Câte amintitri ale copilăriei și adolescenței mele păstrează pereții acestei cămăruțe în care stau acum, în ziua de Crăciun, nu mai știe nimeni pe lume! Iubesc locul ăsta cu liniștea lui, cu zgomotul lui, cu atmosfera lui. Îl iubesc și pentru că pot să privesc pe fereastră luminițele agitându-se, iar gândurile mă inundă… Și totuși pot regăsi în mine o liniște și o pace de nedescris. Bineînțeles că nu e în fiecare zi la fel. Numai ieri am fost un zbucium de nedescris în care am suferit și apoi m-am înălțat zâmbind. Și așa a fost mereu viața mea aici, la o privire atentă acum e o văpaie care se poate epuiza în 5 secunde, acum e un râu ce curge liniștit și pare a nu se epuiza nicicând.
Aseară a venit Moșu’, s-a lăsat puțin așteptat din cauza unor colindători întârziați care până la urmă nu au mai venit deloc. Apoi, efervescența cu care numai niște adulți își pot primi surprizele ca niște copii, m-a tulburat și emoționat peste măsură. Cât de incredibil de frumos naiv e sufletul omului atunci când își permite să îmbrățișeze bucuria cu toate simțurile!!
Pentru un moment m-am gândit departe, mintea mi-a fost străfulgerată de un zbor timid spre alte zări. Cum ar fi să nu fiu aici? Să fiu la Paris, Roma sau New York, Tokyo sau Guadalajara? Cum ar suna și răsuna în mine Crăciunul dacă aș fi acolo? Cât din mine ar fi acolo și cât din mine ar fi aici? Aici în camera asta ponosită de vreme, dar atât de frumoasă pentru clipa prezentă? 5 secunde! Atât am fost în altă parte și mi-am dat seama că nu trebuie să plec niciunde ca să realizez că MEREU o parte din mine va petrece de fapt Crăciunul aici, în camera asta, cu atmosfera asta… cu viața asta. Dacă voi vedea vreodată de la fața locului luminile Turnului Eiffel în seara de Ajun sau isteria electrizantă din Time Square în ziua de Crăciun, undeva în inima mea, mereu va licări de fapt instalația de la garaj sau cea de la intrare în hol, pe care am așezat-o acolo cu doua zile înainte de Crăciun, verificând beculețele și probând patru prelungitoare până să o aprind :)
Acesta e Crăciunul, momentul care face să ardă în tine mereu, lumini care odată, cândva, te-au făcut foarte fericit. Oriunde ești sau oriunde vei fi! “Fericirea ta este darul voinței tale”, zice Epictet, ceea ce vă doresc și vouă!
*Biblia
*Foto
14 comentarii
Eu cred ca intotdeauna ne intoarcem la radacini , acolo de unde am fost smulsi de furtunile vietii , pentru un timp mai scurt sau mai lung , cam cat tine furtuna….pentru ca apoi sa cadem din inaltul vartejului tocmai in batatura desprinderii de radacini.
Sa ai sarbatori fericite acolo , la radacinile tale! :D
P.S. Ce era in pliiiiiiiiiic!????Hai ca fierb de curiozitate! :P :))
Aceleasi lucruri le simt si eu cititnd randurile tale din camaruta mea insa. Foarte frumos spus si foarte adevarat.
Craciun fericit Bia!
şi dacă la rădăcini, acolo… nu e nimic? :(
Eu cred ca primul sau al doilea Craciun departe de unde esti obisnuit sa fii sunt ciudate si te duc cu gandul la ce fusesei obisnuit pana in momentul ala. Dupa…trece. Locurile nu conteaza, oamenii conteaza. Ei fac atmosfera. Camera ta ar fi nimic fara mama ta. La fel cum daca ai fi cu mama ta pe Champs sau la Poarta Brandenburg nici nu te-ai gandi la camera ta. De fapt noi credem ca legam evenimentele de locuri, dar de fapt semnificatia evenimentelor e data de umani. Si te cam lamuresti de asta cand testezi variantele si variatiile de mai sus :).
Si eu cred, ca Vladimir, ca oamenii sunt importanti, ca locurile fara oameni nu valoreaza mare lucru. Dar mai sunt si traditiile: nu neaparat camaruta din copilarie, dar mirosul de sarmale si cozonac facute in casa. Mie mi-e foarte dor de mirosul de tuica, chiar daca nu am baut decat o data, cand eram la bunici si ma durea o masea.
Cred ca ne putem gasi fericirea in orice colt de lume, dar mereu vom tanji dupa copilarie (macar unele aspecte).
Sarbatori frumoase si vesele, Bia, tie si tuturor!
Vazand statusuri pe facebook din diferite colturi ale lumii, si in seara de Ajun, si azi, m-am gandit mai mult si mai adanc la cum ar fi sa petrec Craciunul in alta parte decat acasa. Gandul mi-a zburat cel mai departe la Maramures, mai mult nu am putut :) Si m-am vazut pentru probabil tot 5 secunde intr-o camera de pensiune, fara brad (chiar, nu se impodobeste brad in fiecare camera la pensiuni, nu? :) ) sau la masa cu oameni care pot fi dintre cei dragi, cu bucate bune si traditii frumoase. M-am scuturat ca de un vis urat: nu, nu vreau si nu pot pleca de acasa de Craciun, n-am facut-o niciodata. “Acasa de Craciun” e o expresie care in atatea colturi ale lumii se pronunta cu emotie, cu duiosie, cu dor, cu noduri in gat si de multe ori cu ochii scaldati in lacrimi. Eu o pot pronunta cu drag si nerabdare, pentru ca pot fi foarte usor acasa de Craciun. De ce as renunta la asta?
