And Sunday always comes too late
But Friday, never hesitate…
Monday, you can hold your head
Tuesday, Wednesday stay in bed
Or Thursday – watch the walls instead
It’s Friday, I’m in love
Cinci lucruri pe care visez să le fac
Da, ştiu că viaţa nu e despre vise măreţe (şi atât) ci despre realizarea lor şi despre munca depusă pentru ca ele să prindă viaţă. De multe ori degeaba le ai dacă niciuna din acţiunile tale nu se îndreaptă spre realizarea lor. Noroc nu avem toţi, viaţa nu e dreaptă şi probabil nici nu trebuie să fie, nu e făcută în acest fel deci trebuie să te descurci cu ai, să faci o supă gustoasă cu resturile ce le mai ai în frigider. Normal că nu e plăcut, evident că e greu şi nu poţi fi sigur de rezultat. Dar ce îţi rămâne în afară de a încerca? Recunosc, că ceea ce a spus Ioana m-a scuturat puţin mai tare şi m-a îndemnat să scriu acest articol, însă dincolo de ce a spus, dincolo de ce o să spun eu acum, ideea e următoarea: “poate chiar trebuie să-ţi taie cineva craca de sub picioare ca să tu să realizezi că poţi să zbori”.
Cinci lucruri pe care visez să le fac
Să locuiesc cel puţin un an în Italia şi să văd tot ceea ce îmi trece prin cap încă din 2009 când am descoperit această ţară fabuloasă şi atât de accesibilă, pentru prima dată. Această ţară unde oamenii nu ne iubesc pentru că suntem români, unde văd că în ultima vreme o ţin tot într-un cutremur, unde nu ştiu exact ce aş putea să fac, dar unde ştiu sigur că mi-ar plăcea să trăiesc pentru o vreme… Desigur, mulţi m-ar întreba: da ce, nu ţi-e bine aici? Nu este vorba de asta dragii mei, nu! Pentru cei care înţeleg nu mai dau detalii.
Să lucrez cel puţin un an într-o agenţie de turism, să văd cum stă treaba şi apoi eventual să-mi deschid eu una (?!?). N-am studii în domeniu că m-am trezit cam târziu cred, dar oricum nişte cursuri de specialitate făcute acum ar suplini nişte ani de facultate în care m-am ocupat cu altceva. Tristeţea este că toate agenţiile care angajează în Cluj (de exemplu) îţi cer (la naiba!) experienţa de minim un an în domeniu şi cum să o faci dacă nu te angajează nimeni? E amuzant şi trist în acelaşi timp şi nu cred că ştiu cum să apuc “taurul de coarne” în direcţia asta… Cert e că mi-ar plăcea, poate aş fi dezamăgită de domeniu, dar măcar aş şti că am încercat. Idei?
Să locuiesc la casă! Mami cred că va fi cea mai mirată de treaba asta. De ce? Pentru că 20 de ani m-a auzit în fiecare zi cât de minunat ar fi ca noi să stăm la bloc, să avem un apartament cu 3 camere în care nu trebuie să facem iarna focul :) Comic, ştiu! Ei, după 5 ani de stat la bloc şi alţi 4 (cu pauze lungi) cu chirie tot la bloc (cu mutat şi alte cele), pe lângă faptul că simt că nu mai am spaţiu aici la două camere, îmi lipseşte o curte cum nu s-a pomenit! A sta acum la casă nu mai e ca în copilăria mea, dar oricum e mai bine ca la apartament (noroc că am balcon şi încă unul mare), căci în dimineţile de vară şi primăvară e super să ştii că dacă chiar te apucă, poţi să ieşi cu o carte în mană “în grădină” (noi aici chiar avem una, a vecinului cu casa din spatele blocului) :)
Să ajung la o festivitate de deschidere a Jocurilor Olimpice. Măi, da, acum la Londra chiar era o treabă, că la Rio în 2016 sigur nu ajung şi nici nu ştiu dacă vreau neaparat la Rio. Clau zice că ceva mai aiurea ca festivităţile alea nu a văzut în viaţa lui, sunt atât de lipsite de sens şi de bun gust că nu pricepe cu ce mă atrag pe mine. I-am zis odată că mă atrage “spiritul olimpic” şi niciodată LOL nu s-a potrivit mai bine :) Nu stiu, cert este că din 1992, de la Olimpiada de la Barcelona deci de… 20 de ani nu am ratat nicio festivitate, stau lipită de TV şi mi se pare în continuare ceva gradions şi ceva care face să crească inima în mine. Pierre de Coubertain ăsta o fi ştiut el ceva (haha).
