Mai există un soi de plăcere a scrisului care să mă ia pe sus, pe nepregătite: când ceva ajunge să mă impacteze suficient cât să mă facă să zic: “ok, știu că n-ai scris încă nici despre Cipru, nici despre aia și nici despre aialaltă, dar tre’ să scrii despre asta ACUM!”. Și se pare că acest efect tocmai l-a avut cea mai recentă escapadă (din nou) în Ungaria. N-am fi ajuns, dar cred că undeva prin genele lui Albert se plimbă ceva care îl tot cheamă în zonă. Și dacă nu sunt rădăcini maghiare, atunci clar are legătură cu apele (termale sau nu) pe care se cam bazează tot turismul din țara vecină (dar despre asta mai târziu). “Ziua mea cade în weekend, tot în Ungaria la piscine vreau!” ne zice Albert cam de jumătate de an. Și pentru că anul trecut am fost la Nyíregyháza, ne-am gândit să nu ne ducem tot acolo, deși Albert cred că ar fi preferat. Pe de altă parte, am fost și la Szeged și-am mai fost și la Debrecen, așa că după ce am stat cu harta în față și m-am uitat lung la distanțe scurte, i-am dat câștig de cauză “capitalei SPA” a Ungariei și anume Hajdúszoboszló (care este la 20 de minute cu mașina de Debrecen, iar la Debrecen să ajungi de două ori într-un an sună bine oricum, nu?).
Cluj – Hajdú este un drum de aproximativ 4 ore, însă noi am făcut 5 că am stat în vamă la Borș mai mult de un ceas. Mi-am pierdut toată răbdarea, am fost mult mai rău afectată de treaba asta ca Albert (poate din cauză că eram la pedale) și mi-am promis să nu mai ies din țară pe la Borș anytime soon. După ce am ajuns la Hajdú și am dat de ATÂT de mulți români am cam înțeles și de ce am stat în vamă. Vă pot sugera să ieșiți/intrați prin altă parte (Urziceni, Valea lui Mihai și bineînțeles Vărșand, dacă veniți din județul Arad). Vă spun sincer că din inerție am mers pe la Borș, că mă gândeam că n-am mai stat de’un secol în nicio vamă.
Hajdúszoboszló este una dintre cele mai populare stațiuni din Ungaria, un orășel de câmpie situat la 22 km de Debrecen, unde se află cel mai mare complex balnear din Europa – Hungarospa. Stațiunea își datorează recunoașterea în primul rând apei sale termale unice, mai ales de când au fost certificate efectele sale medicinale. Apa termală de aici mai este supranumită și “aurul lichid al Ungariei”. Viața orașului s-a schimbat definitiv pe 26 octombrie 1925 , când în timpul unui foraj de cercetare, în loc de petrol sau gaz, a izbucnit doar apă termală de la o adâncime de peste 1000 de metri. Oamenii din zonă făceau în mod regulat pelerinaje la izvor, a cărui apă nu numai că era foarte caldă și folosită pentru îmbăiere, dar aducea și beneficii persoanelor care sufereau de tot felul de afecțiuni articulare și dureri de spate.
După cum vă puteți imagina, noi am ajuns la Hajdú din cu totul alte considerente: piscine muuulte, tobogane colorate și bălăceală fără sfârșit, așa cum puteți vedea pe prima pagină a site-ului, bineînțeles și în limba română. După o singură zi (dar din aceea de am fost acolo la deschidere și am mai ieșit când s-a închis) vă pot spune sigur de tot că vă puteți petrece o vacanță întreagă aici la Hungarospa. Noi am fost cumva în extrasezon (sau hai, finalul finalului de sezon pentru partea de piscine în aer liber) când unele din piscine nu mai erau deschise, însă și așa cred că am avut de ales între cel puțin 10 piscine pentru adulți și copii, locuri de joacă, locuri de luat masa și desigur partea acoperită a complexului – Aqua Palace. Nu am prins deschisă partea de Aquapark, însă nu i-am simțit lipsa, bazinele pentru copii fiind suficiente pentru Albert (dar și pentru noi). Ce îmi pare rău că nu am prins (doar în plin sezon funcționează) este bazinul mare, cu plajă unde efectiv te poți simți ca la mare. L-am văzut gol, cu o coadă de balenă construită la mijloc și plaja bine îngrijită, dar nefuncțional în extrasezon. Așadar, dacă tot am ajuns pe acolo ne-am luat bilet combinat: Ștrand (toată partea de bazine în aer liber) + Aqua Palace + Termal (partea exclusivă cu bai termale și de tratament).
