Mergeam alene pe şosea şi ca de obicei în ultima vreme, ascultam Radio România Actualităţi, care la acea oră difuza rubrica”‘O vorbă bună”. Şi azi cred că s-a vrut a fi o pildă, sau ceva de genul acesta, căci suna cam aşa:

“Un împărat se afla la vânătoare cu prietenul său cel mai bun, iar prietenul din neatenţie îl împuşcă pe împărat într-un deget de la o mână. Marea tragedie, împăratul nu-şi va mai putea folosi degetul respectiv niciodată. Mâhnit el porunceşte ca prietenul său să fie înţemniţat.

În acest timp, prin diversele sale alte sesiuni de vânătoare, la care nu renunţase, împăratul este prins de canibali, luat prizonier şi aştepta să fie ucis şi mâncat de aceştia, când unul din ei observă că prizonierul lor nu are un deget. După tradiţie şi din superstiţie, canibalii nu se puteau atinge şi nici înfrupta dintr-un corp care nu era întreg. Aşa că îl eliberează pe împărat.

Acesta bucuros, aleargă să-şi elibereze prietenul din închisoare, pentru că gestul accidental al acestuia i-a salvat viaţa. 

– Prietene, te rog să mă ierţi, îi spune împăratul, te-am întemniţat fără să ştiu că accidentul provocat de tine îmi va salva cândva viaţa. Mă vei putea ierta vreodată?

– Sigur că da prieten drag, faptul că tu m-ai întemniţat pentru accidentul de vânătoare ce a dus la vătămarea ta, mi-a salvat şi mie viaţa.

– Cum aşa, întreabă împăratul nedumerit?

– Gândeşte-te, dacă nu eram închis, cel mai probabil că eram la vânătoare cu tine când te-au prins canibalii, iar eu nu aveam nimic lipsă. 

Morala: Nu te încrâncena prea tare pentru un moment nefast care se iveşte în calea ta, pentru că se prea poate ca acela să fie cel mai mic rău care ţi se poate întâmpla.

În traducere liberă: În tot răul; şi-un bine ;)

Într-o zi un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei. Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încercă să iasă printr-o gaură extrem de mică.

După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.

Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.

Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon. Fluturele nu şi-a câştigat astfel niciodată dreptul de a-şi lua zborul…

*Aluzie la romanul lui Mari Akasaka

Foto 

Mi-a dat Andreea o leapșă de scris cu un nod în gât, ea a intitulat-o foarte frumos și deși inspirat n-am vrut să-i fur titlul, așa că merg pe mâna titlului meu. Mi-a trecut prin cap să nu o onorez pentru că știu că mă citește mami și nu vreau să o întristez, dar apoi m-am gândit că nu e motiv de întristare, ba chiar din contră. Am învățat multe de la părinții mei, însă de data aceasta, Andreea mă întreabă ce am învățat eu de la tata, așa că mami, te rog să nu plângi, dar azi vreau să le spun prietenilor mei de aici, ce am învățat eu de la tati. Am învățat o grămadă de lucruri interesante, dar o să menționez numai 7, doar 7 învățături/lecții/pilde/motive de trăit, pe care mi le-a scris pe inimă cumva, ca să fie sigur că nu mă vor părăsi niciodată…

1. “Să mergi înainte!” De fapt învățătura suna cam așa: “ai câștigat mergi înainte, ai pierdut mergi înainte!” orice s-ar întâmpla, nu te lași, nu renunți, lupți, regretele nu-și au locul. Viața merge mai departe atâta timp cât ești viu.

2. “Ia-i de guler!”, adică nu te lăsa la nimeni, nu te lăsa nedreptățită, nu te lăsa călcată în picioare, fă-ți dreptate, mergi până în pânzele albe pentru ideile tale, nu lăsa pe nimeni să te oprească. Nu întorce celălalt obraz odată, căci îl vei întoarce întotdeauna, dacă primești un pumn în stomac, dă-i și tu unul în freză :) (păcat că am învățat numai teoria aici, de multe ori m-ar fi ajutat și practica).

3. “Altul are mai puțin ca tine”. Dăruiește!  Ca o paranteză, își dădea ultimii mărunți la cerșetorul din colțul străzii, iar acesta îl știa pe nume, făcea cinste prietenilor știind că nu se va întoarce înapoi serviciul, dăruia colegilor din ce avea el, pe principiul că ei au mai puțin. Ajuta pe oricine îi cerea cu cât putea și așa îl știau toți, de la primar până la cel care căuta în gunoi la capătul orașului (deh, e un oraș mic) :D

4. “Așa trebuie să se comporte o domnișoară”. Wai, de câte ori mi-am auzit asta, venea ea cumva în constrast cu învățătura “I-ai de guler!”, dar pe de altă parte ținea la treaba asta. Îmi spunea: “nu bea tot sucul din pahar ca ultimul bețiv, o domnișoară trebuie să mai lase în pahar cel puțin de-un deget”. ;) sau “Nu vorbi așa de tare (eu am obiceiul ăsta), o domnișoară nu trebuie să scoată atâția decibeli” :)) sau “Saluți pe toată lumea, și dacă nu-i cunoști, poate te cunosc ei pe tine”. Si vreau să vă spun că toate astea încă de la 6/7 ani, deci nu a așteptat să mă fac mare și să nu mai asimilez. Doamne și acum îmi amintesc cum mergeam pe stradă, mă ținea de mână, avem vreo 6 ani și dacă treceam pe lângă cineva, mă strâgea de mână ca să salut, era semnalul nostru secret (deși evident eu nu cunoșteam persoana).

