Ne pierdem în ceea ce ne dorim. Ne dorim ca viața să ne fie fabuloasă și uităm să-i trăim demn și frumos sensul simplu. Nu vreau să cred că asta va ajunge să ne definească, nu vreau și sper ca peste timp să-mi pot spune că m-am înșelat, deocamdată însă nu cred că mergem în direcția bună.
La fel se întâmplă și cu vacanțele/călătoriile noastre, ne îndepărtăm de noi atunci când de fapt ar trebui să fim mai apropiați ca niciodată. Visăm să traversăm deșertul, să zburăm pe deasupra atolilor și nu e rău să visăm, poate mai rău e să ne dorim să dăm o căruță de bani ca să fim tratați prin călătorii ca Alexandru cel Mare, dacă ar fi fost la modă Ultra All Inclusiv-ul pe vremea lui. NU ASTA E IDEEA, dar cine sunt eu să dau cu parul? Visăm la Dubai, Maldive, Bora Bora, Palau, St. Kitts & Nevis… Și se poate să ajugem în ele, însă se poate chiar să ajungem să ne scârbească atât de mult exotism, atât de mult deșert, atât de mult paradis…
Acu’ mai bine de o lună, scria Lili un articol care mi-a plăcut foarte mult, articol în care a luat la disecat “stilul de a călători” și unde ne-a povestit simplu și modest (deși s-ar putea lăuda) cum s-a modificat ea în ani ca si călătoare… La vremea aceea, i-am promis că o scriu și eu un articol asemănător, dar s-a lăsat așteptat. Azi am recitit articolul ei și cuvintele pe care i le-am lăsat atunci. Ele au produs un declic, chiar dacă poate m-a îndepărat puțin de ceea ce trebuia să fie acest articol.
Toți avem stadii ale percepției asupra lumii, toti avem un stil de a calatorii, stil pe care l-am adaptat sau slefuit in timp. Normal ca intr-un fel a fost in liceu, in alt fel in perioada facultatii, altfel s-au transformat lucrurile cand am calatorit din banii truditi de noi, fie ca a fost bursa sau salariu, altfel am putut vedea lumea la 20 de ani si cred ca altfel o percepem acum la aproape 30… Ne schimbam, crestem, ne plac alte lucruri, ne amuza altceva, suferim pentru altele, iubim la fel sau nu și incercam și contabilizam fiecare experienta. E frumos sa stii ca viata e o calatorie in sine, iar capitolele ii pot fi scrise prin alte calatorii de alta factură.
O călătorie e și atunci când stai la o cafea în orice oraș și observi oamenii. E minunat să-i vezi de la an la an altfel, lumea nu se schimbă major, dar noi ca oameni și la fel și cei pe care îi privim ne schimbăm mult, uneori de la zi la zi.
Mă văd pe mine la 2 doi ani cu ai mei la mare, văd ca prin ceață o bărcuță gonflabilă legănându-se pe valurile mării. Mă văd alergând pe nisipul fierbunte… peste 26 de ani îmi dau seama că nu eram o fetiță cuminte :)
Mă văd la 9 ani, eram la Praid. O vale micuță și rece trecea prin fața casei în care ne-am cazat 3 ani la rând… Vreau să mă întorc la Praid anul acesta… Mă văd pe dealurile din spatele casei lui Shany, încercam să-i explic lui Tati că de acolo se vede bazinul și că trebuie să mergem (el avea o foarte proastă părere despre bazine, cred că dacă începi să lucrezi într-o policlinică de la 19 ani vezi prea multi microbi peste tot) :)
Mă văd la 17 ani la Budapesta, eram cu Clau, ne cumpărasem baloane cu heliu, nu o să uit căt trăiesc baloanele alea, unul era galben, unul era verde. Ne-am sărutat sub Podul cu lanțuri, nu a ieșit poza, am revenit de alte două sau 3 ori… Pozele au ieșit!
Mă văd la Paris, alergam de nebună să văd totul. TOTUL! Deși acel tot era mai mult în interiorul meu decât în afara mea. Mă văd plină, PLINĂ, așa cum rar mi-a fost dat să fiu și poate tocmai de aceea ne vedem plini DOAR unori, pentru că dacă am fi tot timpul nu am conștientiza nimic din acel tumult frumos și nebun…
Mă văd în Toscana. Mă văd în Toscana într-o altă viață, nu alerg, ci doar respir, din nou respir totul, sunt pe care de a mă umple din nou. Zâmbesc și îmi zic: “am mai fost pe aici”, unde “aici” = un sentiment, nu un loc.
