Cum bine îmi spunea un prieten (căci de asta îl numesc prieten, că mă cunoaște), eu după o ședere mai lungă de două zile la Ineu, mă melancolizez într-un mare fel :) Dar e o melancolie care-mi place (nu toate îmi plac), o melancolie care mă bucură cumva, pentru că așa cum am spus-o în repetate rânduri, îmi place să-mi fie dor de câte ceva. Pe mine nu dorul, ci lipsa lui, cred că m-ar băga în depresie :))
Inclusiv Clau m-a întrebat de câteva ori, unde este pentru mine acasă. Pentru el e simplu, aici e Acasă, aci la Florești de Cluj. Motivul e și mai simplu, aici a locuit până acum cel mai mult, mai mult decât în Arad, mai mult decât la Ineu, aici a primit boost-ul de care avea nevoie în viață, aici are o casă pe numele lui, aici… și acum.
Pentru mine nu e așa de simplu și cred că niciodată nu va fi indiferent unde voi locui. În primul rând pentru că Ineul e acasă dinainte de a mă naște. Ai mei s-au mutat în casa de la Ineu cu 5 sau 6 ani înainte de a veni eu pe lume. Am fost concepută în acea casă, mama a plecat spre Spital să mă nască din acea casă, am copilărit acolo, mi-am petrecut vacanțele acolo (din motive cam necunoscute nu am stat pe la bunici), am locuit aproximativ 20 de ani acolo, m-am îndrăgostit prima dată acolo, pe băncuța din fata casei, mi-am făcut cele mai frumoase planuri, am visat cele mai frumoase vise, am plecat de acolo să mă mărit și tot acolo mi-am petrecut “dimineața” nunții… :)
În al doilea rând mai cred în ideea unui acasă în care se nasc și mor oameni, în care se schimbă generații, asta consider eu că mai face dintr-o casă… acasă. Și da, din acea casă Tata a plecat în ultima sa călătorie, din multele de care le-a făcut și care tare i-au mai plăcut. Deci, casa îndeplinește toate condițiile, chiar dacă nu țineam neaparat…
Așadar, o casă cu povestea ta este acasă al tău, chiar dacă pleci de acolo peste mări și țări sau doar la aproximativ 300 de km, chiar dacă lucrurile se mai schimbă, chiar dacă apar personaje noi, chiar dacă înstrăinezi acel loc, chiar dacă nu mai ai pentru ce sau pentru cine să-l vizitezi, chiar dacă va fi un loc fără brad de Crăciun sau fără o masă cu ouă și șuncă din noaptea de Paște, chiar dacă nu te mai gândești la el zilnic, chiar dacă…
Chiar dacă Universul ar dispărea într-o clipită, Acasă e acolo unde începe povestea ta! A mea a început la Ineu…
13 comentarii
Ma faci sa plang de dimineata…
Ce frumos ai scris, Bia!
Mie mi-e atat de ciudat ca stau in Timisoara in chirie, aproape de ai mei, nu ma mai simt acasa nicaieri, mai ales ca ei s-au facut stapani pe fostul meu spatiu de cand m-am mutat. Imi doresc tare mult casa mea.
Stii Bia, in limba maghiara exista doi termini pentru acasa – itthon si otthon. Diferenta este data de perspectiva spatiala: itt inseamna aici, iar ott – acolo. Si cred ca e minunat sa te poti referi la “acolo-acasa”, tu fiind “aici-acasa”. Chiar imi pare rau ca nu pot traduce sintagma “itthon otthon vagyok” astfel incat sa nu se piarda jocul profund de cuvinte (aici sunt acasa; prin traducere mot a mot ar fi aici-acasa sunt acolo-acasa). Si da, acasa e acolo unde-ti sunt radacinile si de unde incepe povestea ta (Bia), dar si acolo unde-ti cresc aripile si-ti continui povestea (Clau) :-)
Eu nu mai stiu unde este “acasa”… M-am nascut in Bucuresti, am copilarit cu ai mei intr-un sat de langa capitala, m-am remutat in Bucuresti la 14 ani unde am schimbat mai multe case (desi continuam sa-mi petrec vacantele in satul copilariei). Din Bucuresti am ajuns in Tours si desi la o prima reflectie aici simt acum ca e “acasa”, nici apartamentul asta nu va fi casa noastra pentru totdeauna, intrucat anul asta vrem sa ne mutam la o alta pe pamant :D.