5. “Citește!” Orice, ia o carte și citește. Și a făcut asta prin exemplul personal, eu am fost un copil care și-a văzut tatăl citind,  și așa cred că s-a născut pasiunea. (Dacă că vine să credeți, nu am citit cartea lui preferată, dar o am la mine la Cluj și aștept ziua în care mă va alege ea pe mine și probabil aceea va fi altă lecție.) La fel s-a născut și pasiunea pentru sport, o includ tot aici, de fiecare data când urmăresc o emisiune sportivă o fac cu gândul la el și la momentele când ne uitatm la tenis sau gimnastică, handbal sau atletism sau chiar la fotbal (deși mai rar), împreună.

6. “Vezi lumea!” Plimbă-te, călătorește, descoperă lucruri și oameni noi și interesanți și o să vezi viața altfel. Cred că nici pe jumătate nu călătoream în copilărie, din cât am călătorit, dacă nu era el. Așa că dacă am acum o mare pasiune, aproape un viciu dacă vreți, un viciu dulce și valoros, atunci îl am datorită lui și mă bucur că am avut lângă mine un părinte care să-mi insufle asta.

7. “Viața este prea scurtă! Trăiește-o așa cum vrei!” vine ca o ultimă lecție, primită cel mai dur, probabil pe credința că experiența e cel mai bun profesor. Dacă din alte învățături am mai uitat, pe asta n-am cum. Însă treaba e foarte complexă și el știa, că e nevoie de întreaga mea viață pentru a învăța această lecție, așa că mi-a predat-o și din când în când, de acolo de unde este, îmi mai dă câte-un extemporal :)

Aș vrea ca și copilul meu (când o fi să fie) să învețe măcar lucrurile astea de la mine. Restul le ia de la tatăl lui, așa cum și eu le-am luat pe celelalte de la mami. Dar măcar astea să le ia de la mine. Și viața lui va fi mai bogată! Mulțumesc!

În 2011 m-am măritat cu cel mai bun prieten al meu după 1000 de ani de relație ;) în plus, mi-am lărgit familia cu doi oameni valoroși și frumoși în toate sensurile, nașii noștri, am avut două tentative nereușite de a-mi găsi un job “cu bătaie lungă”, am “câștigat” prieteni, am pierdut oameni dragi și buni, dar știu din experiență că viața merge mai departe, am dus pe nesimțite o relație de prietenie la un alt nivel, m-am distanțat de oameni care am simțit că nu mă vor, m-am apropiat de alții pentru care am simțit că însemn ceva mai mult, am citit doar 58 de cărți și am văzut tot atâtea filme, am fost la 4 concerte, m-am reîntors la Sibiu, la Sinaia, apoi în Bucovina și după 23 de ani la Durău, am vizitat în afară o singură țară de care m-am îndrăgostit nebunește, Italia (3 vizite în regiuni diferite într-un singur an, după alte vizite în 2009 și 2010), am stat de vorbă cu mine atunci când nu mai era nimeni prin preajmă și am analizat anumite situații pe toate părțile, m-am întrebat des: “de aici ce trebuie să învăț?”, m-am gândit mult la ce vreau cu adevărat și fără să admit că am ajuns la o concluzie spun doar că: iubesc mai mult, dăruiesc mai mult, învăț mai mult, dar și sper mai mult, cred mai mult și visez mai mult.

În 2012 în primul și primul rând vreau să o termin cu școala că ar fi cazul, vreau să îmi iau de pe umeri o povară pe care mi-am pus-o singură și cred că dacă o să scap de acea povară o să pot relaxată să-mi găsesc acel job cu bătaie lungă, nu job-ul viselor căci nu există ci job-ul care să-mi permită măcar două vacanțe pe an, chiar de asta înseamnă mai puțină mâncare și mai puțini bani aruncați pe nimicuri  (la care se poate renunța, evident), vreau să citesc măcar 60-80 de cărți și să văd tot atâtea filme, să mai merg și la alte concerte ca cele de anul trecut și neaparat să ajung la teatru căci nu am mai văzut o piesă de 100 de ani, să putem merge într-un weekend romantic la aniversarea casătoriei (Spania?) și dacă nu cer prea mult să mă reîntorc în Italia pe la finalul verii (Milano și lacurile Lombardiei ori Coasta Amalfitana?), să fie ai mei de la Ineu și de la Cluj sănătoși și mereu în brațele relaxante ale calmului firesc, să nu mai pierd oameni dragi și buni sau prieteni și prietenii adânci, să mai stau de vorbă cu mine și cu inima mea atunci când nu e nimeni prin preajmă, să trăiesc povești ce trebuie povestite mai departe, să acumulez experiențe care să mă împlinească ca om, să mă mai întreb:  “de aici ce trebuie să învăț?” și să iubesc mai mult, să dăruiesc mai mult, să învăț mai mult, dar și să sper mai mult, să cred mai mult și să visez mai mult.