Un an bun

Titlu: Un an bun – Peter Mayle
Traducere: Alexandra Popescu
Editura: Rao, București, 2008
Nr. pagini: 256
Notă: 9/10 
Preț:  22.99 pe librariaonline.ro

Două au fost motivele pentru care mi-am dorit să citesc cartea lui Peter Mayle: primul a fost Provence-ul și al doilea ecranizarea cu Russell Crowe la care nu m-am uitat nici până în ziua de azi. (L.E. L-am văzut chiar de două ori de atunci)

Povestea extrem de simpluță, dar savuroasă, a londonezului Max Skinner se trasnformă cu fiecare pagină într-o epopee a schimbării stilului de viață și într-o poveste de dragoste dintre un om și o anumită regiune geografică. Ca să rezumăm am putea spune cam așa: un bancher londonez, total nemulțumit de viața sa, primește o scrisoare prin care este anunțat că unchiul său din Provence a murit și el este singurul moștenitor. Se hotărăște să plece imediat în Franța să revadă locurile în care și-a petrecut unele veri ale copilăriei, dar ce descoperă acolo îi schimbă viață pentru totdeauna. Max, nu este lămurit cum stau lucrurile cu domeniul pe care l-a moștenit și cu vinul produs pe pământurile sale. De altfel, nu este hotărât nici dacă va rămâne sau nu în Franța, (deși nu prea mai are la ce să se întoarcă în Anglia), dar oricum când calcă pe teritoriul francez nu-și imaginează că totul va lua o turnură cu iz de aventură.

La scurt timp după ce ajunge în Franța și devine proprietar apare pe neașteptate o americancă care se pare că este fiica nelegitima a unchiului proaspăt decedat, care după legea franceză ar fi moștenitoare de drept a domeniului. Și de aici o întreagă serie de alte complicații interesante care-i întăresc englezului Max convingerea că viața este și despre altceva în afară de un job de 24 de ore, mașini luxoase și vile în centrul Londrei.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acestă carte sunt pașii pe care un om îi poate parcurge molcom, pentru a schimba totul în viața sa și pentru a câștiga liniștea sufletului, departe de ceea ce considera a fi unica rețetă de “a trăi”.

Descrierile sunt minunate, te liniștești între paginile cărții, te delectezi și pe când să cazi în reverie, autorul te pune pe treabă, te trimite pe la avocați, te pune să te îndrăgostești de locuri și oameni și practic te face să te acomodezi cu Provence-ul în același ritm cu personajul central al cărții.

La final tot ce-ți dorești este o călătorie în sudul Franței (da, exact ce-mi lipsea). Eu am văzut numai soare până am terminat cartea (se termină repede din păcate, că e ușurică). Am simțit numai căldură, de la copertă și până la cele mai mici detalii, cartea emană o căldură de primăvară veșnică în care ai vrea să te pierzi și să trăiești mereu.