Un plan cam (prea) vechi: Praga!

Da, e vechi pentru că e din 2007 și pentru că din 2007 am văzut atâtea, încât atunci când am plănuit Praga, noi la Viena fiind, păream niște copii din alt spațiu și-un alt timp. Cred că n-am văzut Praga datorită unei chestii psihologice, care nici nu știu cum se numește, dar știu că vreau și trebuie să o depășesc… Eram mici, eram alții…

Prague

Eram într-un mai ploios la Viena cu niște colegi de facultate și coordonatorul tezelor noastre de licență. Și parcă îl prinsesem pe Dumnezeu de-un picior, odată cu excursia asta. Și atunci, ca într-o frăție de cruce sau ceva de genul acesta, am hotărât să mergem la Praga împreună :) Când? Nu știam! Dar știam că împreună… Numai că, vedeți voi, împreună nu mai înseamnă exact ce înseamna odată, nici pentru doi oameni, darămite pentru mai mulți, mai diverși, mai împrăștiați care pe unde. Deși nu neg, mi-ar fi plăcut cu ei, încă mi-ar plăcea…

Mi-am amintit de Praga când am văzut oferta de la Travelmax, de fapt chiar mă uitam pe pagina lor de city break-uri, când Praga a dat năvală în amintirile mele, de nici nu am putut scrie imediat, căci înainte m-am uitat pe pozele de la Viena din 2007, ca să fiu cât mai nostalgică posibil atunci când oi scrie. Și da, pozele mele de la Viena sunt mult mai multe decât cele de aici, asta pentru că sunt strânse de la mai multe persoane, de la mai multe aparate, de la mai multe obiective, e o vacanță văzută din mai multe puncte de vedere și ce nu am văzut eu, poate au văzut alții. A fost frumos tare!

Așa ar fi fost și Praga, sunt sigură… și când o să merg acolo, indiferent când va fi să fie, mă voi gândi la ei și la anii pe care i-am petrecut împreună și la ce mai fac, pentru că, din ei, o singură persoană știu ce face și face bine și mă bucur în fiecare moment că din acei ani de școală a rămas prietena mea. Și uneori ne aducem aminte împreună de planul pentru Praga și ne spunem că o să mergem… Când? Nu știm!

sursa foto

12 comentarii

  1. Oooo daaa, Praga:) Şi eu mă bucur enorm că prietenia noastră a rezistat peste ani. Şi va rezista până la adânci bătrâneţi :)). Am eu asa un feeling ca planul pentru Praga va fi asemanator cu cel pentru Viena. Sau cel putin in parte. Te pup

  2. Trebuie să fie frumoasă Praga…la câte lucruri bune am auzit despre ea mai că mi-aş face bagajul şi aş fugi într-acolo. Ne despart însă resursele financiare şi planurile de vacanţă planificate din timp. Cine ştie, un city break nu strică niciodată, mai ales dacă ţinem cont de numeroasele oferte disponibile.

  3. Cand am citit blogul acesta ieri nu banuiam ca in nici 24 de ore ma decid sa ma intorc la Praga, cred ca mi-a purtat noroc asa ca azi m-am trezit cu rezervari facute si sambata deja-s acolo. Peste vreo 3 luni asa poti scrie despre Paris? :P

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.