Să scriu o carte despre o experienţă personală. Nimic original în asta, căci nu cunosc pe nimeni pasionat de citit care să nu îşi dorească să scrie şi propria carte. Dacă e să fie bazată pe propria experienţă evident mai am de aşteptat şi cine ştie, cândva poate chiar o să trăiesc ceva demn de scris şi de împărtăşit. Îmi plac enorm momentan cărţile celor care au trăit/călătorit într-o anumită parte de lume şi au descris asta în cel mai frumos şi motivant mod cu putinţă. Şi iată, cred că aţi aflat ce îmi alimentează mie visele, nu?
P.S. Pe aia cu “să fac un copil, doi, trei” (e un fel de a spune, trei) nu am pus-o aici, căci nu e din aceeaşi categorie. Oricum cel mai probabil asta va veni înaintea celor enumerate mai sus şi cel mai probabil îmi va schimba priorităţile :D
7 răspunsuri cu care eram datoare
Eram datoare cu răspunsurile la întrebările primite de la Alice cu mai bine de 2 săptămâni în urmă. Întrebările sunt drăguţe, dar nu sunt uşoare şi dacă stau bine să mă gândesc cred că asta e o leapşă destul de dificilă. Dar, văd că se lipesc astea de mine (ca şi cea cu cele 3 filme)… De data asta o trimit căci vreau să văd răspunsurile Monicăi, Anei şi Laurei.
1. Dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta? Motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)
CARTE: Prin praf şi vise ca să fac şi eu călătoria aceea fabuloasă în Africa. Mulţumesc Roxana Valea pentru asta!
FILM: după cum tocmai am spus cu câteva zile în urmă să fie Legends of the Fall
CÂNTEC: Piu bella cosa a lui Eros Ramazzotti pentru că a fost melodia prin care am început să-l îndrăgesc foarte mult pe Ramazzotti, pentru că versurile m-au “terminat” mereu şi pentru că videoclipul acela îndrăzneţ m-a făcut să visez la greu pe la 12 ani :)
2. Dacă ai putea să-ţi alegi prenumele care ar fi acesta? Dar în cazul în care ai fi de gen opus?
Măi eu ador celălalt prenume al meu. L-aş alege pe acela în loc de Bianca, este practic primul prenume. Am suferit mult pe cand eram mică că nimeni nu îmi spunea Celina. Însă tot aşteptând eu să-mi spună cineva aşa, m-am trezit că Bia (nca) e ceea ce mă defineşte şi mă va defini mereu. Am făcut astfel pace cu prenumele meu. Dar îmi place mereu când cineva mă întreabă: dar te mai cheamă şi Celina? wow, de ce nu-ţi spune nimeni aşa? :)
Dacă eram băiat, (cică ai mei nu au avut nume pregătit) mi-ar fi pus la repezeală numele Andrei sau Paul (aşa mi-a zis mami odată şi am ţinut minte). Totuşi mie mi-ar fi plăcut Lucas, deşi nimeni nu cred că mi-ar fi dat acest nume vreodată.
3. În ce altă ţară ai vrea să trăieşti pentru un an şi de ce?
Italia sau Franţa, din care Italia cu mai multă ardoare. De ce? Pentru că îmi place mult, turistic vorbind, dar şi ca mod de viaţă. Nu mi-ar păsă că românii sunt priviţi prost, asta este, mă identific cu ţara doar în măsura în care pot face ceva bun. Deci Italia să fie pentru cel puţin un an… am prea multe de văzut acolo!!
4. Care e visul cel mai neobişnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?
Aveam cam 10 ani şi este singurul vis din care m-am trezit aproape în picioare. Eram pe o plajă şi cred că eram cu tati şi alţii pe acolo. Din câte îmi amintesc nu ştiu de ce m-am trezit aşa de tulburată pentru că nu e nimic rău de care să-mi amintesc. Şi totuşi…
5. Povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi că eşti un animal.
Să zicem că aş fi un pescăruş şi aş zbura deasupra mărilor. Am vizita toate mările lumii. Problema este că nu ştiu cam cât trăiesc pescăruşii… însă sper că destul încât să poată zbura cât mai departe…
6. Dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioadă limitată de timp, cine ar fi această persoană şi de ce ai ales-o?
