Nu mi-a luat decât 12 zile să mă mobilizez pentru un nou articol despre Cracovia. Am făcut de toate și mai nimic în acest timp, dar măcar am ales niște poze, că mă întreba toată lumea de ele, dar eu mă mișc în reluare de câteva zile. Iar în cele ce urmează, încerc să vă port prin cele mai frumoase locuri din Capitala Culturală a Poloniei…
Așa cum vă spuneam în articolul precedent, Cracovia a venit pe nepusă masă în planul nostru de 1 mai. Și dacă a venit în gând i-am dat curs cu plăcere în realitate… La fața locului am descoperit un oraș de poveste, despre care mulți mi-au spus că seamăna foarte tare cu Praga, dar nu știu dacă să cred asta. Cert este că ne-am trezit într-un oraș cu cea mai mare piață medievală din Europa, cu o istorie impresionantă, cu parcuri de un verde ireal și luat cu asalt de turiști. Iar asta să credeți sau să vă convingeți din cele de mai jos:
1. Rynek Główny – Piața centrală din Cracovia este de o frumusețe aparte. Foarte elegantă și pusă extrem de bine în valoare de clădirile superbe ce o înconjoară, pur și simplu radiază atât sub soare cât și pe o ploaie măruntă de primăvară. Terasele colorate și vii la orice oră din zi sau noapte îi sporesc farmecul și o trec foarte sus în lista mea de piețe superbe văzute prin Europa.
2. Kazimirez – Cartierul evreiesc din Cracovia mi-a părut a fi un fel de Montmartre polonez, plin de viață și de un boem indescriptibil. E locul în care îți recomand să ajungi imediat ce ai poposit la Cracovia, dacă dorești să iei masa într-un local minunat cum este Kolanko nr. 6 sau dau vrei să intri cel mai repede în atmosfera comunității evreiești din oraș, cea mai puternică comunitate evreiască din Europa.
3. Castelul și Catedrala Wawel sunt emblemele Cracoviei și locul special al monarhiei poloneze, ce a semănat rădăcini adânci în sufletele oamenilor. Amplasarea lor pe malurile superbei Vistule, le fac locuri de neratat într-o vizită la Cracovia. Sunt colosale și orice turist pare o furnică mică în preajma lor. Deosebit de fotogenice din orice parte le-ai vedea, dar cu siguranță extrem de greu de surprins complexul în aceeași imagine.
4. Bazilica Sfânta Maria se află în celebra Piață centrală. Turnurile sale inegale au făcut istorie cu povestea celor doi frați care s-au întrecut în construcția lor pentru a-și impresiona tatăl. Cel mai înalt turn poate fi vizitat, doar că vizitele se fac cu programare, altfel puteți păți ca noi, care sâmbată la prânz nu am mai găsit bilete pentru aceeași zi. Totuși merită să intrați în interior, este una din cele mai frumoase interioare de biserici pe care le-am văzut. Se plătește intrare, dar noi, din neștiință, am intrat pe unde intrau cei care mergeau la slujbă și nu ne-a cerut nimeni bilet. Însă, deși știți că eu sunt împotriva taxei de intrare în Biserici și Catedrale, aproape că aici aș zice că merită plătită intrarea, căci în interior o să descoperiți asta.
5. Hala de Țesături se află și ea în Rynek Główny și momentan seamănă cu un bazar la interior și cu un fel de palat la exterior. Întregește piața cu coloanele sale de culoarea mierii și atmosfera cumva orientală ce am găsit-o printre ele. La baza construcției vă puteți așeza la una din superbele terase de sub boltele ce înconjoară piața.
6. Turnul Primăriei este o altă variantă de urcare pentru o imagine panoramică a Cracoviei. Sunt mai puține trepte ca în turnurile Bazilicii Sfânta Maria, dar obții cadre superbe cu întreaga Piața cu Bazilica în ea. În plus nu este așa de aglomerat, iar biletul este mai ieftin.
7. Strada Florianska – Calea regală, cum mai este denumită, leagă Piața centrală de Barbican în linie dreaptă și reprezintă drumul parcus de Rege de la porțile orașului spre Catedrala Încoronării. Un fost loc simbolic devenit în acest moment una din cele mai renumite străzi comerciale ale orașului.
8. Colegiul Maius (Universitatea Iagelona) este locul în care au studiat personalități ca și Nicolaus Copernicus sau Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al-II-ea). Este unul din locurile universitare care m-au impresionat cel mai mult din cele “bătute” în trecut. Clădirea foarte centrală păstrează un stil de “a fost odată ca niciodată”, care răzbate în fiecare cărămidă bine pusă de secole la locul ei. Este a doua cea mai veche Universitate din Europa (după cea de la Bologna).
9. Barbicanul este o fortificație medievală aflată într-o stare impecabilă, fiind una din cele trei păstrate până azi în întrega Europă. Totuși se consideră că aceasta este cea mai frumoasă și impresionantă. În apropierea ei se află Poarta Florian, una din cele mai vechi porți ale orașului medieval.
10. Vistula, acest fluviu majestuos, trece prin cele trei orașe importante ale Poloniei și este considerat axa hidrografică a țării. Malurile sale sunt luate cu asalt în Cracovia, mai ales în anotimpul cald și tot atunci vă puteți bucura de mini croaziere turistice. Dintr-o astfel de mini croazieră, se poate admira superb Palatul Wawel și dealul său, cartierul Kazimirez și părți din parcurile orașului.
13 comentarii
Frumoase imagini. o sa trec Cracovia pe lista de calatorii viitoare :).
Ah, Cracovia mea prea iubita… Iubesc acest oras, de cand l-am vizitat toamna trecuta! Multumesc pentru readucerile aminte :)
Adevarul e ca, in marile orase din Europa, strazile pietonale si piatetele sunt de senzatie. Te plimbi linistit, fara masini parcate pe trotuar, fara motociclisti care isi testeaza claxonul pe cativa metri de drum liber. Daca sunt insotite si de un rau sau fluviu care strabate orasul, peisajul de poveste e garantat. :-)
Ce ghid misto si complet! Din pacate, din Bucuresti e mult de mers cu masina, iar cu avionul e cam scump si nu cred ca exista rute directe. Dar am pus Cracovia pe lista mea de “to visit”, mai ales ca mi-au placut privelistile pe care le-ai fotografiat.
Prima mea excursie în afara Europei a fost în acest oraș minunat. Încă îmi aduc aminte cu drag, aveam vreo 12 ani.
Afara României, ops!
Ce frumos e!
În mintea mea, Cracovia pare o combinaţie de Sighişoara şi Sibiu. Mi-ar plăcea să ajung acolo cândva… :)
Frumoasă plimbare! Acum știu ce trebuie văzut când voi ajunge în Cracovia.
Nu am fost niciodata, dar as merge!