Titlu: O iubeam
Autor: Anna Gavalda
Editura: Polirom, 2003
Colecția: Biblioteca Polirom
Nr. pagini: 180
Preț: 12 lei, Anticariatul Socrate, Polus Center Cluj
Între două avioane și două seri de completă solitudine am reușit să termin și o carte: “O iubeam” a franțuzoaicei Anna Gavalda. Înainte să vă spun cât de tare m-a relaxat povestea câteva cuvinte despre autoare.
Anna Gavalda a avut mai multe jobu-uri până să-și descopere vocația, a fost de chelneriță, muncitoare, vânzătoare, redacta aricole matrimoniale și asta fără să simtă ce geniu creator se ascundea sub această mască. Momentul favorabil a fost acela când a câștigat un concurs pentru “cea mai frumoasă scrisoare de dragoste”. Așa a început Anna noastră să scrie. Primul volum apărut la o editură mică din Paris o consacrează în ciuda faptului că trata subiecte frivole. Volumul “Aș vrea să mă aștepte și pe mine cineva, undeva” o face vedetă peste noapte și nu doar pe plan local. Urmarea este foarte previzibilă, toate cărțile ei devin foarte populare.
În 2002 publică romanul de care vreau să vă vorbesc, iar povestea lui face înconjorul lumii, fiind tradus în peste 20 de limbi. Valoarea lui însă este dată de felul absolut inedit în care autoarea alege să relateze istoria unor iubiri care te pun în încurcătură pe tine ca cititor. Chloe este o tânără de 30 de ani, mama a două fetițe pe care soțul ei a părăsit-o evident pentru o altă femeie. La auzul acestei vești, socrul său Pierre (60 de ani) îi propune să o ducă împreună cu fetele la casa lor de vacanță ca să-și revină în urma despărțirii. Aici Chloe se simte și mai dezamăgită de viață, plânge mai tot timpul, este irascibilă și nu mai vede nicio soluție pentru nefericirea ei. Bătrânul Pierre care toată viața a fost un taciturn dar care o păcea pe Chloe pentru că o considera o femeie deșteaptă încearcă să o facă să înțeleagă că defapt fiul său a părărsit-o nu pentru că ea nu merita să fie iubită, ba din contră pentru că merita, însă nu de el. În fața unei asemea idei ipocrite în viziunea ei, Chloe se revoltă, dar Pierre, vine în întâmpinare cu propria lui poveste de dragoste neîmplinită care l-a urmărit toată viața.
Iubirea lui Pierre pentru o anume Mathilde, cred că o înduioșază pe tânara Chloe și încearcă să tragă anumite învățăminte din ea. Ideea era următoarea: Pierre nu și-a părăsit familia pentru Mathilde pe care o iubea la nebunie și în acest fel a făcut-o nefericită atât pe ea cât și pe soția lui care de dragul conveniențelor sociale i-a iertat “scăparea”. Dar cel mai crunt e că și-a nefericit copiii, devenind un tată care trăia într-o altă lume în care nu mai putea să iubească pe nimeni. Întrebarea lui de la final este astfel justificată: Oare nu și-ar fi dorit acești copii să trăiască lângă un tată fericit, în locul unui tată de conveniență?
Vă las să savurați, e de savurat, de rumegat și te relaxează într-un fel aparte. E o poveste dură spusă dintr-o perspectivă romantică, pentru că: “Viața, chiar și când o negi, chiar și când o neglijezi, chiar și când refuzi să o accepți, e mai puternică decât tine. E mai puternică decât orice.”
2 comentarii
Anna Gavalda e o scriitoare tare interesanta. Merita citite: Impreuna( vezi si film cu Audrey Tautou) si Cea care alina:)
Mersi de recomandări, despre "Impreună" nu știam, dar "Cea care alină" mi-a făcut cu ochiul în librării :)