PS- Oricate locuri din lumea asta as vrea sa vad, de Craciun vreau sa fiu mereu acasa. Dar un Revelion in Times Square este unul dintre cele mai mari visuri ale mele :)
Chiar si cand la radacini este un desert de pustiu , tot radacini se cheama ca sunt…acolo dainuie amintirile , ce de multe ori ne ajuta sa ne lingem ranile datorate furtunilor.
Personal,radacinile mele sunt ancorate doar in amintiri…si fizic sau imaginar , tot la ele ma intorc.
Scuze Bia! Am vrut sa zic….Distractie placuta!
ACASA cred ca inseamna lucruri diferite pentru oameni:
1. Sunt oamenii care vad acasa de Craciun in propria casa cu cei dragi.
2. Sunt cei pentru care inseamna casa parinteasca.
3. Sunt oamenii care au o casa parinteasca dar fara parintii din ea nu mai este niciodata acel ACASA de Craciun.
4. Sunt cei nevoiti sa stea in alte parti si atunci isi fac acel acasa acolo unde sunt.
Eu nu cred ca as alege sa plec turist undeva de Craciun. Dar daca as locui in alta tara, mi-as face alaturi de cei dragi acolo atmosfera care trebuie. Oricum, pentru mine atunci cand nu vor mai fi parintii cu sarmalele lor de ajun, cu muraturile celebre ale lui tata, cu prezenta lor in ziua de Craciun, acel acasa pe care il simt acum din toata inima nu va mai fi niciodata la fel. Cand nu ii voi mai avea alaturi de mine pe cei de-o viata, imi voi petrece Craciunul oriunde si voi incerca an de an sa fac pentru copiii mei ce au facut ai mei pentru mine. La fel ca si Vladimir, cred ca oamenii fac sa ne simtim bine sau nu. Restul se poate oricand reconstitui.
@Ana-Maria: Sărbători frumoase în continuare :* În plic era o scrisoare frumoasă, poate printre cele mai frumoase primite vreodată ;) Nu, nu avea niciun farmec dacă o deschideam înaintea Ajunului :*
Cât despre întoarcerea la rădăcini, sunt sigură că fiecare o facem, alții mai des, alții mai rar :*
@Diana: ah, ce frumos că m-ai citit chiar de aici, de la “locul faptei” :* Sărbători frumoase în continuare :*
@Catherine: e ceva, imposibil să nu fie nimic, poate trebuie săpat mai mult sau discutat mai mult subiectul :*
@Vladimir: știu că omul face locul în orice împrejurare, nu m-am îndoit o clipă de treaba asta, eu am norocul să am și oamenii și locul și poate de aici vin sentimentele mele… Și chiar știu ce spun, că oriunde sunt, un gând e aici, am fost în altă parte, trăiesc de fapt în altă parte, spun “acasă” unui alt loc, dar aici, de unde îți scriu acum e foarte valabilă zicala: “ca o casă să fie numită acasă, în ea trebuie să se nască și să moară oameni”
@Mirela: mulțumesc la fel, draga mea :* Așa cum îi spuneam lui Vladimir, îți dau dreptate și ție și știu că fiecare în felul vostru aveți nostalgii și bucurii legate de un “acasă”, legate de oameni și de locuri. Și am spus-o cu diferite ocazii, uneori e bine să-ți fie dor de câte ceva… sau altfel spus e bine să ai din când în când câte ceva de care “să ți se facă dor”
@Irina: nu e vorba de renunțare. e vorba că uneori se întâmplă să nu poți fi acasă sau să întâmplă să fii într-un loc care încă nu a devenit acel “acasă de Crăciun” și tocmai de aceea mă bucuram cu frenezie să pot fi și anul acesta chiar “acasă de Crăciun” :) Am văzut și eu statusurile diverșilor din diverse alte locuri, nu mă refer la cei stabiliți ci la cei care au plecat de Crăciun “undeva” și mărturisesc că nu i-am înțeles, dar poate că nu e nimic de înțeles, fiecare face cum crede și cum îi este mai bine…
Cu Revelionul nu am treabă, îl pot petrece oriunde fără niciun regret, unul în Times Square e un vis fantezie și pentru mine ;) Sărbători frumoase în continuare :*
@Ana-Maria: foarte bine că ai zis, o ziceam eu, dar îți mulțumesc că mi-ai ușurat misiunea de a vorbi despre asta ;)
@Vulpitza: corect din toate punctele de vedere :) Eu cred că dacă aș locui în altă țară și mama ar rămâne aici și casa asta ar rămâne aici, aș veni cu toată familia de Sărbători aici, asta cred acum când nu sunt nevoită să aleg… dar niciodată nu poți să știi ce ai face dacă situația ar cere altceva…
Acasă e ca Parisul, nu e o existență fizică ci una emoțională care nu se potrivește oricui, cred că ești de acord cu mine :)
Vă pup pe toți :*
Minunat spus Bia! Eu trebuie sa recunosc ca am lasat grijile cotidiene sa puna stapanire pe mine si cu toate eforturile de a nu lua in seama si a nu ma lasa afectata m-am trezit ca am pierdut putin din spiritul Craciunului.Craciunul trebuie facut acasa ca sa simti ca e Craciun si mai trebuie sa si fi in starea de spirit necesara..
@Cris: da, categoric trebuie să ai dispoziția necesară, dar de Crăciun (cel puțin până acum) am făcut ce am făcut și cel mai târziu în Ajun am găsit resurse să mă bucur :) Sărbători frumoase pe mai departe :*
Ce frumos e citatul din titlu şi cât de adevărat :)
Sărbători frumoase şi liniştite îţi doresc!
@Andra: mulțumesc la fel draga mea :*