… despre care n-am apucat să povestesc și nici nu cred că aș mai fi povestit, dacă nu era să mă întrebe cineva recent de o destinație de la noi pe care aș recomanda-o cu drag în orice sezon. Ideea este că în 2019 am călătorit prin țară și plănuit și neplănuit și s-au strâns atât de multe locuri faine despre care n-am apucat să suflu o vorbă, încât întrebarea a căzut fix în momentul potrivit și să-mi aducă aminte că aș putea scrie ceva pe tema asta. În unele din aceste locuri nu este prima dată când ajung, dar se poate să fie prima dată când le amintesc pe blog. Însă după ce am ales locurile, mi-am dat seama că este greu să încarc un singur articol cu ele așa că l-am împărțit în două. Sper să vă placă cum am ales să închei acest an de blog, dar mai ales sper ca locurile acestea să vă inspire și de ce nu, să vă facă deja să vă gândiți la vacanțele anului 2020. Ce frumos sună, nu? :)
1. Blaj – orașul vizitat de Însuși Sanctitatea Sa Papa Francisc
Am ajuns la Blaj pe la începutul lui Aprilie. Pentru noi finalul de Martie și începutul de Aprilie este de obicei efervescent. Atunci începe în sfârșit primăvară și nu în puțini ani am remarcat cât dor de ducă zace în noi la acea vreme. De obicei așteptăm weekendurile în gând cu “Doamne dă să nu plouă!”, ca să o luăm din loc nu departe de casă, dar undeva, de unde să ne întoarcem cât de cât deconectați de cotidian. Deocamdată, orașele, orășelele, satele sau cetățile se numără printre preferatele noastre și înceram să profităm de ele până aceste plimbări nu-l vor plictisi prea tare pe Albert (am înțeles de la părinți mai experimentați că la un moment dat copiii nu se vor da în vânt după orașe și cetăți unde nu înțeleg mare lucru și vor prefera muntele și natura).
Și pentru că anul acesta ne-am dat seama că noi n-am vizitat Blajul deși se află destul de aproape de Cluj, nu l-am lăsat pe SS Papa să ajungă acolo înaintea noastră și am dat o fugă în regim day trip cât iarba era extrem de verde pe Câmpia Libertății. Aflat în județul Alba și în inima Transilvaniei, acest oraș cu nu mai mult de 30.000 de locuitori a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească. De asemenea la Blaj își are sediul Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma. Din aceste motive Blajul a primit de-a lungul timpului diferite supranume cum ar fi: „Mecca românilor”, „Școala școlilor românești” sau cel mai cunoscut botezat chiar de Mihai Eminescu, ‘Mica Romă”. Și tot din aceste motive SS Papa Francisc a ales să ajungă și la Blaj în timpul vizitei în România.
Ce puteți vizita la Blaj într-o zi:
- În primul rând Câmpia Libertății, locul în care la 15/17 mai 1848 a avut loc celebra Mare Adunare Națională de la Blaj la care au participat 30.000-40.000 de oameni.
- Catedrala Sfânta Treime construită în stil baroc, după planurile arhitecților vienezi de origine italiană Anton și Johann Martinelli. În această catedrală sunt înmormântați episcopul Inocențiu Micu-Klein și cardinalul Alexandru Todea.
- Prima școală publică cu predare în limba română
- Plimbarea lejeră la pas prin oraș este o reală plăcere
2. Alba Iulia – “Cetatea eternei reîntoarceri”
Am pierdut sirul vizitelor la Alba Iulia. Dar ca anul acesta în care am ajuns de două ori la intervale scurte de timp nu s-a mai întâmplat niciodată. Totuși, nu cred că cineva are nevoie de motive sau de indicații pentru a ajunge la Alba Iulia, un oraș oricum frumos, dar cu adevărat minunat în ultimii ani în care a înflorit, iar Cetatea Alba Carolina a devenit un obiectiv turistic de top în România. Îmi place mult ce s-a reușit la Alba și m-aș mai întoarce de 100 de ori cu la fel de multă curiozitatea de descoperire. Ai ce vedea la Alba Iulia mult mai mult de o zi, dar totuși, dacă ai doar o zi, ți-o vei aminti cu siguranță.
Ce puteți vizita la Alba Iulia într-o zi:
- Principala zonă istorică a orașului este Cetatea Alba Carolina care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
- Din principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificației amintesc: Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Palatul Principilor, Universitatea 1 Decembrie ori Obeliscul ridicat în memoria lui Horea.
- În interiorul Catedralei Romano-Catolice se poate vizita mormântul lui Iancu de Hunedoara
- Musai un popas de prânz la Pub 13, dacă sunteți la prima vizită, se află chiar între zidurile Cetății, ori o masă la Gavroche, poziționat în afara zidurilor, local care ne place mult și unde mâncăm noi de obicei la Alba Iulia.