Grace Kelly pentru că: s-a născut în America, a fost actriţă şi a jucat cu cei mai mari actori ai lumii, a avut încă de pe atunci coloană vertebrală, s-a îndrăgostit de un prinţ, a devenit Prinţesă de Monaco (fără sânge albastru), s-a mutat la Monte Carlo, a făcut 3 copiii, s-a bucurat de viaţă, a fost veselă mereu, a murit accidental, fără să sufere şi nu a apucat nimeni să se plictisească de ea. E preţuită şi în ziua de azi. A fost modernă, a fost cosmopolită, a fost adorată, a fost iubită şi într-un final este de neuitat. Chiar o apreciez!
7. Dacă te-ai trezi singur pe lume, care crezi că ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?
Depinde unde m-aş trezi :) Iniţial nu aş crede că sunt chiar singură pe lume şi aş pleca în călătoria vieţii mele ca să-i găsesc pe ceilalţi. Şi mai apoi aş adera la zicala “nu e singur cine-i singur ci cei care se simt singuri”.
Rainy Day
Nicio zi de luni nu ar trebui să înceapă cu aşa vreme, la 7 am avut senzaţia că e abia 5, iar acum la 12 am senzaţia că e abia 7. Din fericire nu e 7 :)
După cele 30 de grade de sâmbătă, ziua de ieri a venit cu 15 grade mai puţin şi a fost înseninată numai de aurul câştigat de fete la Europenele de Gimnastică de la Bruxelles (unde mai mereu condiţiile meteo sunt cam aşa ca la noi azi, v-am zis că nu m-aş muta în Belgia niciodată, nu?) :)
Mi-a venit în gând că nu peste tot, oraşele sunt urâte când plouă, sau când e frig şi gri şi natura pare fără speranţă. De exemplu la Ineu nu e urât când plouă, şi tind să cred că acolo când plouă chiar plouă, cu tunete, fulgere, stropi mari şi deşi se aude ploaia de parcă ar prevesti sfârşitul lumii, la scurt timp iese soarele (cam în orice anotimp e la fel). La Cluj când plouă ţine câteva zile, mereu e ploaie din aceea măruntă şi iritantă, totul e aşa de gri zile în şir de parcă soarelui îi şi este frică să iasă. Clujul şi Ineu se comportă aşa de diferit când plouă! La Cluj parcă niciodată nu pare să plouă serios însă nicio grijă, norii stau îmbufnaţi toată ziua de parcă ne-ar spune: “nici în ruptul capului nu plecăm până nu vă posomorâm complet…”
Nu ştiu cum e pe la voi când plouă, dar din curiozitate am căutat pe net “rainy days” prin câteva oraşe ale lumii. Iată ce am găsit ;)
Florenţa când plouă arată cam aşa, am văzut-o şi eu într-o toamnă, a plouat în ultima zi, însă poate nu chiar aşa torenţial Foto
New York-ul vreau să-l strabat şi eu sub o umbrelă respirând în ritm cu aglomeraţia lui colosală, cândva sper să mă plouă şi pe mine în buricul lumii Foto
Cam aşa a arătat Piazza de Spagna şi când am vizitat eu Roma şi jur că nu a deranjat pe nimeni ploaia asta îndrăgostită de umbreluţe colorate Foto
Nu ştiu cât de des plouă la Tokyo dar nu vreau să mă gândesc cam cum ar fi să petreci o zi în trafic pe ploaie acolo, însă eu aş petrece-o ca spectator de la fereastra unui sushi bar Foto
TVR, TVR 2, TVR Cultural, Radio România Actualităţi
Sunt fan, fan al Televiziunii Române fără să mă intereseze în slujba cui e pusă. Nu-mi pasă că mulţi au o adevărată problemă cu TVR-ul, că e învechit sau mai ştiu eu cât de nasol e şi cum plătim noi taxe pentru el. Mie îmi place, în ultima vreme cele mai bune filme le-am văzut pe TVR Cultural, vinerea de la ora 22:15, cele mai bune emisiuni le-am văzut pe TVR 2, nu pot să uit de Profesionişii Eugeniei Vodă de sâmbătă noaptea de la TVR 1, de emisiunile sportive bune al TVR-ului, de Olimpiade etc.