Mă văd la Ineu, în fața casei, pe dolma Crișului, în parc, la noua Moară cu Noroc… Mă văd la deal. E o prostie să iubești acel “acasă” când lumea e atât de mare și atât de frumoasă? Pentru mine e cea mai puternică iubire, aceea a întoarcerii după ce ai plecat, aceea a dorului de “plinul perfect” după ce am cunoscut zările, e iubirea nemuritoare.
Mă văd crescând atât fizic cât și psihic, mă văd iubind, pierzând, câștigând! Mă văd plimbându-mă și absorbind ca un burete noul, apreciind tot mai mult vechiul. Mă văd adorând “acasă” după ce am adorat niște dealuri blonde, o mare mai albastră ca ochii Lui, niște lumini de poveste, un apus de neuitat și simplul fapt că m-am simțit vie și liberă… atât cât mi-a fost dat să mă simt, să cunosc, să iubesc. Și nu departe…
Ne modificăm, păcat ar fi să nu ne modificăm. Să rămânem la fel. Ar fi o pierdere, o mare și colosală pierdere. Doar că…
- unii au senzația că mai mult, mai repede, mai altfel e cheia
- alții că mai departe, mai exclusivist, mai întortocheat e soluția
- mai sunt și din aceea care cred că oricum, oricât, oriunde e răspunsul
- și alții care presupun doar că numai așa cum fac ei e bine, e adevărul absolut…
Însă, nu asta e cheia, nici soluția, nu, nu e răsunsul și e departe de a fi adevărul absolut… Nici eu nu știu care e, dar uite că știu care NU e … și e greșit să trăim cu impresia că ȘTIM. Nu știm, dar mai putem crește și slefui stilul de a călători și până la urmă… de A FI…
27 comentarii
Bia,te felicit din toata inima. Scrii din ce in ce mai bine, iti reuseste de minune trecerea asta a cuvintelor din suflet in Word :)
Te pup!
Pai de ce trebuie sa fie stiluri “bune” sau “rele” de trait viata? Cum nu exista bine si rau absolut, tot asa, in opinia mea, nici un stil de viata nu e total gresit. Cati oameni… atatea stiluri de viata. Ce ma face pe mine fericit, nu-l face pe altul. Unii aleg sa fie fericiti indiferent de bifarea obiectivelor, altii aleg sa fie nefericiti indiferent de succes. Mai conteaza si omul. Pentru unii “mai mult, mai repede” e solutia cea mai buna. Mai ales daca stiu ca vor trai putin. Unii nu-s facuti pentru “simplitate”. Si atunci vor tot, vor experiente, vor sa vada cum e sa fii “Alexandru”. Si uneori au dreptate, fiindca n-ai cum stii ce e in sufeltul omului. Sau cat de sanatos e si cat de mult are de trait. Din cauza asta eu evit (in mod las si comod, ce e drept :D ) sa judec vreodata stilul de viata al cuiva. Asa cum stiu cat imi este mie de indiferent cand cineva imi judeca mie stilul de viata (ce stie respectivul ca sa-mi pese de parerea lui?) asa ma gandesc ca si altii nu dau doi bani pe ce cred eu. Mai cred ca umanii au mare nevoie sa fie mai toleranti si sa accepte ca ceea ce merge pentru ei, nu merge pentru toti. Ca situatiile sunt diferite si umanii la fel. Si sincer, multe chestii blamate in ziua de azi sunt blamate pentru niste motive la fel de absurde si vetuste ca si cele de acum 200 de ani de a caror intoleranta radem acum. Lumea judeca la fel de mult ca acum 200 de ani doar actiunile judecate sunt diferite. Asa ca eu sunt pro-toleranta. Cine vrea “fast & furious” ..e treaba lui :)
Scrii f.frumos (ca stil)si inteligent ca si continut!Bravo!Pe ansamblu ai dreptate dar nu si cu pasajul in care afirmi ce te poti satura de”paradis”;poate doar daca “paradisul”devine casa nu si daca il” accesezi” o data pe an!Pt.mine ca locatar permanent al acestei tari,paradis mi se pare si Marea Rosie cu viata sa submarina dar si Cornwall-ul sau Normandia cele racoroase!Esti f.tanara si mai ai rezerve de entuziasm de risipit in calatorii interne;am vazut ca umblii mult prin tara.Iti doresc din suflet sa ramai la fel pana la adanci batraneti!Eu una calatoresc cautand locuri despre care am citit,sau numai am auzit!Detest all inclusiv-ul sau excursiile de grup,dar nici la hostel nu as sta!Si imi este frica sa calatoresc la noi in tara!Pt. ca nu mai conduc(pe motiv de un vechi accident) si nu pot sa suport zeci de ore de stat prin trenurile ce merg precum carutele;pt.ca am oroare de manelele si popularele urlate peste tot unde ar fi vreo zona turistica,si multe alte motive!Mi-as dori sa revad multe locuri de care ma leaga amintiri din copilarie sau adolescenta,dar prefer totusi ca putinele zile de concediu sa le petrec in zone in care oamenii respecta natura si se respecta intre ei.
