Viena redescoperită (I) : zăpadă, vin fiert și Târgul de Anul Nou

O săptămână deja dusă din 2015 vom avea mâine în zori! Așa trec anii, dragi prieteni, așa… fără să ne dăm seama. Și atunci cum să nu îi dam dreptate celui care a spus să nu trăim 70 ori 100 de ani la fel și ce se întâmplă acolo să numim viață, ci să facem din fiecare an, unul special, diferit de frumos și când ne amintim de ei… de ani, să știm prin ce s-a remarcat fiecare, ce au adus nou în viața noastră, cum ne-au trăit, cum ne-au modificat…

2014 s-a remarcat prin călătorii frumoase (Istria, Florența, 6 capitale europene etc), v-am spus fără să dezvolt în primul articol al anului. Una din ele a fost și această călătoriei târzie la Viena. Nu prea am plănuit, poate puțin cu o zi înainte de plecare, dar am așteptat arzător să plecăm. Poate cea mai plăcută amintire a mea despre Viena văzută acum, va fi dorința lui Clau să o revedem împreună. Am văzut-o împreună prima oară în mai 2007, apoi a avut ocazia în ultimii ani să meargă de câteva ori bune fără mine, astfel încât, până la urmă, am prins drag de dorul acesta al lui de a o revedea împreună. Și îi mulțumesc pentru idee, chiar dacă nu a trebuit să insiste prea mult :)

Am plecat de la Ineu pe 28 decembrie dimineața, pe la 8 și-un sfert când deja începea să arate a iarnă în temperaturi, după un Crăciun la 8-10 grade. După ce am intrat în Ungaria a început chiar să ningă și la prima oprire la o benzinărie, am simțit că vremea se modifică bine. Până la urmă am avut noroc, căci am lăsat în urmă o Românie mult mai geroasă decât Austria și Slovacia pe care urma să le vedem. Dar asta am aflat abia la întoarcere. Am ajuns la Hotel Pyramid, unde am avut cazarea, în exact 6 ore și jumătate, binecuvântate fie autostrăzile, și după ce am lăsat bagajele, am luat tramvaiul spre Ringul Vienez. Nu vă povestesc acum despre hotel pentru că am de gând să scriu un articol despre componenta logistică a vacanței.

N-am ajuns pe Ring pentru că din tramvai am văzut Karlskirche, splendida biserică construită în cinstea lui Karl Borromeo, sfânt patron al luptei împotriva ciumei ce a omorât peste 8000 de vieți. Se spune că biserica este o mulțumire adresată lui Dumnezeu că a scăpat Viena de la dezastrul din vremea ciumei. Deși arată minunat la interior precum la exterior, faptul că este unul din acele lăcașuri de cult unde se plătește intrarea fără a fi un muzeu sau altceva de gen (adică este doar biserică), iar eu mi-am promis că nu voi plăti niciodată să intru într-o biserică unde se plătește taxă doar ca să intri, am făcut stânga împrejur de la intrare. Ca o paranteză, cele mai multe biserici și catedrale din lume sunt gratuite, vă pot da un milion de exemple. Plătesc dacă vreau să văd cripte, muzee în interior, urcare pe cupole sau turnuri, vitralii în patrimoniul mondial UNESCO, concerte de orgă sau ceva suplimentar pe lângă altar, în aceste cazuri și numai în acestea pot accepta o taxă, în rest, îmi pare rău. E un principiu (poate nărod) peste care nu pot trece.

În fața bisericii se puteau vedea rămășițele unuia din Târgurile de Crăciun, căci după cum știți Viena este împânzită în decembrie de târguri de Crăciun, doar că ele se cam termină pe 26 decembrie și acesta a fost un minus al vizitei noastre tardive, sau cel puțin așa am crezut, căci Viena mi-a rezervat surprize și la acest capitol. De la Karlskirche am luat-o pe jos spre Domul Vienei, renumitul Stephansdom, cel mai faimos edificiu gotic al Austriei. Da, aici intrarea este liberă. L-am văzut și prima oară și parcă atunci puteai intra mai adânc în el, acum niște porți din fier forjat limitează oarecum accesul, dar mă gândesc că este din motive de păstrare a ordinii și curățeniei, dat fiind numărul imens de turiști care ajung aici. Oricum, se poate vedea interiorul în toată splendoarea, se pot aprinde lumânări, se pot cumpăra diverse și se poate lua loc pentru o rugăciune. Desigur, caracter intim nu poate avea cu atât de mulți turiști în jur, dar merită văzut fără îndoială.

