Văd o lumină afară și-mi pare că vine
din necunoscut.
Îți îmbrățișez căldura, în întuneric
și-mi dau seama că pentru mine, nimic,
Nimic nu ar trebui să mai fie de necunoscut.
Mă întorc pe cealaltă parte și mă las învăluită
de umbrlele nopții.
Deasupra ne apasă liniștea altora,
însă singura care contează pentru mine
Este liniștea ta.
E greu să adormi când te năpădesc gânduri
care alungă visele.
Dar și mai greu e să-ți alungi visele singur;
din minte, din suflet, din ochi și din viață.
E dimineață!
(Cluj, decembrie 2010)
3 comentarii
Am citit-o mult prea devreme, şi nu-mi mai amintesc mare lucru din ea. Trebuie să o recitesc!
Îţi mulţumesc, dragă Bianca, pentru tot ceea ce scrii, deorece eşti o sursă inepuizabilă de cuvinte frumoase, de idei şi linişte.
Cool! Inspiraţie la maxim în continuare! ;)
Mersi fain :)