3. Brasovul în cuvinte mari sau cum ar fi să-i zicem “Salzburgul României”
Știu că sună pompos și poate o să-mi spuneți că nici nu seamănă cu Salzburgul real, dar pe undeva, pe mine mă duce cu gândul la el de fiecare dată când ajungem la poalele Tâmpei. Poate pentru că mi-ar plăcea să fie! Poate pentru că ar putea să fie! Oricum, dacă e să ne gândim la orașele turistice din România, Brașovul ocupă un loc fruntaș. Peste un milion de turiști vizitează Brașovul anual. Locația centrală de care se bucură Brașovul fac din acesta un important punct de plecare către Bisericile fortificate din Transilvania, Bucovina cu vestitele sale mănăstiri, Maramureșul istoric, Carpații și chiar zona cetăților dacice din Țara Hațegului.
Ce puteți vizita la Brașov într-o zi:
- Cea mai bună vedere asupra orașului se poate obține din vârful muntelui Tâmpa (960m), unde se poate ajunge cu telecabina sau pe jos și unde vă recomand să urcați obligatoriu mai ales dacă sunteți la prima vizită în oraș.
- Piața Sfatului ce a devenit cunoscută și datorită Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, încă cel mai prestigios concurs muzical cu prezență internațională ce se desfășoară în România.
- Biserica Neagră, considerată a fi cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din Sud-Estul Europei.
- Cetatea Brașovului, fortificația orașului
- Poarta Schei și Strada Sforii (aflate la foarte mică distanță)
4. Constanța – “Orașul care ar fi putut să fie”
Noi mergem la rar la Marea Neagră. Dacă vă vine să credeți eu anul acesta am fost abia a patra oară pe Litoralul românesc. Este departe de noi și nici nu ne place foarte mult, ca să fim sinceri. Asta pentru că am văzut mări și orașe pe malul mării mult mai frumoase. Cred că tocmai de asta am sentimente atât de amestecate pentru Constanța. Acest oraș imens, la mal de mare, cu o istorie atât de bogată (Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României) și o poziție atât de bună, ar fi putut să fie mult, mult mai mult decât este, iara asta mă întristează la fiecare reportaj pe care îl văd despre “capitala” litoralului românesc. Însă, cumva de data aceasta, am avut energia necesară de a vedea Constanța altfel, dincolo de mare și plajă și mai ales dincolo de neajunsuri. După o zi de leneveală pe plaja Trei papuci (care apropo, este chiar faină), am plecat să ne plimbăm prin centru și să vedem orașul așa cum nu l-am văzut niciodată. Și având în vedere că era un început timid de sezon (final de mai) zic că aproape am reușit:
Ce să vezi la Constanța într-o zi:
- Moscheea Carol I din Piața Ovidiu, principalul edificiu de cult musulman din România, un loc care nouă ne-a plăcut enorm. De menționat panoramele excelente asupra orașului obținute din minaret.
- Piața Ovidiu cu statuia poetului și Muzeul de Istorie și Arheologie, practic punctul 0 al orașului, din care se desprind străduțe pietonale numai bune de luat la picior, cu cafenele cochete care te fac să vezi orașul într-o lumină mai bună și o notă mai veselă.
- Bineînțeles, celebrul și tristul Cazinou, o bijuterie arhitecturală cum alta nu-i la noi în țară pentru care mor puțin câte puțin de câte ori ajung la Constanța :(
- Obligatoria plimbare lungă pe faleză…
5. O reședință nobiliară readusă la viață: Castelul Haller din Ogra
Castelul Haller din Ogra este un ansamblu baroc construit de familia Haller în localitatea Ogra, județul Mureș. Temeliile castelului din Ogra au fost puse în secolul al-XVII-lea, însă doar crama e cea care păstrează amintirea reședinței de cândva a acestui edificiu. Ceea ce vedem astăzi a fost construit între secolele XVIII-XIX, stilul lui fiind post-baroc. Edificiul a fost naționalizat în anul 1949, iar în timpul perioadei comuniste în interiorul castelului au funcționat o școală, un internat și sfatul popular. După ce familiei Haller i-a fost restituit castelul, acesta a fost vândut familiei Foris din Târgu Mureș. Din 2011 castelul funcționează ca pensiune-restaurant-cramă. Este un loc ce nu-ți vine să crezi că se află în România, nu urlă la trecător, nu se promovează excesiv, are servicii decente și prețuri cât de cât normale și cel mai important, cineva nu a lăsat acest loc să moară. Ne-a plăcut mult atmosfera și mâncarea și ne-am propus să ne cazăm aici cu o ocazie specială.
Nu ai ce ză vizitezi propriu-zis. Locul este de ales pentru atmosfera linișitită și prietenoasă. Pe lângă pensiunea/restaurant găsiți locuri de joacă pentru copii, un parc cu animale, o grădină de relaxare și bazine mici cu apă termală, în plus puteți organiza aici evenimente speciale de viață: nunți, botezuri, aniversări. Este genul de locație care te face să apreciezi un loc indiferent unde se află el, iar dacă în spate se află și o poveste peste timp… cu atât mai bine.
… va urma …
2 comentarii