Inspirată de cartea pe care o absorb acum cu nesaț, Prima călătorie în străinătate, mi-am amintit de “prima” mea călătorie de acest gen… La Budapesta, in martie 2002 (deci acu’ aproximativ 10 ani). Bine, am ieșit încă din 1990 cu ai mei de câteva ori la Gyula, chiar la granița cu România, dacă ieși pe la vama Vărșand. Dar atunci în ’90 și ceva eram micuță tare 5-7 ani, iar ai mei nu erau afaceriști care să meargă să “facă ungurii” (asta e expresie idioată din vest) ci mai mult am ieșit pentru că tata a vrut să vadă cum e “afară”. Așa am ajuns eu să pap înghețată din Ungaria, să beau suc făcut din “concentrat” de kiwi (cred că dacă caut bine și acum mai am pe la Ineu un bidon din ăla de la concentrat) și să știu ce-s alea Bonibons “originale”. Era astfel de înțeles și că prima mea ieșire din țară, la vârsta când asta chiar a însemnat ceva, să fie tot în Ungaria vecină. Așa că atunci când profu’ nostru de geogra’ a venit cu ideea, am anunțat-o pe mami că vreau să plec și pace. M-a lăsat să-mi fac damblaua, mai ales că aveam lucruri de uitat și momente de trecut… Și așa s-a produs ieșirea la Budapesta într-o iarnă prelungită până în primăvară.
Și ca să vedeți cât am crescut în 10 ani (sau nu), am găsit într-o agendă din acea vreme (că nu avem jurnal, la 16/17 ani, iar acum îmi pare rău), povestea excursiei scrisă în limbaj de baltă și cu fraze care acum îmi stârnesc râsul. Le-am fotografiat și vi le arat și vouă (nu știu de sunt lizibile, dar încercați totuși). Nu povestea contează ci vechimea damblalei mele ;)
Și dacă ați reușit să citiți și ați văzut dorința mea de la final, aceea de a vedea Viena, trebuie să vă spun că acest lucru s-a petrecut abia în mai 2007 (deci la 5 ani si ceva de la cele consemnate in agenda cea veche), dar aceasta este o altă poveste care merită povestită aici cândva.
Așadar, mă preocupă treaba cu prima ieșire în străinătate acum… și urmarea este că transform în leapșă acest subiect și îl trimit temă mai departe către: Luiza (tu poți să o transformi în prima ieșire la Paris, dacă vrei) ;) Andreea (pe care sper să o prindă subiectul, mai ales că știu că-i place), Camelia, Rontziki, Ela, Monica, Ioana și Alice și drept să vă spun aș zice că tot blogroll-ul, așa că cine mai vrea să se servească, să o facă ;)
15 comentarii
E foarte frumoasa, bineinteles e capitala nu poate fi ca orice alt oras. Am fost in alte orase mai sus de Budapesta, in Komarom. Un oras impartit de Dunare si vama cu slovacia dar care m-a uimit. Podul si cetatea din zona ti-ar placea cu siguranta.
multumesc
scrii ca mine:)):))
Scriam :)) Acum din pacate scriu ceva mai urat :D Au trecut peste mine inca 5 ani de scris rapid care mi-au deformat “caligrafia” :P
Eu mi-am uitat cartea “Prima calatorie in strainatate” acasa si am vrut sa vad cum au calatorit in afara ceilalti bloggeri. Imi place sa vad ca leapsa mea cu “prima data” a fost preluata (si) de tine! Trebuia sa transcrii totusi ce ai scris in agenda! :)
Mersi, Bianca! O sa imi amintesc cu drag de prima mea iesire din tara :-)
heeei, ce misto. :) merci. pun la drafturi si cand am vreme, scriu :) :*
Ce amintiri mi-ai stârnit! O să mă strădui să le povestesc aşa cum le simt eu acum, deşi au trecut…ceva ani :)
Mulţam fain! Cât de curând mă execut :)
Si eu am iesit din tara tot in Budapesta, prima oara, dar aveam 21 de ani :) Eram asa de stresata (tocmai dadusera drumul la iesit in UE doar cu cartea de identitate) de eventuale probleme la granita (care n-au existat, desigur). A fost o calatorie lunga cu trenul, de vreo 13 ore… Ah, memories :)
Fenomenala ideea cu tinutul unui jurnal de calatorii. Trebuie sa fac si eu asta… si o voi face :) Merci.
Cu mare drag… peste timp ti se va părea fantastic să regăsești ce ai scris :*