Să nu ne punem inimile de zahăr doar pe brad…

În noaptea de Crăciun am dormit tare puțin și asta nu pentru că Albert nu m-ar fi lăsat să dorm, cum ați putea crede, ba chiar ne-a lăsat o noapte faină și caldă, cu liniște și zâmbete minunate în somn, însă după ce băieții au adormit, eu mi‑am întors pe toate părțile atât corpul cât și inima. Era primul Crăciun în 3 și m-am gândit serios dacă eram capabilă “să-l fac” memorabil, de neuitat pentru copilul nostru, pentru noi doi, pentru familiile noastre extinse, căci poate (sigur) Albert nu-și va aminti conștient cum a fost primul lui Crăciun (deși pozele vor reconstrui pentru el povestea peste ani), dar noi nu vom mai avea niciodată acest prim Crăciun de care să ne bucurăm exact în momentul în care se petrece. Așa că da și o inimă prea plină poate da insomnii în cele mai neașteptate momente :)

Am păstrat tradiția de la noi din Vest și am deschis cadourile de la Moș Crăciun în seara de Ajun, înainte de a ne retrage în dormitor. Nu știu dacă și pe viitor lucrurile vor sta așa, așteptăm să vedem ce tradiții vor prinde pe cum va crește Albert. De obicei ne băgam la un film de sărbătoare, ales în prealabil (în ultimii ani am reușit să vedem în seara de Ajun A Christmas Carol, The English Patient, Joyeux Noel, Polar Expres, Scrooged și bineînțeles It’s a Wonderful Life), dar anul acesta am avut filmul propriu, pe axa schimbat – hrănit – culcat și toată lumea a fost mulțumită că s-a termit cu happy‑end înainte de miezul nopții :)

Așa că mi-am permis să-mi ascult inima în timp ce le vegheam somnul și nu mică mi-a fost mirarea când mi-am dat seama câte avea să-mi spună. Cred că a fost ajutată și de acest articol ce a răsărit în calea mea fix în Ajunul Crăciunului ca mai toate lucrurile care “întâmplător” ajung la noi exact atunci când avem cea mai mare nevoie de ele. Și cum noaptea e un sfetnic bun, am ajuns la niște concluzii pe care nu cred că le-am verbalizat până acum.

Am realizat că pe undeva, agitația aferentă Crăciunului, care pe vremuri mi se părea că face parte din farmec și că nu se poate fără ea, acum ajunge să mă irite. De fapt, nu cred că vreau ca pe viitor familia să-și aducă aminte de mine agitată cu treburi copleșitoare și glorificând goana după “cele cuvenite pe masă sau cele cuvenite sub brad” ci să ne amintim cum împreună ne-am dat timp și răgaz să respirăm Sărbătoarea în jurul bradului, cu zâmbete și îmbrățișări (poate în fundal cu albumul Noel a lui Josh Groban, sufletul meu vibrează de la primele-i acorduri) calmi și liniștiți, să luăm masa împreună (fără mâncare în exces doar pentru că este Crăciunul) și să dăruim mai mult sentimente decât lucruri, mai mult dorințe împlinite decât… orice. Chiar dacă par clișee, îmi dau seama cu fiecare an care trece, că mai mult ne pricepem la teorie decât la practică și că una ne propunem și alta ne iese.

Ce ne-a ieșit nouă în ziua Ajun, care de obicei ajunge să fie cea mai alertă dintre toate zilele dedicate Crăciunului, a constat într-o după amiază liniștită și binemeritată, impusă cumva de un somn de bebeluș căruia nu i-a păsat că noi ne‑am făcut alte planuri și o cină cu finii noștri de la Ineu în timp ce făceam pe Moș Crăciun unii pentru alții și mai ales pentru copii. Momentul cadourilor de sub bradul propriu a fost însă puțin pe repede înainte, căci l-am amânat mai mult decât a fost cazul și am intrat în noapte cam obosiți. Mi-ar fi plăcut să fim mai prezenți în acest moment atât de drag, în care fie și pentru câteva minute fiecare membru al familiei deschide cadourile cu bucurie de copil. E un moment unic în an și cred că pe viitor trebuie tratat cu mai multă răbdare și entuziasm.

Masa de Crăciun și momentul cadourilor de sub brad sunt cele două evenimente majore ale anului ce reunesc și reconectează familia așa cum pot ele mai bine. M-am gândit destul de mult dacă le-am primit cu inima pe cât de deschisă aș fi dorit, căci dacă îmi doream un singur lucru pentru acest prim Crăciun în 3, atunci el a fost să-l petrecem acasă la Ineu ca și pe TOATE celelalte, din copilărie până în prezent. Împreună. Atâta tot! Dar sunt sigură că trecerea timpului va consolida aceste amintiri și inima își va găsi singură răspunsurile, probabil în alte nopți cu somn puțin :)

Totuși, după această săptămână festivă, avem imortalizate 1 milion de momente în premieră, amintiri de neprețuit, planuri pentru 2018 și așteptarea curioasă a unui An Nou, pe care sigur că-l dorim minunat, dar după tot ce ne-a oferit 2017, dacă 2018 va fi doar bun…icel voi fi mulțumită…

La mulți ani cu inimile pline! și Sărbători frumoase în continuare, dragi prieteni! 

„Crăciunul este un pod. Avem nevoie de poduri pentru că râul timpului curge. Crăciunul de azi ar trebui să însemne crearea de momente fericite pentru mâine şi retrăirea celor de de ieri.” (Gladys Taber)