că tot ce va urma, cel mai probabil, nu ne va schimba din temelii, dar cu siguranță va da alte valențe vieților noastre. Vreau să spun că ar fi fost ultima vară în doi, dar știu că a fost, de fapt, ultimul an în care ne-am raportat planurile, fericirile ori nefericire, temerile și speranțele doar la noi doi, iar asta, uitându-mă în urmă, mi se pare cu adevărat marea schimbare în tot ce am clădit până acum.
