S-a nimerit să citesc cartea Mihaelei Rădulescu tocmai acum când ea se află într-un monstruos scandal monden pe care nu vreau să-l comentez.
Vreau în schimb să spun câteva cuvinte despre cărticică. Polirom s-a gândit să reunească articole de-ale vedetei care apăruseră in revista ELLE, într-o carte la care Mihaela eventual să atașeze alte scrieri mai mult sau mai puțin jurnalistice. Cum probabil Mihaela a realizat ca mai ales acum vedetele fac de toate s-a gândit că-i OK să publice și o carte. Prefațată de marele Alex. Leo Șerban, având parte de o promovare excesivă și de o imagine “pă măsura Rădulescii”, în 2007 când s-a lansat s-a cumpărat în prostie. Filantroapă din fire, ea donează tot ce câștigă din vânzarea cărții unuie Asociații Umanitare sau cam așa ceva.
În carte Mihaela vrea oarecum să arate cât de “normală” e ea ca persoană, cum nu poate dormi noaptea de grija faptului că puștiul e un copil de bani gata, cât dor îi cuprinde pe miliatrii din Irak și câte și mai câte subiecte din cele mai diverse și din cele mai fără legătură cu faptul că ea dorea să scrie despre lucruri simple.
Unele fraze sunt chiar comice, altele poate triste, dar sunt și câteva demențiale, aproape aforistice cum zice chiar Alex. Leo Șerban. Nu știu dacă autoarea chiar a crezut tot ce a subliniat în carte dar ea părea destul de convinsă de faptul că deține niște adevăruri care sinceră să fiu se pare că nu i-au folosit la nimic în viața de zi cu zi atâta timp cât momentan se află într-o situație extrem de delicată cam pe toate planurile.
Nu sunt un fan, dar nu am nimic cu ea, nu vreau să o desfințez că se ocupă alții de asta chiar acum, dar vreau să zic, că pe undeva suntem într-un moment când această carte nu prea are sens, pentru că e genul de carte care nu mai valorează nimic fără imaginea pe care autoarea o avea la vremea respectiva (famile, iubire, soț minunat, carieră fără cusur).
Pentru fani, dar și pentru copilul ei care nu merită nimic din ceea ce i se întâmplă sper doar ca lucrurile complicate să se remedieze,
Teoria parfumurilor-de pe etajeră direct în suflet
M-aș considera o persoană “olfactivă”, sau cum altfel s-ar numi o personă care dacă simte un iz, miros, mireasmă, parfum plăcut evident, creierul ei o ia razna și face tot felul de conexiuni cu trecutul, mai ales cu amintirile care brusc îmbracă o aromă aparte?
E clar că așa cum pentru unii o melodie de exemplu amintește de o anumită perioadă, de un anumit gest, pentru mine un miros spune multe, hai să zicem că apoape mă melancolizează.
Parfumurile pe care le-am avut eu de-a lungul vremii (și nu am avut multe pentru că nu fac colecție, deși parca mă tentează să păstrez sticluțele goale) pot spune o poveste despre mine, bună sau rea, dar o poveste…
M-am întors în timp, am cautat fotografii cu parfumirile de care îmi amintesc și m-am gandit să scriu o altă poveste…de data aceasta despre ele în prim plan.
Primul meu parfum adevărat a fost DIAVOLO de Antonio Banderas, m-am îndrăgostit pur și simplu de el când am primit un pliculeț parfumat cu el la o revistă. Am ținut pliculețul printre haine o vară întreagă, dar abia în toamnă mi-am luat și parfumul, întâi la 50ml, iar când s-a terminat la 100ml ca să-mi ajungă. Dacă o să caut bine pe la Ineu cred că mai am pe undeva sticluțele alea pe care le mai miorseam din când în când. Cred că e important pentru mine și din cauză că mi-a îmbătat atunci nu numai simțurile ci și orgoliul de puștioaică răsfățată.
Apoi s-a întâmplat ca să devin reprezentat Oriflame. Sincer la vremea respectivă, acu vreo 8 ani parfumurile din catalog mi se păreau destul de scumpe, așa că așteptam reducerea ca vacanța. Pusesem ochii pe Midsummer Women, defapt le știam pe toate că aveam mostre, iar pe ăsta mi se pusese pata. Așa că l-am comandat. Îmi aduce animte invariabil de liceu, de colegi, de teze și cred că și de banchet, deci nu-l pot uita…nu l-am mai luat de atunci.
A urmat apoi cam tot perioada Orifame, cu Volare, Sun, apoi Divine, apoi Volare spring. Dintre ele cel mai mult mi-s plăcut Volare spring care avea un miros de liliac proaspăt cules, îmi amintește mereu de când mergeam la deal cu ai mei și ne întorceam cu buchete mari de liliac. Puneam în curte într-o vază și se simțea mirosul până la stradă, dacă nu mă vedea mami poate rupeam o crenguță și o duceam la mine în cameră. Nu mă mai săturam de mirosul acela puternic. 
