Săptămâna trecută vă anunțam că vine Marele Mario Vargas Llosa la Cluj și că tare aș vrea să merg să-l văd. Am reușit să ajung la 12 fix, după ce am traversat un Cluj cumplit de aglomerat pentru o oră care nici măcar “de vârf” nu era. Au fost câteva ore nebune, care s-au terminat triumfător pentru mine, proaspătă posesoare de autograf al unui laureat Nobel care chiar îmi place, dar se putea termina aiurea, având în vedere că m-am așteptat să plec cu buza umflată încă din primele 10 minute de “întâlnire”. Să vă povestesc:
Întâlnirea programată pentru ora 12 la Facultatea de Litere a UBB, a început la 12 și 10, ceea mi se pare mai mult decât rezonabil, scriitorii nu întârzie la întâlniri la fel ca și cântăreții la concerte. Problema a fost însă alta și m-am lovit de ea din prima. Sala Eminescu, cea mai mare din Litere, deci evident cea care găzduia întâlnirea, a fost plină până la refuz și pe deasupra încuiată cu cheia (cel puțin când am ajuns eu). O altă sală cam la fel de mare era plină până la refuz și ea cu studenții care așteptau începerea întâlnirii cu ochii pe un proiector. Am înțeles inițial că sala în care se ține întâlnirea e plină cu studenți și cadre didactice, apoi am înțeles că numai cu cadre, dar ce mai conta!?! Tocmai de aceea, ca să poată fi toată lumea “mulțumită”, s-au pus proiectoare și în sala Shakespeare și în grădina Facultății. Așa că eu am mers în grădină, deși niște nori amenințau apropierea unei furtuni. Oricum, am aflat ulterior că nici dacă veneam mai repede nu prindeam un loc mai bun, căci sălile erau cumva “rezervate” în prealabil pentru profesori și studenți.
Lumea părea OK cu ideea și eu aș zice că lumea a fost OK cu amplasarea proiectoarelor chiar dacă practic urmăreau totul ca la televizor. Însă la un moment dat a început să picure bine, câțiva (destui) au plecat, eu am mai stat în speranța că totuși nu vine furtuna și nu a venit. Dar începea să mă irite tot mai tare faptul că nu sunt în sala în care trebuie, adică la televizor l-am mai văzut pe Llosa și pot oricând să-l văd pe youtube dacă nu mai pot, dar, am venit să-l văd pe viu și eventual să-i iau un autograf. OK, ca și mine gândea probabil toată lumea.
Tocmai de aceea am așteptat aproape cumine să ajungă discuția la final ca mai apoi să mă postez în fața Sălii Eminescu și să aștept să se deschidă “porțile raiului” și pentru noi muritorii de rând. Am așteptat peste jumate de oră deschideea ușilor și când lumea a ieșit m-am lămurit și eu că erau 90% cadre didactice, de parcă întâlnirea ar fi putut fi accesibilă numai pe bază de invitație, ceea ce nu era specificat, evident, niciunde.
În fine, am ajuns în sală și aici a început nebunia. Nu l-am văzut pe Llosa de câtă lume îl înconjurase pentru autografe. În plus, poziționarea sa pe un fel scenă (sala Eminescu e un anfiteatru) facea locul aproape inaccesibil dacă nu erai în prima bancă ca în clasa I. Însă în nici 10 minute după ce am intrat eu în sală, îi văd capul nins de vremuri și plin de povești, cum părăsește sala și mi-am zis: “eh… asta e… plec fără autograf”. Dar, ieșind din nou în grădină aud o tipă cum aproape îi strigă că ea vrea un autograf pentru fiul ei, avea un copil cu un peruan (sau eu așa am înțeles). Cert e că Llosa se oprește, timp în care apuc să ajung și eu lângă el (nu știu cum, poate pentru că multă lume renunțase deja). Apucă cartea tipei cu copil peruan, eu deschid Paradisul de după colț și reușesc să întind cartea peste tipa asta. Mulți fac ca mine și Llosa e din nou înconjurat. Din fericire pune mai apoi mâna chiar pe cartea mea și semnează înghesuit din toate părțile. Ridică privirea, îi mulțumesc din ochi și sunt fericită. Apoi văd că cineva aproape că îl scoate din mulțime.
