Dincolo de proverbele chinezești (part.I): “Şi drumul cel mai lung începe tot cu un pas”

Norocul și-l face omul cu mâna lui și oricât aș vrea eu (și el) să pun uneori succesele lui Clau la mâna norocului, n-am cum să nu văd ca nu e doar noroc în asta ci și multă ambție, speranță și încredere. El obișnuiește să spună: “așa sunt eu, norocos!”, dar eu vă spun că e mai mult optimist și foarte încrezător și de asta nici nu apucă bine să-și contureze dorințele că îi și ies. De data aceasta, atributele l-au dus în China și “ne-am” pregătit pentru plecarea asta cu multă atenție, ca mai apoi să îi dăm și un scop turistic pentru Bialog. Măcar atât, dacă eu am rămas acasă (glumesc) ;)

Tare greu s-a urnit să scrie, dar l-am lăsat să se adune după experiență asiatică și după ce am auzit eu poveștile (de câteva ori), a apucat să le dea și în scris o formă. Numai că s-a întins și acum m-am gândit să transform povestea într-o miniserie. Sper să vă placă și să îl citiți cu interes:

Anul trecut, când drumurile pentru obținerea vizei de Kazahstan mă duceau prin fața Ambasadei Republicii Populare Chineze, mă gândeam că cine știe dacă voi avea vreodată ocazia să văd țara de dincolo de stepele kazahe. Steagul roșu, pătat cu stelele comunismului, flutura mândru de pe clădirea ambasadei care seamănă cu o fortăreață, înconjurată de un mic zid chinezesc.

În mai puțin de un an, iată-mă din nou la poarta ambasadei, obținând rapid vizita pentru China, pentru că așa sunt eu, norocos. Drumul până în capitala Republicii Populare Chineze a fost cel puțin la fel de spectaculos, pentru că am zburat prin Frankfurt, iar de aici Lufthansa are un zbor zilnic cu un Airbus 380, cel mai mare avion de pasageri din lume. E unul din motivele pentru care nu am vrut să zbor prin alte rute (Istanbul, de exemplu). A fost o plăcere să zbor propulsat de 4 motoare a câte 15 milioane de dolari bucata, într-una din minunile tehnologiei moderne.

Am aflat și eu cu ocazia asta că țara se numește Republica Populară Chineză cu un scop: Republica Chineză este de fapt regiunea cunoscută astăzi mai popular sub numele de Taiwan, unde guvernul local nu recunoaște guvernul comunist de la Beijing (și vice-versa), cei din Taiwan considerându-se continuatorii primei republici chinezești, cea instaurată după înlăturarea împăratului și care a fost nevoită să se retragă de pe continent după venirea comuniștilor.

Însă China de astăzi nu seamănă deloc cu ce știam eu despre comunism. În afară de stelele de la steagul roșu, de chipul lui Mao de pe toate bancnotele și de patrulele de milițieni din toate locurile publice, nimic din ce vezi în Beijing nu pare a proveni dintr-un regim comunist. Ah, poate înviorările pe ritmuri patriotice, care răsună prin difuzoare invizibile din clădiri, dar asta a fost mai mult amuzant decât intimidant, chiar și pentru ei. Bulevarde largi, zgârie nori cât vezi cu ochii, tineri cu blugi și iPhone, mall-uri uriașe cu KFC, Starbucks și McDonalds la parter, China de astăzi trăiește după pulsul lumii vestice. Localnicii nu sunt deloc feriți de străini, ba chiar discută cu ei viața politică a Chinei, fără a părea speriați. Poate puțin jenați uneori, de corupție, de înviorările matinale și de centralizarea excesivă a puterii.

Trebuie să recunosc că am ajuns în China cu destul de multe preconcepții și fără să știu prea multe despre cultura sau istoria lor. Iar asta a făcut ca experiența mea acolo să fie cu atât mai interesantă.

Banii locali nu se găsesc decât în China. Pentru că Yuan-ul nu este convertibil internațional, nu o să-l găsiți la nici o bancă din afara Chinei, la nici un punct de schimb valutar legal. Și nici nu recomand alte opțiuni, pentru că sunt destul de multe bancnote false în circulație și nu vreți să vă aflați în posesia lor. Dar în interiorul Chinei puteți schimba dolari sau euro la banci sau în hotel destul de ușor. Atenție însă, unele hoteluri (sau probabil toate, nu știu exact), vă pot schimba euro sau dolari în yuani, dar nu invers. Operațiunea inversă se face doar la bancă sau aeroport. Toate bancnotele lor sunt cu Mao, iar yuanul (sau renminbi, nu am reținut niciodată care este diferența exactă, dar le puteți folosi ca sinonime, e același lucru practic) are jiao ca subdiviziune. Sunt bancnote mai mici ca dimensiune și 10 jiao echivalează cu 1 yuan (nu 100, cum am fost tentat să cred), așadar jumătate de yuan e de fapt 5 jiao. Jiao se divide și el în 10 fen, dar nu vă așteptați să vedeți prea mulți feni în circulație. Cursul de schimb pentru noi este destul de simplu, 1 yuan înseamnă aproximativ 50 de bani, deci 1 leu este aproximativ 2 yuani.

Bulevardele și zonele vizitate de străini sunt curate, dar există câteva insule murdare, celebrele hutonguri, străduțe mici, aglomerate, din care te izbesc mirosuri puternice, provenite din localurile dubioase și locuințe insalubre. Sau gunoaie după care se ridică zeci de zgârie nori, poate de așteptat pentru un oraș uriaș cum este Beijingul. Unii ar spune că poate asta este farmecul zonei, dar prefer să mă lipsesc de el. Chiar și hotelul în care am stat, unul nou și ridicat la timp pentru Jocurile Olimpice, nu era tocmai de cinci stele, așa cum se lăuda. Nu era murdar, dar se simțea efortul depus de personal pentru menținerea curățeniei și se vedea că uneori le scăpau unele detalii. Dar nu vreau să insist prea mult, pentru că nu a fost un aspect definitoriu al călătoriei. De altfel, prin Beijing, în ciuda densității mari de zgârie nori și a unei aglomerații perpetue, pot fi întâlnite destul de multe spații verzi, pacuri ascunse între bulevarde, alei largi, cu verdeață de-o parte și de alta, așa că o plimbare pe străzile orașului poate fi plăcută.

***va urma***