Când m-am săturat de Oriflame a început perioada în care primeam parfumuri. Primul l-am primit de ziua mea. Yves Rocher-Ode au reve, probabil primul meu parfum mai ciudat, căci nu era nici fresh nici dulce, ba din contră era mai masculin, iar eu mă simeam destul de bine cu el, părea sofisticat, era tare dar nu cât să se simtă de la o poștă, cred că el mi-a întărit convingerea că parfumul nu trebuie simțit decât foarte subtil, cât să te facă se te aproprii.
Acum urmează parfumurile pe care le mai am și le mai folosesc. Este vorba despre Puma, Celine Dion Sensational, Pure Poison-Dior și Live-J.LO. Puma chiar e un parfum de toată ziua, merge la orice, energic, cald dar fresh în același timp, poate e mai potrivit pentru vară, eu l-am primit vara, m-am dat cel mai mult cu el vara, îmi amintește de soare și caniculă. Celine Dion e un dulce sec, merge mai mult de seară, dar depinde cum preferă fiecare. Cu Dior e poveste lungă, mie îmi place de nu mai pot, dar îl folosesc foarte rar pentru că zice Clau ca miroase a bărbat, mie nu mi se pare, dar chiar nu știu ce reacție provoacă pe pielea mea,cert e că mi se pare un parfum care atrage priviri.
Ultimul pe care l-am primit direct din USA este un J.Lo-Live extrem de tonic dar sensual în același timp, este cert pretențios, dar nu are cum să nu-ți placă pentru că două picături sunt suficiente ca să te amețească.
Zilele regăsirii mele
O carte care o să-ți placă la nebunie se cunoaște după primele 10 pagini. Ei bine, eu mi-am dat seama că o să savurez cartea ca pe o bezea după prima pagină (asta ca să nu zic totuși primul rând, că poate par prea superficială, deși vreau să spun că primul rând e chiar mișto).
De ce mi-a plăcut atât?
Pentru că mi-a răspuns la câteva întrebări printre care și întrebarea: De ce suferă femeile până la depresie atunci când sunt părăsite? Despre asta e cartea. Scrisă la persoana I de o scriitoare ciudată, pe care multă vreme nimeni nu o știa, nimeni nu-i văzuse fața, dar care deși prin ficțiune (așa susține ea) crează un roman simplu dar de efect. Mie mi se pare aproape imposibil ca cineva care să nu fi trecut prin experianța similară eroinei Olga, să poată să scrie așa o carte, de aceea autoarea pare că se identifică perfect cu personajul.
Acțiunea cărții se întinde hai să zicem cam pe durata unui an, poate chiar mai puțin, dar intensitaea poveștii este copleșitoare, sunt zile prezentate amănunțit, cu trăiri complexe care imbină perfect narațiunea cu psihanaliza, cu absurdul poate și evident cu agonia.
Titlul e frunos, nu știu dacă reprezintă total cartea, pare prea fără substanță față de conținul extrem de stufos al cărții, dar hai că merge.
Și nu, nu spun răspunsurile care l-am primit în urma lecturii…important e că le-am găsit :)
Pescuind "Shogun"
Pe lângă faptul că sunt revoltată nici nu știu să pescuiesc. Dar pentru sănătatea mea fizică măcar a fost bun alergatul prin ploaie, pe tocuri, prin centrul Clujului, pe la chioșcurile de ziare să încerc să cumpăr un ziar vai de mama lui pe care se pare că nu-l mai ia nici naiba daca nu se dă la el o carte, un CD sau ceva.
Da, mi-e ciudă că nu se mai găseau cărți la ora 7-8 dimineața, mi-e ciudă că se dau pe sub mână ca niște droguri de bună calitate, ca portocalele pe vremea lui Ceaușescu, mi-e ciudă că unii le cumpără ca să le vândă la preț mai mare după, mi-e incredibil de ciudă când aud că “s-au terminat” iar peste 5 minute când te întorci pe lângă același chioșc vezi un moș care-și ia fericit cartea pe care domna drăguță de unde își ia el săptămânal Formula AS i-a reținut-o pentru ceva nepot care nu-l vizitează niciodată, dar căruia îi e lene să se trezească dimineată, să bată bălțile până la ghereta cu ziare.
În altă ordine de idei, n-am prins nimic. Cică se fac abonamente pentru ziarele de joi, cică nu apucă să tipărească atâtea cărți câte ar fi nevoie, dar le fac reclamă în prostie ca și cum ar rămâne nevândute, cică “românii citește” numai cărți ieftine.
OK, poate e cam târziu să mă apuc acuma să citesc “Shogun”, avea timpul lui pe care l-am ratat, dar e vorba doar de o carte care oricum apărea săptămâna asta doar în primul volum, urmând altă tură de pescuit sportiv joia viitoare. Oamenii sunt nebuni…
Și ca și cum asta n-ar fi destul, de miercuri apare și Jurnalul Național cu carte. Va fi o bătaie pe “Cel mai iubit dintre pământeni” de mama focului. Și ca să-mi întăreasc ideea ca oamenii sunt nebuni “Cel mai iubit…” va apărea în trei volume, deci 3 săptămâni de umblat aiurea, de stricat dimineți, de înjurat la 5 pași (distanța între gherete), de nervi, de nebuni…
Pe site nu are rost să faci comanda căci o prietenă mi-a zis că așteapta niște cărți de la ei de foarte multă vreme și nici nu crede că vor veni.