Stephansdom se află în Stephanplatz, la căpătul celei mai mari artere comerciale din centrul Vienei: Karntner Strasse, o frumusețe de stradă, încă îmbrăcată de sărbătoare, cu vitrine de vis în față cărora să te tot oprești. Mi-a plăcut enorm, îmi scăpase la vizita precedentă, căci nimeni nu a fost interesat atunci de altceva în afară de Mariahilferstrasse. Deși este și aici un rai pentru amatorii de shopping, la fel ca pe cealaltă stradă celebră menționată, noi nu am intrat în niciun magazin. Karntner Strasse mi se pare o stradă mai potrivită pentru plimbări lungi și dese în atmosfera vibrantă a Vienei clasice. Funny fact a fost că aici am fost acostați de numeroși vânzători de serate muzicale. Căci, dacă nu la Viena, unde să vinzi așa ceva la colț de stradă? Nu mi-a displăcut ideea, deși m-am întrebat o secundă cât de serioase sunt aceste evenimente. Totul părea însă destul de autentic. Aproape că aș fi mers la unul din ele pentru maxim 35 de euro/persoană, dar mă îngrijora faptul că nu aveam o ținută corespunzătoare. Este de ținut minte pe viitor, tot o să ascultăm un Strauss la Viena, odată și-o dată, fie ce-o fi!

După ce ne-am clătit ochii pe Karntner Strasse și ne-am încărcat de energie vieneză din plin, în timp ce frigul se instalase de-a binelea, am avut intenția de a da o fugă până în față la Rathaus, dar ne-am împotmolit undeva la mijloc, mai exact în față în Maria-Theresien-Platz, da, aceea cu celebrele muzee în oglindă. Tocmai se lăsase seara, iar noi am zărit un târg ce mai apoi am aflat a fi Târgul de Anul Nou, căci cel de Crăciun se terminase pe 26. A fost o mare bucurie, căci nu mai bănuiam să dau de niciun târg. Aflasem ceva de unul posibil la Schonbrunn, dar nu eram siguri că vom ajunge și până la urmă nici n-am mai ajuns, așa că existența acestui Târg din buricul Târgului, dacă pot spune așa, a fost marea bucurie a zilei. Deși eram jumate congelată am “pierdut” o oră bună la o cană de vin fiert (lăsasem mașina la hotel, în sfârșit am putut bea și eu vin în oraș), printre tarabele cu ornamente scumpe de zici că-s din aur și o grămadă de alte minunății: cănițe, agende, mănuși, fulare, toate făcute să-ți ia ochii și mai ales banii. M-am ales de aici cu cănița de la vin (când îți cumperi vinul fiert îl primești într-o cană pe care plătești 3 euro pe lângă cei 3,5 euro vinul, dacă returnezi cana primești cei 3 euro înapoi, dacă nu, cana îți rămâne suvenir de neprețuit). Aveam să trecem și a doua zi pe lumină, pe aici.

Seara am petrecut-o în cameră, căci nu știu dacă am menționat, dar reîncepuse să ningă, bătea vântul cam rău și am crezut că gerul ne ajunsese în urmă. A doua zi aveam să constatăm că totuși, gerul nu era așa năpraznic, însă daaa, iarna cu fulgii ei mari și serioși venise după noi la Viena, căci și așa, nici măcar Clau, după ‘nșpe vizite nu o văzuse înzăpezită. Dar continuarea în episodul următor, când, sper să vă pot arăta și pozele mele înghețate de la Viena. Tschüss! ;)