Atmosfera de sărbătoare în orașele românești

Poate că a fost puțin timpuriu să văd cam pe 25 octombrie cum așează cei de la mine din sat beculețele de Crăciun pe drumul pricipal. Deocamdată nu le-au aprins, cred că așteaptă 1 decembrie, sau cel puțin sper să aștepte… În Cluj cred că tot atunci se vor aprinde, deși deja am înțeles din diverse articole că vom avea perdele de lumini și alte nebunii de care n-am văzut în anii ce au trecut… Dacă e bla bla vom vedea…

snow-in-town-wallpapers_32051_1920x1200

Dar să începem cu începutul. Peste două zile se deschide Târgul de Crăciun de la Sibiu și pe lângă el se aprind și decorațiunile de Crăciun din oraș (normal, bradul va fi aprins chiar de primarul/președinte Santa Klaus Iohannis). Mi-a plăcut Sibiul îmbrăcat de sărbătoare văzut cu doi ani în urmă, așa că mă aștept că și anul acesta să arate senzațional. Din păcate nu ajung anul acesta la târg (sau cam așa se arată), dar vă recomand să mergeți căci e cel mai cel de la noi din țară și merită văzut an de an dacă aveți ocazia…

Mai apoi, aștept să văd ce se reușește cu Târgul de Crăciun de la București (se va deschide pe 29 noiembrie) căci am fost absolut uimită de ce au reușit să facă din Bucureștiul îmbrăcat de sărbătoare, anul trecut. Chiar mi s-a părut fabulos din pozele văzute la prietenii de pe facebook și dacă ar fi să îmi doresc să văd în România un Târg de Sărbători, la București aș merge. Dacă vă bate și pe voi gândul și nu aveți cazare în capitală, detalii aici.

Cât despre Târgul de Crăciun de la Cluj, vaaaai, anul trecut am fost tare dezamăgită. Nu știu sincer ce ar trebui să-i facă să ajungă să arate a Târg de Crăciun, căci anul trecut nu a fost CLAR ce a trebuit să fie :(

În România, am mai ajuns la cel de la Timișoara, unde tot a fost mai bine ca la Cluj, deși nici acolo n-am simțit atmosfera ce am simțit-o la Sibiu, mai au de lucrat imens de mult, dar cine știe cum va fi anul acesta.

Adevărul este că îmi plac orașele împodobite de sărbători, dar cele aranjate cu bun gust, cele unde vezi că s-a pus și suflet nu doar o sumă de bani și o idee neclară, copiată și fără esență. Cum e la voi în oraș? Se simte că the holydays are coming? :)

5 comentarii

  1. O da, e totul pregatit din octombrie :)).
    Casutele sunt aduse, cred ca in weekend se da drumul si aici la targ, s-a adus si bradul din fata primariei, magazinele sunt gata decorate, ghirlandele sunt deja in vanare…ce mai, nici n-ai mai crede ca suntem in noiembrie :)).

    Nici targul de aici nu-i cine stie ce, dar e de asteptat intr-un fel, Tours e un oras mic de provincie, iar francezii oricum nu prea au traditie in ceea ce priveste targurile (cu exceptia Strasbourgului probabil).

  2. La Iasi am vazut acum doi ani de zile o piata din oras amenajata precum un targ de Craciun, din pacate eram doar in trecere si destul de grabita, nu m-am putut opri. Apoi mai stiu ca la Arad conceptul de targ de Craciun e departe de asteptari, sa vedem in Bucuresti cum va fi anul acesta. Sa speram ca si cu zapada pentru ca atmosfera sa fie autentica.

  3. Mâine seară voi merge la spectacolul lui Ştefan Bănică, Crăciun Rock’n’Roll, care va avea loc cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun. Mă aştept ca de obicei la o atmosferă incendiară. Şi anul acesta Piaţa Mare este amenajată frumos, cu gust şi mii de luminiţe. Dacă o să ningă în perioada asta o să vă arăt ceva poze, dacă nu, pas. Orice Târg de Crăciun fără un pic de zăpadă îşi pierde tot farmecul… Părerea mea! :)

  4. De cativa ani ma tot tin sa merg si eu la un astfel de targ insa niciodata nu-mi iese. Anul asta mi-am propus sa merg sa-l vad pe cel din Bucuresti. Cu putina organizare sper sa ajung si la Sibiu pentru ca am auzit cuvinte faine de la mai multi. Sa ne spui cum va iesi la Cluj si daca merita sa-l trec pe lista must see ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.