În spatele meu niște doamne mai lente, care nu ajunseseră la Llosa îl asediaseră pe Liiceanu, dar cu cărțile lui Llosa și Liiceanu nu pricepea cum ar putea să le dea autograf pe cărți care nu erau scrise de el (citez: “păi de ce să vă dau autograf pe cartea asta”?). Așa că mi-am jucat cartea și i-am întins Ușa interzisă, iar el firesc își mută pixul acolo unde își vede numele. Mulțumesc, domnule Liiceanu atât pentru autograf cât mai ales pentru contactul vizual extrem de politicos de după. Sfat: nu cereți unui scriitor autograf, decât pe cărțile pe care le-a scris el!!
Alte considerații pe marginea acestui eveniment:
- ori nu suport eu DELOC înghesuiala și țătismele, ori organizării i-au lispsit elemente cheie, nu zic că a fost un insucces, ba la câtă lume a venit a fost un succes de proporții, dar ȘTIU că sunt persoane care au plecat frustrate de aici
- unii au venit cu toată biblioteca după ei, am văzut pe cineva care cred că avea “Llosa, Opere complete” (cine își imaginează că stă un scriitor să dea autografe pe toate cărțile scrise?)
- TREBUIA găsită altă locație, ok, au fost depășiți de situație, nici eu nu am mai văzut la Litere atât de multă lume, deși în general aici sunt studenți mulți
- dacă touși numai așa se putea, fiind anunțată sesiunea de autografe, ea trebuia să fie cumva dirijată de cineva și nu trebuia ca scriitorul să fie asediat complet de “fan(at)i(ci)”
- trecând de chestiile organizatorice, discuția Llosa – Liiceanu a fost minunată, nu mă pun să vă povestesc, e ceva ce numai la fața locului se simte și cred că era de-a dreptul special să fiu în sală (dar, nah)
- vocea lui Llosa, felul în care își alegea cuvintele, calmul cu care asculta și respiro-ul pe care și-l lua înainte de a vorbi mi s-au părut adorabile (în plus mi-am dat seama că înțeleg spaniolă muuult mai bine ca franceză sau italiană, deși în Franța și Italia am fost de multe ori, iar în Spania niciodată) :)
- ideea unui astfel de eveniment ar trebui să fie, în opinia mea, interacțiunea scriitorului cu publicul, dar mi se pare că a fost mai mult un eveniment de palmares pentru Universitate/Facultate, ceea ce e păcat, pentru că foarte puțini pot spune “l-am întâlnit pe Llosa la Cluj”, cel puțin eu pot spune doar “l-am văzut, l-am auzit și am autograf, dar nu am interacționat cu el aproape deloc” :(
- mă bucur totuși că am avut parte și de acest “veni, vidi, vici” căci unul la fel cu Gabriel Garcia Marquez, celălalt Mare scriitor sud american, nu cred că va mai fi posibilă având în vedere vârsta lui (86 de ani)
- Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, 1st Marquis of Vargas Llosa are 77 de ani, în 2010 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură, este unul dintre cei mai mari scriitori sud americani și se spune că ar fi cel mai bun și popular scriitor peruan al tuturor timpurilor…
16 comentarii
wow, cat de misto ca ai apucat sa dai ochii cu el si sa iei autograf :x bestial! te invidiez :(
Nu mă invidia că era cât pe ce să plec precum am venit :)) Am avut puțin noroc din cauza unei tipe mai tupeiste (mai tupeiste ca mine) :))
huh..ma bucur ca parerile noastre au coincis:)) “L-am zărit pe Llosa” trebuia sa ne numim articolele:))
da, nu era rău să le zicem așa, ai dreptate :)) fug sa citesc la tine ;)
iti raspun aici la ce ai scris la mine:)) daca asteptam dupa Marquez nu ne vedem poate ever:)) eu as vrea 2 carti imprumut de la tine..dar nu stiu cand o sa am ocazia sa te vad face to face..cea a reginei Noor si cea a lui Eleanor Roosevelt..cine ştie..poate poate:)
Păi se rezolvă, cărțile sunt disponibile :D Eu sunt disponibilă în acest weekend viitor, apoi următoarele 3 nu mai sunt :))
imi notez si te anunt in cazul in care raman prin Cluj pe weekend:)
OK, let me know :*
mno…weekendul asta si viitorul nu sunt prin Cluj…ne sincronizam poate dupa cele 3 weekend-uri ale tale:))
Ai reusit si poate pentru ca ti-ai dorit tare mult. Eu nu cred ca toata lumea care cere autografe e si mare fan pe masura staruintei. Mi-amintesc numai cum am luat eu odata unele de la echipa de handbal a Valcei cu care tineam, dar nu eram un fan infocat sa zici ca ma ia cu lesin.