Ce ne-a plăcut cel mai mult? Cu toții am fost de acord că locul este un rai al iubitorilor de apă, cu multe piscine de diferite mărimi și diferite temperaturi ale apei, cu piscină cu valuri sau piscină cu tobogane DAR e clar că piscinele pentru copii au fost piesele de rezistentă. Au tot felul de piscine pentru cei mici cu tot felul de forme și tobogane de mărimea lor, cu apă călduță și în așa fel construite că părinții pot sta liniștiți pe margine să-i supravegheze fără să intre în apă. Mai apoi, foarte tare ne-a plăcut Aqua Palace-ul, partea de piscine acoperite, unde am petrecut partea de început a zilei și partea de final. Aici piscinele sunt împărțite pe zone: băile tropicale, băile romane, băile din peșteră și băile termale. Dacă băile romane arată pur și simplu fabulos, băile tropicale sunt cele mai luate cu asalt pentru tobogane și diferitele jeturi de apă ce izbugnesc pe ici pe colo. Ne-a plăcut enorm la partea de interior, că este suficient de mare, încât, deși era extrem de multă lume, să nu pară aglomerate deloc.
Ce ne-a plăcut mai puțin? Păi, după cum ziceam mai sus, faptul că nu a fost deschisă imensă piscină care imită marea și faptul că la Aqua Palace nu exista și o piscină pentru copiii mici. În toate celelalte locuri unde am fost în Ungaria exista în interior cel puțin o piscină pentru copii (bebeluși chiar). În rest chiar nu am nimic de comentat. Adică, inclusiv la locurile de luat masa scrie în limba romană, anuțurile la microfon sunt ȘI în limba romană, din acest punct de vedere m-am simți ca Acasă, DAR numai din acest punct de vedere.
Pentru că DA, Ungaria știe ce înseamnă să nu ai munți și văi și mare și plaje și fac Rai din ce au. Asta mă bucură, dar mă și întristează pentru potențialul turistic al României. Ce știu oamenii aștia să facă pentru turismul lor este remarcabil. Chiar nu au altceva pe ce să se bazeze din punct de vedere al reliefului, însă dacă pui un deget la întâmplate pe harta Ungariei, 100% vei găsi niste băi termale puse la punct, sigur dai de un Turistic Info într-un sat care nu îți spune nimic, dar care te va face să descopri în zonă niște bazine termale de toată frumusețea. Este pur și simplu exemplar, uimitor de fiecare dată! Hajdúszoboszló este atât de mic, dar cu o pietonală imensă ce duce spre intrarea la bazine, plină cu magazine și baruri și localuri, cu afișe în care promovează orice cât de mic: un parc (Szent István Park), un muzeu pentru copii (Bocskai István Museum), un restaurant tradițional cu un gulaș fenomenal (Kemencés Csárda), un trenuleț care face turul stațiunii (Nostalgia Train), Gradina Zoologică de la Debrecen, aflat în apropiere, încât și să mergi cu temele nefăcute în vacanță și ei deja te-au informat ce ai de făcut din clipa în care ai călcat acolo. Dacă ar fi să mai zic ceva ar fi: Ungaria se promovează turistic în așa fel, de pare mereu cu un pas înaintea turistului!
