Săptămâna asta, aproape că nu a fost dimineaţă în care să nu mă inspire o imagine cu o cafenea din Paris. Recunosc, foarte reconfortantă a fost această inspiraţie. Totul a pornit de la o discuţie avută sâmbăta trecută în timp ce ne plimbam cu musafirii prin oraş. Concluzia la care am ajuns este că până în prezent românii nu au aşa numita “cultură” a cafenelelor şi a teraselor (deşi a teraselor o mai dregem cumva pe timp de vară), însă cea a cafenelelor este departe, foarte departe de mentalitatea noastră.
Nu are sens să vă povestec eu acum cât de ataşaţi sunt francezii şi italienii de cafenelele lor, dintre ei ştiind că francezii le divinizează chiar, fac parte din viaţa lor de zic cu zi fără excepţie, în Franţa şi cu precădere în Paris, cafenelele au devenit în timp adevărate obiective turistice, nu ai văzut Parisul dacă nu ai intrat în barem câteva cafenele.
Eu recunoscc că data trecută în Paris am intrat de nevoie (gen cappuccio sau croissant) în două cafenele mai puţin celebre pentru că la acea vreme nu ştiam de fapt care este treaba cu ele. Mi se păreau drăguţe şi cochete şi mi se păreau asaltate şi fotografiate mai ceva ca podurile peste Sena, dar odată întoarsă de acolo am realizat că am făcut o gafă în programul meu de turist avid după nou în oraşul luminilor şi am uitat de marea dragoste locală: cafenelele pariziene aşa cum există ele din vremea marilor creaţii. Tocmai de aceea, cu frustrarea că românii nu le au cu acest gen de localuri şi tocmai că nu am apreciat valoarea lor atunci când am avut şansa, data viitoare în Paris, cafenelele se vor afla printre principalele puncte de atracţie, nu le voi rata, aşa că mă documentez din cele mai bune articole de acest gen scrise pe la noi.
1. Vulpitza, îndrăgostită de Paris, ne-a scris 3 articole despre cafenelele pe care le adoră ca o adevărată localnică ;) Cafe de Flore, Cafe Des Deux Moulins şi Laduree.
2. Fetele de la Viajoa ne propun un slalom prin Parisul cu miros de cafea proaspătă…
3. În ghidul unei vacanţe romantice la Paris, turistul prin Europa ne propune un tur prin cafenelele intime ale Parisului.
Citiţi, savuraţi şi nu uitaţi unde trebuie să vă opriţi atunci când ajungeţi în oraşul luminilor şi al… cafenelelor ;)
8 comentarii
Sunt de acord cu tine, in Franta cel putin sunt adevarate obiective turistice, fac parte din traditia tarii cred.
Cafenele, braserii, barulete, toate cu masute micute si inghesuite, asezate pe trotuar, cu scaunele indreptate pe strada, chiar si in plina iarna :).
E placut sa bei dimineata o cafeluta calda insotita de un croissaint, citind un ziar sau o carte. In fiecare mic orasel este un centru vechi pietonal si multe astfel de cafenele.
Inca de cand veneam ca turist aici, cafenelele frantuzesti au fost unul din lucrurile care m-a fascinat cel mai tare la acesta tara :)!
Mai ce frumos e articolul asta:)
Eu sunt inebunita dupa chestii cochete, gen ceainarii sau cafenele. E asa dragut cand stai acolo si citesti ceva. Mmmm!
Iar, cat despre Franta, Cristi spune ca in ceea ce priveste acest aspect e boagata si darnica:)
Fana postare , ma indeamna la reverie si dor de duca! :D
Daca voi ajunge vreodata , in viata asta , la Paris , am sa bantui bistrourile…ca sa am de ce sa iti dau dreptate! :D
Mmmm…Si mie imi place subiectul asta. Cafenelele frantuzesti sunt dragute, dar cred ca cea mai buna cafea o bei in Italia (http://lumeamirelei.blogspot.it/2012/01/intr-o-cafenea-italiana.html).
Si cafenele vieneze merita vizitate, mai ales ca au intrat, de curand, in patrimoniul UNESCO. Cafeaua este altfel decat in Italia, mai artistica, mai dulce si cu multa frisca.
Si cu totul altceva se intampla in America. Oamenii beau cafeaua mergand pe strada sau conducand masina. Alta cultura, alt mod de a gusta micile placeri ale vietii…
Mi s-au parut intr-adevar frumoase cafenelele din Paris. Eu, din pacate, sunt fumatoare, asa ca am stat mai mereu pe terasele incalzite (era ianuarie cand am vazut prima data Parisul). Insa tot a fost fermecator, aglomerat, agitat si cu parfum de cafea, bere si popcorn:)In Italia am baut un cappuccino senzational intr-o cafenea cocheta din Milano, frecventata doar de localnici, iar in Napoli am baut licoarea fermecata pe strada, in fuga, cumparata dintr-o cafenea unde toata lumea gesticula, radea, manca dulciuri si bea espresso.
Cand ajung acum in Paris este primul lucru pe care il fac, vizitez una din cafenelele preferate. Si in fiecare zi alta.
Hehehe turism culinar :D. Mda si eu la fel! Doar ca mai putin la cafenele cat la restaurant. Foamea bate sicul in universul meu :)). Sigur, mereu aterizam macar la doua pe zi, dar de regula este strict functional (de sete/oboseala si uneori pantofi de fata) si avem preferatele noastre distribuite pe traseele pe care le facem de regula (turismul la Paris tot functional a ajuns, e la 3 ore de casa cu trenul).
Eh… nu prind cafenelele la romani .Mai degraba s-ar duce romanul la o carciuma cu lautari decat la o cafenea.