Vederi din Munții Tatra

Munții Tatra reprezintă sectorul cel mai înalt al lanțului montan carpatic. Se întind la granița dintre Slovacia și Polonia, cea mai mare parte a masei montane revenindu-i primei. Cel mai înalt punct este vârful Gerlachovský, cu o altitudine de 2.655 m din partea slovacă. Mai multe vârfuri depășesc 2.600 m, toate în Slovacia. În Polonia altitudinea maximă este atinsă în unul din vârfurile muntelui Rysy de 2.499 m, pe granița cu Slovacia. (via wiki)

Am ajuns și noi pe granița asta naturală și fabuloasă, mai mult la întoarcerea de la Cracovia, când am făcut un ocol special ca să-i vedem mai din apropiere. Păreau extrem de falnici și din depărtare, dar cum desigur muntele are un miraj de necontrolat, am pornit spre ei de parcă urma să cucerim un vârf.

Momentul ales a fost prielnic, chiar dacă l-am nimerit care oile care fac transhumanța pentru prima dată. Crestele erau încă înzăpezite, dar baza muntelui era de un verde atât de crud că îți venea să rupi din ea să-ți pui pe sandwich.

După o urcare generoasă și după o luptă dură cu o ceață ce nu se dădea dusă, de am crezut că nu vom vedea niciun munte, am ajuns într-o localitate scăldată de soare, în care am oprit fără să stăm pe gânduri, Bukowina Tatrzańska. Era o Bucovină polonă de toată frumusețea.

Ne-am plimbat puțin, dar suficient încât să ne achiziționăm o brânză locală, o bunătate afumată pentru care ne-am întoarce pe acolo chiar mâine dimineață și cum eu am considerat că e păcat să mă întorc din Polonia doar cu un amărât de magnet, mi-am mai găsit și o mândrețe de bluză cu motive populare din zonă.

Și, da ne-am plimbat și fotografiat piscurile ce ne erau accesibile privirii de acolo din șosea, părându-ne rău că nu apucăm să ajungem în renumitul Zakopane, un fel de Sinaia de Polonia, doar că mai luat cu asalt de turiștii din toată lumea.

Apropierea de graniță ne-a dus pe lângă cele mai semețe vârfuri ale lanțului muntos. Clau cred că le-a făcut mai multe fotografii decât a făcut Cracoviei în două zile. Iar când ne-am apropiat de minunatul orășel Tatranské Matliare și-a amintit de drumeția lui din 2008. Eu m-am bucurat ca un copil, că am apucat să ajung în sfârșit pe acolo, căci știu cât de supărată am fost atunci că nu puteam merge. Childish, hihi.

Pot să vă mai spun că este o plăcere să conduci câteva ore pe lângă acești munți. Drumurile sunt impecabile, iar starea de șofat pe care ți-o da panorama munților este de nedescris. Mă simt fantastic când conduc pe drumurile dintre munți. Transfăgărășanul și Transalpina mi-au deschis apetitul pentru asta. (n.b. Sper să ajung și pe Transbucegi în curând!)

Zona este de văzut în orice sezon. Iarna pentru ski, se știe și cunoaște de cei care preferă sporturile de iarnă, iar în celelalte sezone, dacă îți place muntele, liniștea lui, panoramele ce te fac să nu mai respiri ori pur și simplu îți place să mergi să descoperi locuri noi și incredibile (nu trebuie să fii neaparat munțoman pentru a aprecia niște munți și a le remarca frumusețea). Sper să mai ajung în zonă, căci am văzut-o în trecere, nițel obosită și nici fotografii n-am făcut prea multe. Dar simt că vor mai fi șanse! :)