Gâsca Sălbatică

Titlu: Gâsca sălbatică
Atutor: Mori Ogai
Editura: Humanitas
Colecția: Cartea de pe noptieră
Nr. pagini: 145
Preț: 9,90 lei în Librăria de pe Iuliu Maniu

O poveste care curge lin împletită cu starea cititorului care numai lin nu curge duce la o lectură fragmentată și anevoioasă a câteva pagini care puteau relaxa. Relaxându-mă puțin aseară am reușit să duc povestea la bun sfârșit, dar după trei zile.
Nu sunt familiarizată cu literatura japoneză, dar dacă ea merge pe linia lui Mori Ogai, autorul cărții despre care vorbesc, atunci cu siguranță o să mai servesc din ea cu cea mai mare plăcere. De asemenea traducerile din japoneză au fost semnate de Rodica Frențiu, profesor la catedra de japoneză de la Facultatea de Litere din Cluj, un om pentru care cultura asiatică nu e doar o funcție didactică ci și o pasiune nemărginită.
Povestea cărții se petrece în 1881, unde un tânăr, student în an terminal la medicină relatează despre o poveste de iubire care ar fi putut avea loc între bunul și vechiul său prieten și coleg Okada și frumoasa amantă a unui cămătar, tânăra Otama. Povestitorul este chiar autorul, care precizează asta în comentariile pe care le face pe marginea poveștii.
Într-o zi în timp ce se afla pe panta Muen, Okada întâlnește privirea unei fete superbe care se părea că locuiește chiar în una din casele de pe acea stradă. Fata este Otama, femeia întreținută a unui cămătar pe nume Suezo, bărbat căsătorit și cu copii, dar căruia i se aprinseră călcâiele după tânara de 17 ani, săracă, crescută doar de tatăl ei și fără educație. Bătrânul său tată a dorit să o căsătorească cu un băiat care să-i asigure traiul, dar tocmai datorită condițiilor lor materiale nimeni nu era interesat de ea, chiar dacă era de-o frumusețe răpitoare. Așa că atunci când Suezo, despre bătrânul nu știa că e cămătar, i-a propus să i-o dea pe Otama, bătrânul ca să scape de sărăcie a făcut și acest gest, chiar dacă în felul acesta a trebuit să se despartă de fiica sa. Ajunsă singură și instalată într-o casă frumoasă pe panta Muen, în apropierea căminelor studențești, Otama a ajuns să se plictisească și între vizitele stăpânului ea stătea la geam și privea oamenii, sau își făcea de lucru prin curte sau alte îndeletniciri cu care fisese obișnuită pe vremea când locuia cu tatăl ei. Într-o astfel de zi îl zări pe Okada și inima ei nu mai avu liniște. Nici lui Okada frumusețea ei nu-i rămăsese indiferentă, dar fata fiind prea timidă nu îndrăznea să facă niciodată niciun gest, chiar daca Okada omorâse odată un șarpe care îi atacase păsările din colivie.
Povestea se termină foarte abrupt, dar merită descoperită încet, așa că din nou recenzia mea se termină în doi peri, căci nu pot spune ce și cum. De asemea tot ultimele pagini sunt cele care dezvăluie de ce această carte poartă un asemea titlu.