Paris – Perla de pe Sena

Văzusem documentarul cu acelaşi nume de la DeAgostini, după ce vizitasem Parisul de două ori. Poate că nu au fost vizitele mele extrem de complexe, dar nici de o zi. Nu am abordat niciodată Parisul în trecere şi nu am spus niciodată că am văzut Parisul în întregul lui, poate nici după 10 vizite nu o voi putea spune. (Ca o paranteză, îmi amintesc mereu de o cunoştinţă care văzuse Parisul de la aeroport până la Gare de Lyon, de unde a trebuit să ia trenul spre altă destinaţie happy Atât văzuse din Paris, dar pentru asta dădea indicaţii tuturor despre ce să vadă prin Paris şi pe unde să o ia dacă doresc să ajungă într-un anumit loc. Nimic nu mă amuza mai tare decât să o ascult neimplicându-mă în discuţia demnă de un film cu Louis de Funes)…

Că îmi place Parisul o ştiţi deja, că am un ghimpe împotriva celor care vociferează superior şi inferior în acelaşi timp, că Pariul e mizerabil, urât, catastrofal, supraevaluat şi nici într-un caz o perlă, se poate să ştiţi deja şi asta, deci ce ar mai fi de adăugat ori ce aş mai avea eu de adăugat, după ce v-am povestit atâtea de el?

Azi am ascultat pe repeat, iar şi iar şi fără sfârşit melodia unei interprete deosebite; Dalida. Nu ştiu dacă îi ştiţi povestea, aflaţi mai multe aici sau aici, povestea este tragică la fel ca toate marile poveşti, dar este atât de “la vie de Paris” încât atunci când o ascult, dacă mi-ai arăta un centimetru dintr-o fotografie cu asfaltul Parisului, aş recunoaşte-o şi aş şti că este de acolo…

Până la urmă, mă gândesc destul de des la ce anume face dintr-un oraş, o perlă. Pentru că multe, chiar foarte multe sunt frumoase, dar totuşi nu lasă aşa urme adânci în cei care ajung să le simtă pulsul din interior. Eu la Paris mă simt într-un loc în care o femeie în lupta pasională cu iubitul său şi-a smuls perlele de la gât (primite de la, el evidentment) şi le-a împrăştiat prin tot oraşul, iar odată cu ele s-a răspândit puţin şi din parfumul ei şi din ardoarea lor.

Uneori mă imaginez într-o zi ploioasă de octombrie/noiembrie, citind până la uitare într-o cafenea din Montmartre, ridicând privirea din când în când să văd cum loveştea ploaia fereastra. Şi deşi cred că ştiţi şi cât urăsc eu ploaia, imaginându-mă acolo într-o asemena zi, pe o asemenea vreme, mă face parcă să iubesc Parisul mai tare. Când văd o scenă asemănătoare într-un film îmi imaginez că sunt eu aceea şi zâmbesc… la gândul că poate chiar am fost cândva. Cred că numai Parisul îmi poate da acest sentiment vis a vis de ploaie… chiar şi când nu plouă.

Sursa foto

You may also like

6 comentarii

  1. Aici pana si eu ma inclin. Parisul e fantastic. Nu sa locuiesti in el pe termen lung, asta n-as vrea si n-am sa o fac. Dar sa-l vizitezi la pas, regulat, aia da. Cei ce zic ca-i urat, supraevaluat, etc, sunt cei ce n-au avut prilejul sa-l vada cum se cuvine. Genul care au facut circuitul turistic standard: Notre-Damme -> Primarie -> Louvre -> Concorde -> Champs -> Arc -> Turn timp de 7-10 zile si au impresia ca au vazut tot si ca asta-i Parisul. Apoi bineinteles vor sa socheze si sa arate ca-s chiar si mai umblati de atat. Si ajung la “nu-i Parisul ca Viena” (de exemplu) laughing. Mai sunt si aia care trebuie sa locuiasca in el (cand problema cu canalizarea [de exemplu] devine pe bune stringenta tongue). Pe astia din urma ii pot intelege. De primii mi-e mila (daca nu-s beat, in care caz ma pufneste rasul si nu rezist sa nu le bag batul printre gratii si sa ma joc cu ei). Sunt extrem de facil si placut de umilit.
    Oricum ai fi, Parisul e genul ala de loc care e imposibil sa nu te impresioneze. Acum stau sa ma gandesc probabil ca unii au vreun soc de unde dorinta de respingere. Dar nu-s multe locuri in lume ca Parisul.

  2. @Vladimir: ce incantata sunt ca zici asta happy Inainte sa mergem prima data la Paris, Clau era cu Parisul cam cum esti tu acum cu Italia (nu chiar asa, dar oricum i se parea ca nu o sa-i placa, inainte sa-l vada, era fix cum nu-mi doream sa fie vis a vis de el) si apoi… nu o sa ghicesti a cui a fost ideea sa mergem a doua oara laughing Se viseaza la pensie acolo, normal ca eu ma visez mai devreme… şi nu doar acolo laughing Eh…
    Chiar “nu-s multe locuri in lume ca Parisul”, adevar graiesti happy

  3. Desi intotdeauna ma gandesc ca “gusturile nu se discuta” , totusi, pe cei care zic ca Parisul este urat, clar nu ii inteleg…Este o treaba pe care chiar nu o pot pricepe!! Da, ca nu e pe gustul tau, ok, dar sa zici ca e naspa….da-o naiba de treaba..tre’ sa fii orb laughing!!! Chiar ca am fost gand la gand azi…Seara frumoasa!!!

  4. @Larisa: draga mea, nu doar ca ieri am fost pe aceeasi frecventa, dar noaptea trecuta am si visat cu tine laughing Asa ceva… mi se mai intampla sa visez cu oameni pe care nu i-am intalnit face tot face, dar pe care am ajuns sa-i cunosc oarecum happy Sa ai o saptamana super faina winking

  5. Nu m-am gandit pana acum sa imi impartasesc impresiile despre Paris… poate ar fi timpul, asa ca voi scrie si eu despre asta.
    La momentul cand ma aflam acolo, am avut si eu impresia unui oras murdar, poate si pentru ca asta a fost prima impresie, datorata pubelelor de gunoi intalnite in drumul spre hotel.
    Privind retrospectiv insa, nu imi amintesc decat lucruri frumoase. Mi-amintesc de parfumul deosebit al cafelei sorbite in fata la Sorbona, de puternica impresie pe care gradinile de la Versailles au avut-o asupra mea sau de sentimentul unic incercat in varful Turnului Eiffel.
    Eu am facut insa Parisul la picior, chiar daca am avut fetita de doar cinci ani cu noi.

  6. @Ochiul ratiunii: ooo, da trebuie, nu se poate sa fi ajuns la Paris si sa nu povestesti, eu una abia astept sa citesc happy Stii că cele mai multe cautari pe google referitoare la destinatii turistice sunt despre Paris? Deci, sa vină articolul happy

Lasă un răspuns la Ochiu ratiunii Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.