Asta cred că a fost prima și ultima dată când încerc să mai iau ceva de la Adevărul, până acuma nicio carte din câte au apărut la ei nu m-a atras (pentru că nu sunt genul care le ia pe toate, la Cotidianul iau doar dacă ,sunt Ok, de care am auzit etc, și măcar Cotidianaul trimite mai multe spre vânzare, iar dacă nu găsești la chioșc și iei de pe site îti vin într-o săptămână).
Nu, nu sunt nervoasă și știam eu că (poate aruncă cineva cu roșii în mine) pescuitul e oricum extrem de plictisitor, chiar dacă privitul apei relaxează.
Femei celebre pe divan
Cartea care a apărut săptămâna trecută cu ziarul Săptămâna Financiară mi-a atras atenția pentru că din câte citisem nu se expuneau doar niște povești ale unor personalități ci se și comenta pe marginea lor. După o poveste bine spusă susținută de biografia aferentă, urma un comentariu amplu făcut de un psiholog/psihanalist pe marginea trăsăturilor de caracter și ale alegerior de viață. E interesantă nu doar pentru că unele personaje chiar dacă au titulatura de “celebre” mie nu-mi erau foarte cunoscute ci și pentru că am înțeles unele aspecte și despre cele care îmi păreau fff cunoscute. Am descoperit și lucruri pe care le-am trecut cu vederea în poveștile cunoscute, unele mi-au dat de gândit, altele mi s-au părut chiar puierile, dar esențialul l-am reținut: de multe ori povestea știută “la prima mână” nu e ceea ce pare.
Pentru cârcotași cartea e bună, de asemenea pentru psihologi sau psihologi în devenire e mai mult decât recomandată, iar pentru noi ceilalți e o lectură relaxantă și nimic mai mult.
Violete pentru fete
Da, îmi place să primesc flori, 8 martie (pentru că astăzi este Ziua Femeii) mi se pare o ocazie numai bună așa că mă bucur momentan de florile mele, pe care le-am primit ieri, azi…poate o să mă bucur și de alea de mâine :) De asemenea mă bucur și când pot dărui flori, deși fată fiind asta se întâmplă rar.
Cred că a oferi flori e un gest superb, primești și tu la rândul tău măcar un zâmbet de mulțumire, o privire de încântare…poate un sărut, depinde.
Se spune că nu se face primăvară cu o floare, dar poate nici nu ai nevoie de o primăvară ci doar de bucuria unui moment în care realizezi că cineva s-a gândit la tine. E frumos, poate unii ar zice că e demodat, dar mie nu-mi pasă.
Dacă aș fi bărbat (da, mă mai gândesc uneori) n-aș rata nicio ocazie de a dărui flori pentru că e simbolic, nu e costisitor, iar fetele, mai ales fetele se dau în vânt după gesturile astea mici, dar mari în același timp.
Deci dragilor, un buchețel de ghiocei costă 1 leu dar poate face mai mult decât cel mai scump buchet de orhidee din Madagascar.
Și nu uitați: Gestul contează :)
Singur sub duș
Stiu cine e Dan Chișu de televizor. Parcă avea o emisiune culinară pe Realiatatea, dar cred că este și promotorul fesivalului de film Dakino. Ei bine, Dan Chișu mai este și autorul unui hai să zicem roman autobiografic, intitulat sugestiv “Singur sub duș”. De carte știu de ceva vreme, dar doar acum mi-am facut timp și am citit-o. Aș zice că e un tratament antodepresiv să citești despre un reprezentant al “sexului tare” aflat la limita depresiei din cauza relațiilor eșuate și alegerilor proaste făcute în viață vis a vis de femei. Ce e interesant e conținutul extrem de deschis al relatărilor, limbajulul destul de colorat, dar peste toate notorieatea femeilor despre care “DonJuandeRomânia” se laudă ca i-au încălzit patul și nu doar patul. Astfel că fără a fi cărcotaș, fără a ști multe despre viața mondenă te prinzi rapid de ce cucoane vorbește dânsul, chiar dacă a avut decența de a nu le folosi numele real.
O fată care citește cartea s-ar putea să înțeleagă mai bine anumite cotloane ale sufletului masculin, dar un băiat care va lectura ar putea fi dezamăgit de unele lamentări ale cuceritorului nostru.
Una peste alta, cartea nu e mare valoare literară, dar poate avea valențe de împrospătare a spiritului de aventură, sau chiar poate avea efectul invers și te pune pe tine ca barbat să stai cumine-n banca ta dacă nu vrei să rămâi singur…și nu doar sub duș…
“E cumplit să nu ai cu cine să împarți bucuriile vieții. Asta nu înseamnă că viața pe care o duc eu acum, în momentul ăsta e vreo bucurie, mă refer la seara asta din care încerc să -ți povestesc câte ceva, că sunt trist și că nu am cu cine să împart viața asta de doi lei, NU, mă refer la momentele frumoase ale vieții, în care te bucuri cu adevărat.”