Mai nou ascult şi în maşină Radio România Actualităţi, nu ştiu câţi o mai fac şi nu mă interesează, dar mie mi se par buni, au ştiri obiective şi remarci pertinente, au muzică foarte bună, mai ales în emisiunile matinale, au La minut şi au Minutul Olimpic, Tiptil printre sinonime şi alte emisiuni de la care mai înveţi câte ceva. Simt că acel timp mort petrecut în maşină e trăit cu folos.
Poate mi se trage din nostalgiile mele, nu ştiu, poate mi se trage de la oamenii extraordinari ca şi Cristian Ţopescu care încă mai lucrează la TVR, poate mi se trage de la faptul că prea multe din celelalte televiziuni româneşti au devenit televiziuni de show şi atât, televiziuni prea preocupate să creeze ştiri senzaţionale şi au uitat complet de OM, în goana după audienţe record pentru nişte “mase” care poate ne reprezintă dar evident ne întristează.
Sunt fan TVR-uri şi Radio România, sunt printre cei foarte puţini, ştiu, dar sunt curioasă dacă mai simte cineva ceva pentru TVR-uri, la fel ca mine…
Îmi caut etajeră sau… altceva
Azi am făcut curăţenie generală, mai mult din pricina unei mai bune organizări a living-ului decăt din cauză de dezordine. Adevărul adevărat este că eu am strâns cam multe cărţi şi de fiecare dată când le reorganizez se întâmplă să-mi spun: “ne trebuie o altă etajeră!!”. Joi, am reorganizat un pic spaţiul alocat lor în sensul l-am scos pe Blaga din dormitor şi am mutat colecţia Bitannica undeva sus pe dulap, în timp ce colecţia lui Clau de căţi SF de la Nemira a ajuns cumva în dormitor :) Dar asta a fost joi…
Azi, am aruncat câteva lăzi de la diverse electrocasnice (pe care le-am ţinut o vreme pentru garanţie), am mutat maşina de pâine din bucătărie (pentru că nu o mai foloseam, Clau a fost şi este extrem de dezamăgit de ea), am montat pe o etajeră strămutată de lângă birou, grătarul electric cu care a fost Clau cadorisit de ziua lui (şi pe care-l iubeşte şi îl vrea la îndemână în bucătărie) şi nu ştiu cum am reuşit de prin aceste acţiuni care ne-au luat aproape o zi întreagă să facem loc lângă frigider pentru o nouă etajeră care ar mai elibera puţin micuţa bibliotecă din living.
Aşa că am dat o fugă până la Praktiker (unde nu am găsit nimic din ce căutam, în schimb am văzut o cabină de duş demenţială de mă tot întreb ce mi-o fi trebuit mie cadă la baie!?!), apoi am mers până în Carrefour pentru acelaşi scop, din nou ratat, nu am găsit etajeră căutată, în schimb ne-am întâlnit cu Boc la coadă la salam (Doamne ce rău îmi pare că am scos camera să fac o poză cu Boc în spatele lui Clau la vitrina cu mezeluri) :)
Acestea fiind spune, ne-am întors acasă aşa cum am plecat, deci fără etajeră. Căutând niţel pe net am găsit însă câte ceva care parcă ar merge în bucătăria noastră mică şi galbenă, alături de living-ul crem cu mobilă wenge. De fapt ador etajera pe care am găsit-o, dar din păcate am dat de ea pe un site italian… oricum, ce ziceţi?
Poa’ să vină primăvara cu alaiul ei de flori…
Pe 1 martie persoanele dragi de sex feminin (în general) primesc un mărţişor în semn de apreciere, iubire sau mulţumire. Din bătrâni, se considera că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc, fiind formate în mod traditional dintr-o fundiţă alb cu roşu, albul sugerând iarna şi roşul primăvara, la care se adaugă mici simboluri ale norocului: stea, soare, luna sau semiluna, flori, inimă, mămăruţe, potcoave, trifoi cu patru foi, ancora, etc.
Mărţişorul poate fi purtat la vedere pentru o perioada de până la doua saptamani, dupa care se agaţă în copacii care urmează să înflorească.
Îmi place foarte mult tradiţia şi simbolistica mărţişorului! :)
