Toate diminețile lumii

“Toate diminețile lumii se duc pe un drum fără întoarcere. Timpul trecuse.” Așa debutează unul din cele 27 de “capitolașe” ale cărții lui Pascal Quignard. Din primele capitole nu îți dai seama unde vrea să bată autorul, parcă tot ce povestește nu are noimă, dar spre final toate se leaga, tragic dar se leagă.

Un văduv își crește cele două fete departe de societate, peste asta el mai e și un real talent, un geniu al violei. După moartea soției , retras el exersează atât de mult încât ajunge să compună adevărate capodopere muzicale. Le învață și pe fete să cânte la același instrument și astfel trăiesc o vreme liniștiți dând concerte în trei la ei acasă. Toate însă par a se schimba în momentul în care un tânăr le bate la ușă pentru a lua lecții de violă. Refuzat inițial el se întoarce datorită însistenței fetelor pe lăngă tatăl lor, acest lucru le va schimba viața în mod iremediabil.

Prozator, eseist , traducător și autorul a peste 40 de romane de succes în Franța natală, Pascal Quignard a avut o copilărie umbrită de autismul și anorexia de care suferea. Apoi miraculos își revine și devine brusc interesat de studiul limbilor clasice. Așa ajunge să prindă gustul cititului și scrisului. Îi place să spună că: “Un om pe de-a-ntregul serios nu mai e om.”

Observația criticului la această carte era: ” Povestea spune că îndrăgostiții și disperații trăiesc în colțuri retrase. Și cititorii de cărți la fel.”