Pe de alta parte imi amintesc si de autografele luate de la Lake of tears – formatia mea preferata dintr-o vreme si pe care nu speram sa le iau dovada ca nu aveam nici un material la mine, doar o carte in engleza: Frankenstein. Cei din formatie s-au amuzat copios si au zis ca e unul dintre cele mai originale autografe pe care le-au dat. N-au semnat la inceputul cartii, ci la final si au scris mai multe randuri timp in care ne-am conversat despre melodiile de pe noul album :)
Aaaa… si era sa uit, autografele de la handbaliste au fost semnate pe carnetul de student si abia acum imi dau seama ca nu sunt niciodata “pregatita” cum trebuie :D
Și mie mi se pare original să iei autograf pe Frankenstein :)
Pot zice că îmi doream autograf de la Llosa, mi-am dorit mult, dar chiar am crezut că nu o să-l capăt la ce înghesuială era acolo :) Nu am o colecție de autografe, dar am câteva “valoroase” nu doar de la scriitori. De exemplu îl pe al Nadiei pe cartea “Scrisori către o tănără gimnastă” și am și poză cu ea (eu arat tare rău în poza aia, dar a meritat să mă înghesui să o fac) :))
Ce mai conteaza cum arati? La batranete o sa apreciezi oricum :P Iar nepotii si mai si: e valoros buni autograful asta, il vindem pe ebay?
Deocamdata nu :)) Dar cine mai știe cât o valora în bani mai târziu (deși afectiv mereu va valora mai mult) :D
Daca îţi doreşti ceva foarte mult nu poate să nu se îndeplinească! Am urmărit la televizor relatarea evenimentului şi acum înţeleg ce era cu cei din grădină. Iniţial am crezut că sunt foarte mulţi cei care doreau să se întâlnească cu scriitorul dar acum înţeleg că mulţi, mulţi dar unii au fost mai “doritorii decât alţii” şi au avut sala rezervată.
Mă bucur pentru tine că ai obţinut autograful scriitorului.
Bine, ce e drept au fost și mulți, dar și organizarea a schiopătat :( Na, data viitoare la un eveniment asa de important sper să fie mai bine :*
Mi-a placut descrierea evenimentului. Mă gândesc dacă, fiind în Cluj, aș fi vrut să particip la o asemenea întâlnire și îmi răspund că mai degrabă nu. Fiindcă, ceva important din relația nemijlocită pe care o ai cu autorul citindu-i cartea, care e a ta și o păstrezi în biblioteca ta, undeva pusă la vedere, se pierde. Acesta este miracolul numit carte. Te așează în același spațiu și timp, în măsură egală, cu Mario Vargas Llosa, cu Marquez, cu Omar Khayyām… Oricum, tot pe undeva prin grădină aș fi stat, cât despre autograf… cred că ar fi trebuit să mă caute Llosa special, sau să fi avut și eu norocul să stau alături de o femeie cu un fiu peruan.