Titlu: Anna Karenina
Autor: Lev Tolstoi
Colecția “Cărțile Adevărul” în două volume
Anul: 2009
Nr. pagini: 956
Preț: 11 lei/volum
Citită în iulie/august
Nota: 10/10
După cum am observat ordinea cronologică a poveștilor mele despre cărți nu s-a prea păstrat în ultima vreme pentru că am citit nenumărate cărți ce au reprezentat un caz special ce trebuia analizat la cald. Un astfel de caz e și Karenina lui Tolstoi, pentru care mi-am sacrificat ore bune din prețiosul timp al vacanței. Poate nu a fost inspirată alegerea de a citi această carte de aproape 1000 de pagini între niște vizite de-ale prietenilor, o plecare la Ineu, o nuntă și o vacanță în Grecia, dar dacă m-am înhămat la ea, am dus-o până la capăt. Am mai citit două cărți subțirele și mai ușurele pe timpul ăsta, dar am și terminat-o pe Karenina într-o noapte când ambiția a învins somnul.
Pot înșira multe despre carte, despre subiectul pe care nu l-am găsit atrăgător din pricina filmului văzut înainte, despre scriitura măiastră a rusului ce părea că nu mai epuizeză, dar nu vreau să înșir lucruri cunoscute foarte bine deja ci doar să-mi dau cu părerea despre această capodoperă a literaturii universale. Plecăm de la premisa că lumea a citit această carte și știe despre voi vorbi în continuare.
În primul rând, nu pot pricepe cum cineva (citeam pe un blog) a citit această carte la 12 ani. Oi fi eu mai necoaptă așa… dar onest vă spun că pentru mine această cartea a fost grea chiar și acum. Nu mă refer la povestea în sine ci la ce implicațiile ce curg din ea. Și apoi mai e stilul lui Tolstoi, mi-e greu să cred că e accesibil pentru o persoană de 12 ani, dar, mă rog, sunt eu mai puțin dotată intelectual. Așa, trecând peste asta, cartea e colosală oricum ai privi lucrurile. Se dezbat multe probleme existențiale în ea și toate sunt la fel de importante, nimic din ce am citit nu mi s-a părut lipsit de importanță și peste care se poate trece cu vederea.
În al doilea rând personajul central al cărții nu a fost doar Anna. Ea a fost unul din personaje. Cel mai complet personaj a fost pentru mine Levin și povestea vieții lui, venită oarecum în antiteză cu cea a Annei, a fost chiar mai mult dezvolată în roman. Apoi, Kitty a cărei poveste pe mine cel puțin m-a interesat deosebit de mult, eram foarte curioasă ce i se va întâmpla în final unei femei ca ea. Păcat că Tolstoi nu i-a dat până la urmă mai multă strălucire, așa cum am sperat.
Apoi, mă întrebam: Oare de ce mă dezamăgesc pe mine așa de tare personajele din romanele rusești? Cu Raskolnikov al lui Dostoievsky am un război personal care merită o postare separată, așa că Anna nu a făcut decât să mă pună la generaliat personaje cu potențial care fac greșeli colosale. Dar, tot eu singură am încercat să-mi răspund: așa e firea umană, acesta probabil este mersul natural al lucrurilor care face ca în Univers să se păstreze un anumit echilibru (Clau ar ști să vă zică mai multe despre legile fizice).
De ce m-a dezămăgit Anna? Pentru că nu a știut ce vrea, pentru atunci că când a avut ceva pentru care a îndurat multe, acel ceva nu a mai mulțumit-o. Nu, nu m-a dezamăgit pentru că s-a sinucis, probabil și dacă nu vedeam filmul intuiam acest final pentru că i-am intuit Annei slăbiciunile care se accentuau pe cum dădeam paginilie. De asemenea m-a mai dezamăgit pentru că a fost mult prea femeie, adică nu și-a asumat anumite lucruri, a fost, permiteți-mi să spun, superficială. Nu poți să lași totul pentru o iubire de care te îndoiești (unde mai pui că îndoielile erau cam fără motiv, tipic femeiesc).
Da, finalul a fost cutremurător, mă refer la finalul Annei, nu la finalul cărții, care a fost foarte filosofic de altfel. Anna a sfârșit tragic, cu atât mai tragic cu cât noi cititorii știam că putea fi fericită. Dar și aici există un dar, drama omului care gândește prea mult și întoarce pe toate părțile fiecare vorbă, fiecare, situație, fiecare gest. Petresciană atitudine la un personaj de acest gen, dar câtă luciditate atâta dramă, funcționează și aici, perfect.
De ce face parte Anna Karenina din, probabil, cele 100 de cărți pe care cineva va trebui să le citească până nu moare? Pentru că este o poveste foarte umană, pentru că deși societatea s-a schimbat, există ceva în ființa umană care o definește și care nu se va schimba niciodată. Pentru că personajele sunt foarte complexe, iar trăirile lor foarte bine redate, nu am mai întâlnit niciunde atâta rigoare și atâta trudă în conturarea unui personaj. Pentru că în cele din urmă, dacă ești total străin de poveste, ea se poate să iasă în întâmpinarea ta cu cele mai calde emoții și poate să te facă să o citești iar și iar cu același interes. Pentru că așa cum există filme ca și Casablanca, cântăreți ca Frank Sinatra sau păsări ca lebăda, tot așa există și cărți ca Anna Karenina, adică PUTERNICE, SENSIBILE și PERFECTE.
5 comentarii
Eu una , parere personala , am vazut-o pe Anna ca pe o rasfatata…si , ca si tine , am cocluzionat ca ea nu prea stia ce este cu ea pe lume , nu a stiut sa isi gestioneze sentimentele si a capotat , pur si simplu , atunci cand viata i-a tras un sut zdravan in dos….vorba ta , Bia : prea feminina!
E o "scriitura maiastra" cum spuneai si tu, si mereu va fascina povestea Annei. Te simti dezamagita de final, putea mai mult , dar nu a avut vointa .
Dintre toate personajele romanului, de Anna mi-a placut cel mai putin. Din cauza capriciilor ei, din cauza mofturilor si din cauza crizelor nejustificate. si cand te gandesti ca am avut perioade in viata in care ii semanam leit. Mi-a placut mai mult chiar si de fratele ei, care-o insela pe nevasta-sa de-o zapacea, mi-a placut de Karenin si sa nu mai zic de Vronski… durerea lui m-a cutremurat pe mine si dupa ce Anna se sinucide, Tolstoi amana destul de multe pagini pana sa ne spuna ce s-a intamplat cu el dupa aflarea vestii…
of, cu toate astea e una dintre cele mai frumoase carti.
Pe mine m-a cutremurat cartea, sicred ca m-ar cutremura si daca as citi-o inca de 10 ori.
Ps. Asteptam recenzia ta, si mi-a placut mult, ai redat atat de bine, ai imbinat trairi si cuvinte!:)
@Ana: yup… din păcate m-a dezamăgit :(
@Maya: este o carte de căpătâi, te învața cum să citești și cum să apreciezi ce citești, dar este o poveste tare, tare tristă :)
@Tomata: pfff… și mie Vronski mi-a plăcut așa de tare… mi l-am imaginat inalt, blond cu ochi albaștri (un rus autentic), un bărbat foarte atrăgător și extrem de carismatic, nu a fost proastă Anna, până la un punct :P
@Monica: mă bucur că ți-a plăcut ce am scris, am cântărit puțin cuvintele căci nu am vrut să povestesc ci să-mi dau cu părerea :)