Pe 8 octombrie 2009 plecam către Montpellier cu atâtea speranțe înghesuite în valize că nu mă mir că abia am cărat cele două genți după mine :)) Cam ce am făcut în Franța în cele 3 luni cât aveam să stau acolo, știți, căci am povestit tot ce se putea povesti… ce a însemnat acea perioadă pentru mine, nu știu dacă am povestit exact… pentru că este greu de descris un moment de cotitură, un moment care te schimbă chiar dacă nu îți întoarce chiar toată viața peste cap.
În primul rând drumul… Doamne și acum îmi vine să râd :)))) A fost o călătorie inițiatică. Îmi amintesc cum am ajuns la Paris pe o ploaie măruntă de toamnă , cum am văzut Turnul Eiffel din departare și știam că în acea zi nu am să ajung la el pentru că urma să schimb aeroportul și mai apoi avionul pentru a ajunge la peste 700 de Km de Paris, în sud, la Montpellier… Știam însă, și asta părea cel mai firesc lucru din lume, că am să mă întorc la Paris cât de curând posibil… și așa avea să fie.
La Montepllier am ajuns tot pe ploaie, dar de vară, de data asta o torențială care a inundat intarea de la cămin. Îmi amintesc de domnul de la poartă care a glumit cu mine spunându-mi că vorbește engleza ca și Louis De Funes :)) Și apoi mai știu că am ajuns în cameră, am făcut un duș la minut și am căzut lată… trecuseră aproape 20 de ore de drum, dar mă găseau în sudul Franței.
Acesta a fost începutul unui capitol frumos din viața mea, din păcate puțin cam scurt, dat foarte intens. A urmat Parisul și… restul e poveste (vezi secțiunea Franța din blog). Nu aș schimba nimic din acea perioadă, ba poate că da… aș face cumva să rămân mai mult :)
De atunci, am două vise care, deși acum nu-mi mai par cele mai firești lucruri din lume, știu că se vor întâmpla cândva. Vreau să ajung în sud lângă Montpellier, la Palavas les Flots, unde să stau măcar o săptămână, în vacanță, penrtu că este cea mai cochetă și minunată stațiune unde am ajuns până acum. Acolo m-am îndrăgostit de mare (eu nu eram chiar un fan number one). Și mai vreau să ajung de câteva ori la Paris unde să stau diverse perioade (sună bine, nu?), să-l văd în fiecare anotimp, să petrec zile ploioase la Paris și zile cu soare dogoritor în care să lenevesc într-una din grădinile superbe de pe malul Senei.
Vorba lui Eugen Simion din jurnalul său parizian: “Există un timp al trăirii și un timp al mărturisirii…”
7 comentarii
In sfarsit un om care ma intelege! :) La mine povestea cu Franta a fost atat de adanc imprimata in mine, incat la intoarcere mi-am petrecut ceva (destul) timp intr-o depresie crunta, pentru ca, intr-un ciudat, m-am simtit mai acasa acolo decat aici. Asa ca am suportat stoic cu gandul ca era doar provizoriu si aveam sa ma intorc in scurt timp acolo. Apoi, in timp ce asteptam, s-a intamplat sa semnez un contract important cu o corporatie importanta si, cumva, am ramas aici. Dar nu trece zi fara sa nu-mi lipseasca lucrurile alea minunate si fara sa nu-mi fie dor de cat de "eu" puteam sa fiu in spatiul ala. Cu siguranta intr-o viata anterioara am trait acolo! PS. Eu am ajuns la Turn la 12 noaptea, cum am coborat din TGV. A fost prima oprire si am tzopait si am tzipat de bucurie! :)
Bianca, am citit toata povestea franceza acum, datorita postarii tale de azi. Nu stiam de ce si cum ai fost in Franta si la Paris. Mi-a placut nespus, ai amintiri frumoase si iti doresc din suflet sa te intorci in locurile dragi, dar cum spuneai, NU singura. De curand am descoperit si eu(in saptamanile petrecute in Kalmar) ce inseamna singuratatea intr-un loc frumos, cum iti vine sa dai mereu telefon si sa spui celor dragi in ce locuri frumoase te afli, cum ti-ai dpri sa impartasesti cu ei…Eh, la tine au fost trei luni, pe mine ma asteapta inca doi ani jumate, din fericire cu intreruperi de stat acasa, venit in we-uri, etc. Cand ai si copiii e mult mult mai greu, dar mergem inainte! Numai cand esti departe de cei dragi, realizezi ce inseamna ACASA!
Sigur se va intampla asta. Asa trebuie si asa iti doresc si sunt convinsa ca imi vei scrie de pe malurile scenei :).
Ma , faine visele tale…daca ma fac mica-mica ma iei si pe mine in bagaj?:))
Vaaaai ce nostalgie m-a apucat şi pe mine. Ce tărâm minunat e Franţa. ce vise, ce nebunii. Mi-e şi mie atât de dor de ea… Dar pe 25 martie o voi revedea, deja avem bilete…Şi aşa nu am apucat să avem lună de miere. :D
daca va intoarceti eu vreau sa cunosc si face to face persoane ale caror bloguri le citesc !!! deci let me know
stiam de toata povestea cu Franta dar nu stiu de ce tot timpul, chiar si dupa ce ti-am citit postarile din si despre Franta (asa unu azi , inca unu maine si tot asa) eram convinsa ca era ceva mai demult, acum 2-3 ani :) chiar nu stiu de ce traiam cu impresia asta
Mă bucur că ați citit povestea mea cu Franța, nici nu știu ce să vă răspund, e nostalgia mea, e o experineță pe care am trăit-o maxim.
Mă bucur că mă înțelegeți și că toate sunteți în asentimentul meu, cred totuși că de Franța te lipești… și greu te mai dezlipești :)