Se spune că un eveniment negativ nu vine niciodată singur, așa cum orice victorie sau înfrângere este însoțită de o alta și că trebuie să înveți să recunoști tiparele. La fel spun că este și cu emoțiile indiferent de felul lor, că sunt emoții cauzate de stres maxim, că sunt emoții provocate de o fericire sau o nefericire profundă, ele nu vin singure ci într-un întreg convoi care te asediază.
Din motive mai mult sau mai puțin necunoscute ieri am fost foarte sensibilă la orice stimul, emoțiile mă năpădeau și când mi-au băut cappuccino-ul de dimineață și când am băut ceaiul de seară, iar între aceste două evenimente aproape orice mi-ai fi spus m-ar fi făcut să lăcrimez… așa, din îndoială, din dragoste, din speranță sau apăsare (ce v-am zis, convoi!)
Apoi ca răspuns probabil la starea mea (dreptate avea cine spunea că “marea știință în ce privește sentimentele este să știi când trebuie să asculți de ele și când să le ignori, căci de avut oricum le ai tot timpul” ), am cunoscut o persoană parcă ruptă din altă lume (mai bună) și am stat și m-am tot gândit de cine îmi aduce aminte, de cine din viața mea de până ieri îmi aduce aminte… și exact în momentul în care mi-am dat seama de cine îmi aduce aminte, am auzit această melodie…. și mi-am spus că lacrimile pot să curgă în exterior, căci oricum în interior curgeau deja. Paradoxal, au fost atât de eliberatoare încât am simțit o fericire fantastică… afară ningea, dar în mine răsărea soarele și înfloreau cireșii.
2 comentarii
O trecut convoiul sau a ramas inzapezit la tine in batatura? ;)
Faina melodia domnului cu ghitara…. :)
Ana, sper că nu a rămas înzăpezit la mine, nu-l vreau… :))