Intotdeauna am urat conceptul de all inclusive! Colegii mei de la serviciu povestesc mereu cum merg, an de an, in Egipt la all in sa manace si sa se prajeasca la soare..BOF! Insa n-au vazut piramidele, n-au vazut nimic in afara de bufet-ul cu mancare si piscina…caci nici nu scot nasul din complexul hotelier…
Cum spui tu, ideea de concediu e sa descoperi lucruri noi, locuri noi (sau sa REdescoperi locuri vechi,pline de amintiri), oameni noi, sa te impregnezi de cultura si traditiile locale..sa te bucuri de TOT ce te inconjoara, de toate experientele noi…
Mie personal imi plac city trip-urile, locurile pline ochi de istorie, sa pot vedea cu ochii mei ce a putut creea omul simplu cu mainile lui dibace, din dragoste pt arta, pt divinitate…
Foarte frumos articol Bia. Eu spun ca e frumos sa visam, chiar si la excursii in locuri exotice. Nu am sa spun daca e mai bine sa stai in cort sau la ultra all inclusive pentru ca e alegerea fiecaruia si nu putem fi noi cei in masura care spun ca e bine sau rau. Ce nu inteleg este atunci cand cei care au bani nu calatoresc sa vada lumea asta ..e pacat. Viata e o calatorie si indiferent la clasa cu care calatoresti trebuie sa stii sa te bucuri de ea …
@Alina: mersi frumos, nu e ceva ce planuiesc, uneori iese, alteori nu… depinde de starea mea spirit, depinde de cel care citeste :* Ma bucur că îți place și că mă citești :)
@Vladimir: păi nu cred că am fost intolerantă dacă am spus în ce NU cred EU, nu am spus că e greșit la modul general ci că mie mi se pare gresit, sunt subiectiva pana la Dumnezeu si inapoi :) Nici nu poti scrie genul acesta de articole daca esti obiectiv, pot scrie obiectiv intr-un ziar, revista, pe alte bloguri, pe bani etc, dar nu atunci cand “scriu din mine”… Subiectivitatea nu inseamna intoleranta ci doar “crezul” unor pareri mult prea personale…
Si nu am spus ca exista stiluri bune sau stiluri rele, am zis că nu consider ca a dori sa impui adevarul tau ca adevar absolut este solutia, prea mult in ultima vremea am citit cum au bebitat unii pe treaba asta, cum au impartit ei lumea in ce e de vazut/trait/mancat/visat etc, iar acesta poate fi considerat maniefestul meu impotriva lor :) Știi, acuma citesc o carte, “Eleganta ariciului” se numeste (poate ai citit-o deja) și am stat și m-am tot gandit, asa de mult ca am pus cartea in astetare, zicea acolo fetita din “rolul principal” că “trebuie sa-ti dai cam multa osteneala să pari mai prost decat esti” și sunt convinsă că înțelegi perfect acest mic citat ;)
@Liliana: mersi pentru laude :* înțeleg perfect la ce te referi, dar să știi că a fost o întâmplare că am ajuns anul trecut prin multe locuri în țară, nu sunt adepta “ce frumuseți vrei în altă parte când la noi în România e plin?”, chiar nu sunt de părerea asta :) Poate că am entuziasm mult de “risipit” cum spui, doar că nu cred că-l risipesc, cred că acesta e modul meu de a vedea lucrurile, văd frumosul în multe locuri și încerc să evidențiez ineditul și într-o plimbare până la colț de stradă… Dar, NU blamez România, nu zic că e necivilizată pentru că România suntem noi, de câte ori mă enervez îmi amintesc asta și zâmbesc… Aici ar fi o întreagă altă discuție, dar citește pe alte bloguri de travel (nu dau nume, că vor fi recunoscute într-o clipă), să vezi câți URĂSC România doar pentru că au avut șansa sau asta a fost alegerea, să vadă un petec de deșert… O să înțelegi, poate mai bine, ce am vrut să spun…