Dacă tot era atât de aproape Debrecen-ul, ne-am gândit că după ziua de bălăceală în care ne-am minunat prin Hajdú, să mergem la un prânz binemeritat la Csokonai (vă spuneam aici că am luat o masă minunată anul trecut înainte de Revelion), iar apoi înainte să plecăm acasă să ne oprim din nou la Tesco. Doar că Albert s-a activat când a auzit de Deberecen și desigur a vrut IAR și la Grădina Zoologică. Nu mai dezvolt, că am povestit despre ea în articolul mai sus menționat, însă subliniez că este mai frumoasă în anotimpul cald, iar noi chiar am prins 30 de grade la început de septembrie la Debrecen. În plus, în anotimpul cald este deschis Parcul de Distracții din incinta Grădinii, pe care îl văzusem în decembrie închis, deci nu ne-am putut bucura de el. Acum însă, am bifat și parcul, ne-am dat în câteva nebunii și apoi am luat-o spre centru, ca să facem poze la cea mai mare fântână de ceramică din Europa, cu un diametru de 20 de metri (care iarna este acoperită pentru conservare). Iar înainte de a ne așeza la masă, ne-am oprit pentru câteva poze la Biserica reformată mică (Biserica trunchiată), pe lângă care am trecut la fiecare vizită, dar nu ne-am oprit în fața ei niciodată.
Planul era să ne oprim și la o cofetărie (ce prăjituri se fac în Ungaria, mamma mia!) înainte de a o lua spre casă, însă recunosc că deja eram prea plini, dar și prea obosiți după un weekend de vară – aproape la început de toamnă. Totuși, pentru cei care vor un weekend break numai la Debrecen (adică fără ziua de bălăceală de la Hajdú) sunt o sumedenie de lucruri de făcut și experiențe de savurat în oraș. Pentru noi s-au adunat deja 4 vizite la Debrecen și tot n-am făcut tot ce era de făcut (dar cică mai venim), însă de neratat ar fi următoarele:
10 obiective turistice de neratat în Debrecen:
- Piața Kossuth – principala piață a orașului, locul unde se desfășoară majoitatea evenimentelor, fie că e vorba de Târgul de Crăciun sau Parada Florilor, locul prin care trec doar tramvaiele galbene și unde pot fi găsite o mulțime de alte obiective turistice pe care nu trebuie să le cauți: Fântana Phoenix, statuia Magdei Szabó sau Grand Hotel Aranybika.
- Marea biserică reformată – una dintre cele mai importante clădiri din Ungaria, unde în 1849 Lajos Kossuth a citit aici Declaraţia de Independenţă a Ungariei.
- Biserica reformată mică – clădire grav afectată de un incendiu și mai apoi o furtună puternică care i-a distrus cupola, din acest motiv se poate vedea doar turnul în formă de bastion care i-a adus denumirea de Biserica trunchiată.
- Teatrul de stat Csokonai – o clădire superbă în stil maur-bizantin (da, peste drum se află pensiunea și restaurantul delicios cu același nume).
- Muzeul Deri – clădire ce adăpostește una din cele mai importante colecții de artă din Ungaria.
- Catedrala Sfânta Ana – principala biserică catolică din Debrecen, zic eu una din cele mai frumoase biserici din Deberecen și de prin Ungaria (nu e chiar centrală).
- Universitatea din Deberecen – sediul central fiind situat la marginea “marii păduri” un imens parc natural aflat în interiorul orașului.
- Colegiul Reformat Calvinist – o instituție istorică, unde cel mai interesant ar fi de vizitat Biblioteca Colegiului (am ratat-o și de data aceasta, fiind duminică).
- Grădina Zoologică – care funcționează într-o pădure și adăpostește peste 1400 de animale din 170 de specii, fiind prima grădină zoologică din Ungaria din afara Budapestei.
- Parcul acvatic Aquaticum – care nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare.
3 comentarii
Am fost si eu cu multi ani in urma la Hajdu. Chiar e un loc frumos de petrecut cateva zile. Poate chiar voi planui o mini excursie pe viitor acolo, acum ca am vazut acest articol. Foarte tare!
Iubesc atat de mult Ungaria, iar cel mai mult apreciez Insula Margareta
Foarte frumos a-ti descris totul ,felicitări!Un singur lucru as vrea sa menționez:exista piscine pentru copii la Aqua Palace,etajul superior,chair doua sau trei,si deasemenea loc de joaca .