Totusi, dupa o reflectie mai amanuntita asupra problemei, tind sa iti dau dreptate, acasa este acolo unde incepe povestea ta. A mea a inceput in satul copilariei din campia Baraganului…probabil acolo in subconstientul meu, casa aia va fi mereu acasa…
Eu tanjesc dupa o casa. M-am nascut in Bucuresti si am schimbat mai multe case, in Bucuresti si aiurea. Dar niciuna nu a fost a mea, nu m-am simtit acasa, poate si pentru ca nu am putut sa le aranjez asa cum as fi vrut eu. Si pentru ca multe se gaseau in niste blocuri in care nu puteam respira. Da, sufletul meu tanjeste dupa o casa, chiar de 20 m2.
Si eu ma intreb adesea unde e acasa si constat ca e satul de munte unde am crescut. Unde i-am avut pe bunici. Acolo e tot. De aproape 8 ani Bucuresti-ul nu are nimic din acasa.
Chiar ca ai scris super frumos.
Poate o sa para ciudat ca spun asta, dar pentru mine acasa inseamna in primul rand Salasul, chiar daca eu m-am nascut si am crescut in Timisoara, iar acolo mergeam doar in vacanta. Dar, asa cum ai spus si tu, la Salas mi se pare ca a inceput povestea mea… intr-un fel. Acolo am avut primul sarut si prima iubire, acolo mi-am cunoscut cei mai buni prieteni si, cand o fi sa ma marit, de acolo vreau sa vina sa ma ia :P
Si cunosc dorul de acasa. Daca nu ma duc la Salas macar o data pe luna, deja simt ca ceva nu e deloc ok.
Foarte frumos scris Bia.
Stiii ca si pentru mine e cam aceeasi seznatie. De cate ori ma intorc ACASA la Ineu, retraiesc timpul sacru; ador sa ma plimb pe strazi, sa ma intalnesc cu cunoscuti, sa ne salutam zambind, sa trec pe langa scoala general unde am atatea amintiri, sa ma plimb prin parc, sa merg vinerea sa mananc un langos la piata., sa cotrobai prin sertarele camerei mele si sa redescopar mici “comori” din trecut..Am uneori impresia ca la Ineu timpul s-a oprit in loc…
Si aici in Belgia pentru mine e acasa, mi-am creeat spatiul meu, casuta mea…insa diferenta e ca aici nu am atatea Amintiri cate am la Ineu..de accea ineul e ACASA…
Frumoasa postarea, Bia! Am citit-o de dimineata si de atunci m-am gandit ce ati putea sa-ti scriu…Eu nu resimt atat de acut apartenenta la un loc anume pe care sa-l numesc acasa, poate pentru ca m-am adaptat destul de usor schimbarilor dintr-un loc in altul. Am locuit 5 ani in Bucuresti, a fost ” acasa” in acel moment, in simt ca o parte din mine e acolo, ma intorc de cateva ori pe an sa-mi vizitez locurile si oamenii dragi . “Acasa” m-am simtit si pe plaja din Nisa sau in Monaco,de obicei pentru mine “acasa” este locul in care sunt oamenii dragi, atat.
Ufff… mi-e frică să vă răspund la fiecare în parte :) Vă mulțumesc, mi-ați spus că am scris frumos, mda… când simt 100% ce scriu, nu scriu rău, știu chiar și eu treaba asta :)
A fost din suflet, multe sunt așa, dar unele sunt mai de suflet ca altele. Mulțumesc! >D<
Am recuperat cu cititul ultimele tale articole, dar acesta e de departe cel mai emotionant… Nici nu se putea altfel, stiu ce inseamna sa ai un acasa si sa-l percepi de la 1mm sau de la mii de kilometri: nici o diferenta, e intrat in suflet pentru totdeauna :)
:) Da… știu că mă înțelegi, chiar foarte bine încă :*