@Bea: draga mea, mersi pentru participarea la discuție :) Offf, am avut odata un job (prea lung) :)) și șefa pe care o aveam acolo mergea și ea ca tot omul ce a ajung peste noapte la bani în concedii… Uram maxim momentul în care se întorcea, ne povestea numai ce a mâncat și cât a dormit, cică la Side (la turci) au cele mai faine hoteluri și piscine… nu știa cum e apa mării că nu a intrat, nu vizitase în zonă NIMIC, asta e o altă tristețe, poate constitui alt articol :)
@Cris: offf, chiar nu am blamat “paradisul”… chiar nu, oare ce nu am exprimat cum trebuie? :) E OK atâta timp cât din paradis te-ai întors un om mai bun, dar dacă nu, ce folos că “ți s-au deschis ușile?” Cât despre acei oameni, poți trage o concluzie din ce i-am răspuns lui Bea :*
Ah, mulţumesc! Am recitit paragraful ăla cu 20 şi 30 de câteva ori până am simţit că-mi intră sub piele. Mi-a zis un prieten drag că adevăratele călătorii încep atunci când te aşterni pe-o coală de hârtie, aşa că iată ce călătorie frumoasă ai aşternut în paragraful ăla…
Să scrii mai des, din tine! Hugs.
@Lili: mersi :* Știi ce se întâmpla? Unori sunt atât de multe “în mine” că ar ieși o varză dacă le vărs pe toate odată, nici azi nu-s sigură dacă varza nu e pe aproape :))
:))mai citesc o data si vedem ce iese:))
E superb articolul. Imi place atat de mult finalul. E ca cireasa de pe tort. Din pacate atat de multi dintre noi se pierd cand vine vorba de o calatorie. Nu stim sa iubim pur si simplu un loc, o calatorie, pentru ceea ce trezesc in noi…
Îţi spun eu că baiul e în vorba ceea: avem timp. A lui Paler, desigur. Trăim o criză acută de timp, iar în acelaşi paradox, avem timp de irosit … Vine şi clipa când se simte că timpul e o resursă preţioasă, ireversibilă, calitativă, însă uneori e prea târziu.
@Cris: ce haioasă ești :)) Te pup, citește de câte ori vrei tu :))
@Andra: mulțumesc frumos, mă bucur că am rezonat ;)
@Lili: timpul e doar o conveție (o altă convenție) după care ne trăim zilele, lunile, anii (mă feresc să spun, viața), nimic mai mult :)
foarte frumos scris articolul. felicitari:) imi vine sa-mi iau ghiozdanul si sa ma pornesc la drum…dar e sesiune:))
Eu cred ca fiecare trebuie sa-si gaseasca propriul stil. De a trai si implicit de a calatori. Am observat ca se merge mult pe “spiritul de turma”, pe trend, pe “e la moda sa”, ceea ce nu mi se pare prea ok. Tre’ sa faci asa cum iti dicteaza tie sufletul, asa cum te simti tu bine. Eu cel putin asta incerc.
Daca pentru unu’ a calatori inseamna all inclusive, foarte bine, asa ii place omului (desi mie mi se pare trist), daca altuia ii place sa alerge de la un obiectiv la altul, iarasi bine…daca asta il face fericit nimic de zis. Important este sa ti se potrivesca ca vorba aia, noi oamenii suntem asa diferiti unii de altii…
@SimSim: trece ea sesiunea și te poți porni la drum :P
@Larisa: așa este și nici nu încercam să schimb obiceiurile de călătorie ale oamenilor, doar că uneori îmi place să iau la disecat anumite “apucături” :)
Cand am fost de curand la Roma, habar n-aveam ce e de vazut si n-am avut nici un program. Toate au curs de la sine insa cel mai mult mi s-au lipit de suflet chestiile aparent banale de care puteam sa am parte si aici in Bucuresti, fara sa plec: oamenii, gesturile lor, ploaia, cotloane deloc turistice ale orasului, balconul cu verdeata unde puteai sta o cafea etc.
