Hronicul și cântecul vârstelor

Dintre cei nouă copii ai familiei Blaga, cărora le-a fost pusă la dispoziţie pe lângă o educaţie morală şi intelectuală de nivel înalt şi o îndrumare sistematică spre desăvârşirea ca oameni, Lucian, cel mai mic dintre ei, a fost şi cel mai receptiv la aceşti stimuli. Deşi, spune Blaga: “Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului […] în cei dintâi ani ai copilăriei mele cuvântul meu nu era – cuvânt”, încă din copilărie el a manifestat un interes deosebit pentru a învăţa cât mai multe lucruri, nu s-a abătut de la lecturi, dar în acelaşi timp a acumulat o solidă educaţie spirituală care din ce vom observa, i-a folosit la maturitate.

Începând şcoala primară cu predare în limba germană, la Sebeş-Alba, iar apoi continuând la liceul Andrei Şaguna din Braşov, ca elev la cursurile de zi sau ca privatist, Lucian Blaga a fost mereu un elev eminent, care făcea parte din elitele şcolare şi care a obţinut mereu calificative bune la toate disciplinele. “Spre deosebire de alţi elevi, de odinioară şi de azi, Lucian Blaga a manifestat un interes deasupra mediei pentru învăţătură în totalitate, fiind deopotrivă atras de materialul informativ sistematizat în manualele şcolare şi de marile valori ale spiritului uman, descoperite în cărţile fundamentale ale omenirii. […] Disciplinele prevăzute în programa şcolară exercitau asupra lui o irezistibilă seducţie”. Fără a abandona literatura, scrierile filosofice sunt cele care îl atrăgeau din ce în ce mai mult pe tânărul Blaga avid de cunoaştere. Lecturile sale se îndreptau frecvent spre filosofia indiană, antică şi modernă, pe care, iniţial, manualele şcolare reuşiseră să le cuprindă, dar treptat Lucian Blaga nu s-a mai mulţumit cu ceea ce i s-a oferit la şcoală de către profesori şi manuale şi a pornit să descopere singur şi să citească operele fundamentale ale marilor gânditori.

Dintre toţi gânditorii, Blaga însuşi a mărturisit că Immanuel Kant a exercitat asupra sa o mare influenţă încă de timpuriu. Se apropia de Kant filă cu filă, pentru a aprofunda Critica raţiunii pure, Critica raţiunii practice, Critica facultăţilor de judecare şi Prolegomene. “Nu ocoleam dificultăţile. Dimpotrivă, le căutam.” În anul 1908, Lucian Blaga a început să scrie fabule, însă chiar din anul următor nu a fost deloc mulţumit cu aceste tentative scriitoriceşti şi le privea cu o oarecare urmă de dispreţ. A început astfel să scrie poezii inspirat fiind din poeziile care apăreau în acea vreme în revista Luceafărul, însă abia în 1910 şi-a făcut curaj şi a trimis câteva poezii ziarului Tribuna din Arad. Redacţia ziarului publică în luna martie a aceluiaşi an, poezia Pe ţărm, iar în aprilie poezia Noapte.

În noiembrie 1911, Blaga a scris sceneta Dar de Crăciun, care s-a păstrat doar în arhiva familiei, pentru că tânărul Blaga nu a stăruit în a scrie ceva asemănător la acea vreme. Începând cu anul 1912, Lucian Blaga şi-a intensificat lecturile filosofice, a meditat asupra filosofiei lui Henri Bergson, a intuiţiei la Schelling şi a operei lui Goethe, toate aceste demersuri influenţându-l în scrierea unui eseu de teoria cunoaşterii, intitulat Reflexii asupra intuiţiei lui Bergson. Blaga a adăugat că acest eseu ar fi o traducere şi-l semnează Ion Albu, trimiţându-l cotidianului Românul din Arad. Ziarul a publicat eseul în numărul 57, din 12/25 martie 1914, pe prima pagină!

Din septembrie 1917, Blaga a devenit studentul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Viena. Facultatea de filosofie a venit natural în opţiunile sale în urma lecturilor şi gândirii adoptate până în acel moment. Universitatea din Viena însă a fost aleasă mai mult conjunctural datorită faptului ca, în acele vremuri, Viena era un oraş mai accesibil faţă de alte oraşe europene pentru românii din Transilvania. Dacă e să vorbim însă de mâna destinului, atunci cu siguranţă ea a jucat un rol hotărâtor în alegerea Vienei, deoarece aici Lucian Blaga o reîntâlneşte pe Cornelia Brediceanu, care îi va deveni soţie şi care i-a inspirat primul volum de versuri.

Aceasta este doar o parte a vieții sale cuprinsă în roman, urmează bineînțeles referirile la teza de doctorat susținută la Viena, la războiul care le zdruncină familia, dar și foarte voalat, la povestea de dragoste dintre el și Cornelia Brediceanu, studenta la medicină, cu care are ocazia să se reîntâlnească în bibliotecile din Viena.

Apoi, finalul romanului ne servește oarecum lecția debutului lui Blaga și a temerilor sale în ceea ce privește primul volum de versuri și de aforisme care în accepțiunea autorului nu se potriveau contextului politic al vremii și nici idealurilor românilor, dar cu ajutor nesperat și cu nemărginită apreciere tânărul Blaga întră ușor în vizorul celor mai mari învățați, cum ar fi Iorga sau Sextil Pușcariu, care nu erau doar niște minți strălucite ci și oameni cu mare influență în viața culturală a timpului respectiv.