Din ce parte vin oile voastre?

Uneori nu pot să adorm indiferent de cât de obosită sunt, nu neg că în acele momente de zvârcolire de pe o parte pe cealaltă mi-au venit cele mai bune ideii ever. Dar uneori poate fi obositor să te zbați la nesfârșit într-o liniște căreia îi auzi nimicul sau într-un zgomot asurzitor dat de respirațiile celor care sunt deja în lumea viselor. Gândesc prea mult, știu :D

Îmi amintesc că într-o seară/noapte, foindu-mă la exasperare mi s-a zis că printre altele aș putea să număr oi, evident că am spus că număram deja, explicând că oile mele arată ca în desene animate, albe, pufoase ca niște norișori, cu piciorușe subțirele și ca să le pot număra mai bine mi le imaginez sărind peste un gărduleț. În loc să aud că-s nebună de legat, sunt întrebată: Din ce parte vin oile tale? Eu răspund repede: din stânga… și apoi aud: Curios, ale mele vin din dreapta!

Nu știu câte oi am numărat, nu știu când am adormit, dar atunci când s-a întâmplat cred că afișam un zâmbet larg în întuneric, în definitiv ironia este o formă a libertății interioare adică exact ce aveam nevoie pentru somn.

Terminând de numărat oile, hai să număr noutățile :))

Vineri seara am primit o dedicație nesperată de la Vulpitza, vizitați blogul ei, e o împătimită a călătoriilor și a lucrurilor frumoase :*

Sâmbătă în centrul orașului se împărțeau ceva pliante și insigne, eu nu am primit, dar îmi doream o insignă (cred că încep o colecție, am deja 4 foarte faine). Ei bine… am găsit una pe jos, probabil cineva care a primit-o a scăpat-o și nu s-a mai obosit să o ridice. Când am văzut și mesajul de pe ea mi-am dat seama de ce nu o primisem de fapt… e foarte tare :)) A mea e ;)

Duminică am primit invitația pe care am și acceptat-o de a scrie pe 100 Ro intrați și vedeți care e strategia și ideea blogului. Deocamdată am decis să republic acolo articole vechi (ian-feb) puțin modificate de pe Bialog din dorința de a le repopulariza pe cele care consider că merită atenția căci oricum pe vremea aia nu mă prea citea lumea și chiar și mie unele articole mi se par “noi”. Apoi voi vedea pe ce fel de postări mă voi axa acolo :)

2 comentarii

  1. Buna ziua.
    Ma numesc Nidelea Cristian, administratorul directorului web http://www.edelbeta.ro.

    Va propun un schimb de link-uri. Va pot promova blogul prin introducerea lui la rubrica Parteneri, in cadrul directorului.

    In schimb as dori sa plasati la dvs. in blogroll urmatorul link:

    Titlu – Web design
    url – http://www.nidweb.ro

    Daca sunteti de acord, va rog sa ma contactati la nideleacristian@gmail.com cu detaliile link-ului dorit de dvs

Dă-i un răspuns lui nideleacristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.