E drept ca acum 10 ani sa calatoresti era o investitie si un efort si probabil lumea isi fixa obiective clare, urma musai un ghid, dar acum, cand treci granita cu buletinul si ai internetul la indemana pentru a te documenta in fel si chip, alegerea stilului de calatorie ne defineste pe fiecare dintre noi.
Mi-a mers la suflet postarea ta. Si NU e prosteste sa-ti fie dor de casa, zic eu. E o dovada a unei copilarii fericite :).
Calatoria initiatica prin lume care ne exalteaza, ne innobileaza si ne slefuieste (cum spui tu, si imi place sa folosesc si eu acest cuvant) te aduce pana la urma la origini. Depinde cu ce bagaj te intorci.
@Claudia: da, așa cum zici, sunt de acord în ceea ce privește accesibilitatea unei călătorii acum față de acu’s 10 ani :)
Vacanța ta la Roma mi-a plăcut mult, din tot ce am citit mi-am dau seama că a fost “diferită” și boemă, exact așa cum îmi place și mie :*
@Oana: mi-ai transformat ziua :) ador ce ai spus: “NU e prosteste sa-ti fie dor de casa, zic eu. E o dovada a unei copilarii fericite” :*
@Neyravictoria: ql 19-lea comentariu (adică al tău) vine exact cu ce am vrut eu sa transmit aici, asta era toata ideea: ” Depinde cu ce bagaj te intorci”, îți mulțumesc din suflet că ai intrat și ai spus asta, căci nu am vrut să o spun eu :* >D<
Bianca, nu ai pentru ce sa-mi multumesti, se pare ca avem afinitati la subiectul <>.
eu stiu un lucru: nu am fost EVER in vreun tur sau all inclusive si nici nu vreau. am fost in excursii cu clasa, dar asta e altceva. de la 19 ani merg in excursii doar pe banii mei, stau in hosteluri (camere private) sau pensiuni…merg cu trenul si mai nou cu avioane low-cost. imi place de mor sa stau la o terasa sa vad lumea cum trece, sa ma chinui sa deslusez un meniu in greceste si fug de restaurantele cu meniu in 5 limbi straine. e drept ca in ultima vreme e parca mai usor si ieftin sa calatorim, si poate cei ce vin din urma noastra nu vor sti niciodata ce inseamna 5 h cu trenul pana la sighi ca sa ajungi de festival :))
felicitari ptr articol
@@Neyravictoria: atunci doar mă bucur că mi-ai scris :*
@Cristina: mersi frumos :* da, așa este, de multe, chiar foarte multe ori m-am gândit că peste 10-15 ani, copilul meu nu va ști cum s-a călătorit “oadată” în trecutul foarte apropiat, Paris, Londra, New York sau chiar Muntele Fiji vor fi mai accesibile ca oricând :)
Personal, nu cred in afirmatia ca “ideea unui concediu e sa descoperi nu stiu ce, sa bifezi diverse”
Care-i problema daca mie-mi place sa stau lesinata sub un palmier cu o carte in mana? (nu te intreb pe tine, scriu la modul general)
Si eu am afirmat la un moment dat ca oaw, daca mergi incoace si incolo trebuie neaparat sa vezi X muzeu, Y oras, nu stiu ce palat si sa faci n excursii. Eu le-am facut pe unde am umblat. Dar de ce sa pretinzi familiei Cutarescu ce are un concediu pe an sa se coaca sub soarele arzator de iunie prin Giheh-ul egiptean uitandu-se la piramide cand ei au doi copii mici si dupa luni intregi de munca tot ce-si doresc e sa faca plaja, sa ii serveasca cineva si sa se plimbe pe bulevarde pline de palmieri umbrosi? Si poate nici nu-si permit cate 180 euro de persoana extra ca sa ajunga acolo de prin Hurghada sau mai stiu eu de unde.
Eu nu mai critic nici un stil de-a calatori, le inteleg pe toate :)
@Hapi: eu mă feresc de termenul concediu și nu mă iau de acel singur amărât de concediu pe an pe care îl practică lumea, ci vobeam la modul general despre cei care călătoresc mai mult și se încadrează într-un anumit stil (tipar)…
Îmi dau seama că subiectul este mai sensibil decât am crezut eu și l-am discutat și în offline cu anumite persoane și este chiar al naibii de delicat.
In plus eu mai am în cap și ideea acelui “degeaba mergi, umblii și vezi dacă nu te întorci încărcat afectiv și spiritual…”, dar asta e altă poveste…