Mi-e ciudă că e frig, că am trecut deja la hainele de iarnă și că anul trecut încă nu trecusem de tricouri. Mă perindam între Nîmes și Beziers pe o vreme de 20-25 de grade… și culmea, eram tristă căci se instalase deja dorul :)) Acum îmi vine să râd, dar să te plimbi singură pe aleile mărginite de platianii, cu frunzele în cădere nu e romantic, chiar dacă e cadrul perfect. Eh… oricum era mai bine ca în camera de cămin…
Cred că trebuie să încetez cu nostalgiile mele despre Franța, pentru că ați putea crede că trăiesc numai din amintiri, ceea ce nu-i adevărat căci, maintenant je suis un petite souris de bibliotheque, mais avec tres jolies memoires… :))
(nici nu știu dacă au francezii expresia asta) :P
Dar prea mi se pare că toate s-au întâmplat ieri… o fi trecând timpul chiar așa de repede? Că-mi vin în minte cuvintele lui Noica: “Călător grăbit într-o lume poate fără țintă, mai șezi puțin.”
Descoperă fotografia! :)
6 comentarii
Nu stiu dacă există om plecat la studii în altă ţară şi să nu fie nostalgic după, mai ales dacă i-a plăcut experienţa. Pup! Je comprends!
mmm te inteleg:)
si da, din pacate timpul trece repede…
nu mi-e ciuda ca e frig, ador deopotriva, mirosul de vara, cat si pe cel de iarna, mi-e ciuda ca nu am destui bani sa fac tot ce vreau, sa profit de acest miros, sa-l simt…:D
@Anca: în general toți care au avut șansă să plece sunt încântați de experineță și ar repeta-o oricând :)
@Monica: trece, da… și noi odată cu el :(
@Jamilla: e și acesta un adevăr… poate nici mie nu mi-ar fi ciudă dacă acest frig m-ar fi prins undeva în Alpi la o cabană de exemplu :)
Toamna ne umple de nostalgii. :)
@VertAnge: ne cam umple, da :D